Pentru că te-am cunoscut

5. Îți recomand antidepresive!

După câteva zile tatăl Jessicăi "își revenise" și merg împreună la cabinetul Victoriei.

Deși nu voia să recunoască, Jessica avea o problemă. Depresia nu e nicidecum o glumă.

Ajunși acolo observă că aceasta îi aștepta deja afară, ca și cum ar fi preferații săi.

— Bună, draga mea Victoria, zise Tom îmbrățișând-o.
— Bună dimineața, doamna doctor! Răspunse Jessica privind cu nedumerire.

— Te rog, spune-mi Victoria.
— Dar, nu... bine, fie.

— Cum îți mai este piciorul, Tom?
— Complet vindecat, de parcă nici nu m-aș fi lovit, spuse el râzând.

— Bine, acum că suntem aici, ce facem?
— Oricând ești pregătită, mergem în biroul meu.

— Mergi cu Victoria Jess, merg să fac ceva cumpărături până terminați voi. Jessica se simțea incomod.

Avea să răspundă la întrebări atât de personale, să vorbească despre ceea ce simte altfel decât prin poezii.

Ajunse în birou, cele două se așează comod, fiecare la locul său și încep a conversa:

— Ei bine, Jessica, cum te simți?
— Păi, ăm.. bine, cred.

— Tatăl tău mi-a zis că în ultimul timp ai fost adesea tristă, te închizi în cameră, nu vorbești cu nimeni și desigur mă gândesc că totul a pornit de la divorțul părinților tăi.

— De fapt, dacă ar fi să pătrundem în subiect totul a prornit de la ziua aceea blestemată de zece septembrie...
— Anul trecut?

— Nu, acum doi ani. În clasa a IX-a.
— Ce anume s-a întâmplat atunci?

— Apff, păi nu prea mare lucru, eram doar foarte entuziasmată că încep liceul, și totul s-a sfârșit când am căzut pe scări. Precum un cartof. Zise ea pe un ton ironic.

— Dar asta nu e ceva atât de grav.

— Este dacă tot liceul era de față, este fiindcă afurisitul acela de îngrijitor trecea pe acolo și am căzut peste găleata lui cu detergenți, atunci mi-am rupt rochia și tot atunci mi s-a frânt și sufletul fiindcă umilința aceea m-a distrus complet.

— Totuși, sunt doi ani de atunci, ar trebui să înfrunți altfel realitatea acum.

— Aș fi trecut ușor peste dacă nu-mi făceam probleme cu șefa majoretelor. I-am stricat o bluză și mi-a făcut viața un calvar, am pierdut o prietenă din cauza ei, un rol într-un spectacol și pe deasupra...

Jessica se oprise.

Voia să pomenească despre Brouce, despre iubirea pe care i-o poartă unui băiat cu iubită.

Dar nu voia să vorbească despre ceva atât de profund.

— Și pe deasupra ce?

— A, apoi a urmat divorțul care mi-a luat și ultima speranță. Singurul loc unde mai puteam să simt iubire, s-a destrămat!  Zise ea încercând să mascheze ceea ce voia să spună de fapt.

— Totul se poate rezolva mult mai ușor decât crezi. Ai nevoie doar de încredere în forțele tale proprii. Opiniile altora nu au de ce să devină realitatea ta, iar divorțul părinților tăi este într-adevăr un eveniment nefericit însă odată înțeles este mai ușor de acceptat.
Refugiază-te în ceea ce îți aduce fericire și cel mai important, vorbește despre ceea ce simți.

— A, dar eu vorbesc despre ceea ce simt, prin poezii, acesta îmi este unicul refugiu.

— Dar te face fericită?