Capitolul 21 - Playing dirty

63.8K 2.6K 449
                                    


                                                  C A P I T O L U L  21 -"PLAYING DIRTY"


           Rămân tăcută și inexpresivă în timp ce soldatul căruia i-am cerut să mă conducă la Tomas îmi îndeplinește ordinul. Îl urmez la o distanță de doar câțiva pași în timp ce traversăm o parte a vilei pe care încă nu am avut ocazia să o descopăr și coborâm niște trepte spre ceea ce pare un subsol retras. Nu pot minți, chiar și eu sunt surprinsă de cât de mult s-au schimbat lucrurile față de primele zile în care intrat în lumea aceasta a Mafiei. Treptat și fără ca măcar să observ, nu am câștigat doar respectul celor care mă înconjoară constant, dar după așa-numita înțelegere stabilită acum câteva zile, aș putea spune chiar că am și un soi de importanță acum.


        Poate că nu sunt aici pentru că îmi doresc asta din toată inima, dar faptul că nu mai sunt ținută cu forța trebuie să însemne ceva. Sau cel puțin așa se presupune. Soldatul mă conduce în direcția unor uși înalte și mi le deschide, lăsându-mă să intru de una singură în timp ce le închide la loc în spatele meu. Brațele mi se încrucișează la piept și o sprânceană mi se arcuiește involuntar în fața scenei desfășurate la doar câțiva metri de mine.


        Dante râde scurt și în următorul moment pumnul său își reîncearcă șansele în vederea atingerii adversarului. Leo clipește surprins, însă își revine imediat din șocul loviturii riscate, continuând să îi urmărească atent orice mișcare în timp ce amândoi se încercuiesc reciproc în ceva ce ar putea fi considerat un ring de luptă improvizat. O clipă de avantaj își face apariția și Leo își folosește piciorul drept pentru a-l dezechilibra pe Dante cu o lovitură puternică în coaste, urmată de un pumn hotărât în bărbie. Cel rănit cade pe saltea cu un geamăt îndurerat și ambii bărbați izbucnesc în râs doar câteva secunde mai târziu.


- Lovești ca o cățea.


- Spuse cel căzut la pământ.


         Urmăresc surprinsă cum alte hohote de râs răsună asurzitoare din direcția celor doi în timp ce Dante revine pe picioare și își trece o mână prin părul transpirat și răvășit. Leo își sprijină palmele de genunchi într-o aplecare extenuată și respirațiile amândurora par să se calmeze treptat când liniștea se instalează acum în sala de sport.


 - Em! o voce cunoscută îmi câștigă imediat atenția și mă răsucesc spre Tomas cu un zâmbet mic și sincer, cauzat în mare parte de reprezentația la care tocmai am fost martoră. Ce faci aici?


- Te căutam, explic, analizând cu ochi mijiți înfățișarea sa răscolită. 


        La fel ca și ceilalți doi, ținuta sa este constituită din nici mai mult nici mai puțin de niște pantaloni lejeri de trening și un maiou mulat pe torsul său lucrat, totul în timp ce efortul depus îi este limpede dovedit de transpirația care îi îmbracă pielea bronzată. Mă încrunt la vederea celor câteva vânătăi proaspete ce îi amprentează chiar și fața și expresia îmi devine imediat aprinsă.


- Ne antrenăm, rostește concis și își ferește privirea, de parcă dezamăgirea din a mea l-ar afecta într-adevăr în vreun fel. 

Pull The TriggerWhere stories live. Discover now