Pull The Trigger

Capitolul 44 - Last resort

C A P I T O L U L  44 - "LAST RESORT"

              Starea pasiv-agresivă nu mi se îmbunătățește pe durata micului dejun alături de Carlo. Cel mai acceptabil comportament de care sunt în stare se dovedește o tăcere liniștită și zâmbete ușor forțate de fiecare dată când bunicul lui Leo vorbește despre ceva emoțional sau amuzant. În ciuda faptului că poveștile sale sunt departe de a fi plictisitoare, mă trezesc ascultându-le doar pe jumătate atentă în timp ce mă abțin să nu mă încrunt la propria ceașcă de cafea. 

         La dracu' cu nenorocitul acela bipolar și frustrat fără pereche! Doar când mă gândesc la cât de mult poate să mă scoată din sărite fără motiv, îmi vine să îmi croiesc drum înapoi către dormitorul lui blestemat doar ca să arunc cu ceva în el. Preferabil o grenadă.

- Ar trebui să-mi spui dacă te plictisesc cu prea multe detalii.

- Ăh, pardon? îmi ridic privirea de la cafea și îl găsesc pe Carlo zâmbindu-mi cu înțelegere. Oh, nu nu nu! Am auzit tot ce ați spus, eu doar... doar- 

      Izbucnește în râs și își clatină capul într-o manieră ușor compătimitoare. Se lasă pe spate în spătar și trece acum la a mă privi cu un aer de cercetător. Urăsc când oamenii fac asta. Deja știu ce direcție o va lua discuția de aici.

- Ce s-a întâmplat de când ne-am văzut la sala de sport, Emily? A făcut Leo ceva pentru care ar trebui să îl pun la colț? rânjește discret, semn că înțelege total greșit starea mea.

     Pufnesc și un "nici pe aproape" riscă să îmi părăsească buzele. Mă asigur că nu se întâmplă asta totuși și beau încă o gură din lichidul fierbinte și aromat din care am mai terminat mai devreme o ceașcă. Lăsând de o parte episodul cerții noastre de pe plajă, nu știu dacă Leo m-ar putea înfuria vreodată considerabil... sau, cel puțin, nici pe aproape de cât de tare mă poate face să fierb de mânie cel căruia se datorează starea mea iritată din prezent.

     Prin raportare la persoana mea, Leo și Calistro sunt ca apa și focul. Unul este blând și mă tratează cu respect și înțelegere, iar celălalt este imprevizibil, ambiguu și predominant tulburător de rece. 

- Nimic nu s-a întâmplat, Carlo, zâmbesc destul de convingător și privirea mea o întâlnește pe a sa fără șovăială. Doar că... încă nu am auzit nimic cu exactitate despre Dante și nu am nicio idee pe unde umblă Tomas sau Raul și de ce nu se obosește nimeni să mă țină și pe mine la curent!

     Tonul îmi devine sesizabil furios spre finalul propoziției și degetele mi se încleștează mai aspru în jurul torții ceștii când îmi reamintesc involuntar de răspunsurile succinte și vagi ale lui Calistro când l-am întrebat de condiția lui Dante. Nu doar că încă mă irită confruntarea avută și faptul că am cam ieșit inferioară din ea, dar aproape că îmi fierbe sângele în vene la gândul că a reușit să mă afecteze atât de tare încât stau ca pe ace cu propriul temperament!

- Reptila dracului, murmur înainte să-mi dau seama și bunicul lui Leo ridică confuz și bulversat din sprâncene.

      Chiar și așa, alege să nu facă greșeala de a mă întreba despre ce vorbesc și se preface ocupat să își amestece în liniște cana de ceai. Un ciocănit răsună brusc din spate și mă răsucesc către un Raul sprijinit de cadrul ușii și afișând un rânjet misterios. Poate că promovează acea privire jucăușă, caracteristică sie și pare pus pe glumele sale tipice, însă încă arată vizibil obosit și în nevoie de o noapte lungă de somn.