Pull The Trigger

Capitolul 36 - Change of Heart

C A P I T O L U L 36 -"CHANGE OF HEART"

- Chiar nu ai de gând să îmi vorbești un cuvânt? exasperarea îi este palpabilă în glas și îl aud sprijinindu-se de ușa balconului cu un răsuflat greoi.

Amuzant. Este a treia zi când refuz să îl și privesc în ochi și totuși continuă să revină și să încerce să mă împace. Nu aș fi crezut că fratele meu poate fi atât de perseverent în legătură cu o problemă cauzată chiar de el.

- Se pare că nu prea am chef să vorbesc, murmur inexpresivă, cu privirea încă fixată pe priveliștea plajei și a valurilor. Poate e un efect advers de la droguri...

Ultimul meu comentariu pare să își atingă precis scopul, pentru că Tomas sâsâie afectat și pașii săi ritmici îmi gâdilă timpanele în timp ce înaintează și ia loc pe scaunul de lângă al meu. Îi simt ochii găurindu-mi fața lipsită complet de emoție, însă nu reacționez, alegând să îmi păstrez atitudinea de gheață în picioare.

- Em, se străduiește să îmi atragă blând atenția, dar rămân rigidă ca o stâncă. Emily, te rog, știi că nu aș face nimic care să te rănească intenționat... Nu spun că nu ai avea un motiv bun să îmi porți pică, dar trebuie să înțelegi, este spre binele tău.

Parcă reacționând exact contrar dorinței sale, corpul mi se încordează pe scaun la auzul ultimelor sale cuvinte. Spre binele meu. A fost spre binele meu să petrec ultimele zile prinsă între realitate și neant, mai mult inconștientă decât trează... totul datorită faptului că este "spre binele meu". Chiar mai rău de atât, în sfârșit înțeleg și eu câtă încredere poate avea fratele meu în mine și la ce măsuri drastice ar fi dispus să recurgă datorită acestei lipse de înțelegere dintre noi.

- Să fiu tratată ca un pacient ieșit de sub control este spre binele meu? Ce mai urmează, cămașă de forță? mârâi silențios, trădându-mi intențiile de a-l trata întru totul cu răceală. Îți înțeleg dorința de a mă proteja, Tomas, dar totul are o limită... ce crezi? Că aș fi în stare să scap de sub supravegherea ta strictă pentru a face imposibilul în speranța că găsesc o soluție pentru tatăl nostru?

- Nu ai face-o? comentariul său lovește unde trebuie și îmi răsucesc capul cât mai departe de privirea sa.

- Ce altă alegere aș avea? rostesc fără emoție, păstrându-mi vocea joasă. Ai spus că tu nu ai nicio posibilitate să mai schimbi ceva acum și spre deosebire de tine, eu nu pot aștepta plină de speranță o concluzie indubital imposibilă... Vreau să găsesc o metodă să mă asigur că temerile nu mi se vor adeveri, însă chiar și propriul meu frate consideră că sunt suficient de nebună să am nevoie de ajutor forțat, scuip printre dinți, simțindu-mi degetele încordându-mi-se în poală. Mai sunt și prizonieră din nou, pe lângă asta...

- Nu ești prizonieră, Emily, oftează zgomotos, reușind să îmi atragă ochii asupra sa doar preț de câteva clipe. Singurul motiv pentru care ești sub supraveghere și nu a voie să părăsești proprietatea este pentru că nici măcar tu nu poți nega ce îți trece prin cap acum... Ești dispusă să faci orice pentru a-l salva pe tata, știm amândoi asta, punctează sobru și privirea mi se îngustează ofensată. Orice ar fi nevoie, indiferent de ce ai risca sau distruge.

- Nu poți-

- Știi că am dreptate, mă întrerupe cu același glas neschimbat, aruncând o privire către tava cu mâncare doar pe jumătate consumată din fața mea. Și sunt conștient că am recurs la măsuri drastice, dar am făcut doar ce a fost necesar pentru a mă asigura că sănătatea ta redevine o prioritate pentru tine... încă ai nevoie de odihnă și pace, Em.