Pentru că te-am cunoscut

16. Fericire, fă-ți prezența

A doua zi de dimineață, Jessica se trezește cu o durere groaznică de cap.

Coboară la bucatarie pentru a lua micul dejun împreună cu părinții săi, bine... noua formă a lor.

Se simțea de parcă fusese în spital ani de zile, voia neapărat să meargă la casa bunicilor dar era convinsă că tatăl său nu-i va da voie să meargă, cel puțin nu acum.

— Bună dimineața familie! Strigase Jessica bucuroasă încercând să-și ascundă supărările.

— Bună dimineața draga noastră, cum te simți?

— Destul de bine, abia ce m-am trezit dar mă simt așa obosită și încă mă doare capul.. Așa rău m-am lovit? Că eu nu văd nicio vânătaie pe nicăieri. Zise scărpinându-se în cap.

Tom o privi pe Victoria insistent cu coada ochiului, în semn că nu știe ce să răspundă.

— N-ai cum să vezi vânătaia fiindcă te-ai lovit în spatele capului, zona aceea s-a mai dezumflat în spital dar mai e puțină durere, în câteva zile îți vei reveni, răspunse Victoria.

— Am înțeles, atunci am să am răbdare să-mi treacă. Dar știți ce nu mai am răbdare să fac?

— Ce anume? Întrebaseră curioși cei doi.

— Să merg la lacul bunicilor, n-am mai fost de câteva zile, simt că o iau razna dacă nu merg cât de curând, zise mușcând dintr-o felie de pâine.

— Dacă asta te-ar face fericită în momentul acesta, atunci, după ce mâncam te duc eu. Îi răspunse tatăl său.

— Deci tu nu glumeai tata când mi-ai zis că o să faci orice pentru mine de acum înainte.

După ce luaseră micul dejun, Jessica și tatăl său s-au urcat în mașină și au mers înspre Marison.

Deîndată ajunsă Jessica sări imediat din mașină și fugise înspre punte unde se descalță și începe a-și plimba picioarele prin apă.

Era așa caldă, simțea cum sufletul i se domolește instant.

— Tu ai făcut asta vreodată tata?
— Când eram copil, făceam asta în fiecare zi cu bunicul tău.

— Și acum de ce n-o mai faci?
— Deodată ce un om se maturizează, nu mai simte nimic la fel, și de asemenea renunță la multe lucruri pe care le făcea în copilărie... Să te bucuri de toate acestea cât timp mai poți, eu am renunțat prea repede... Răspunse Tom cuprins de-o nostalgie adâncă.

— Îți este dor de ei, nu-i așa? Întrebă Jessica ridicându-și capul.
— Mai mult decât orice pe lumea aceasta, zise privind în gol înspre lac. Merg să ma mai plimb puțin, ia-ți cât timp ai nevoie.

Jessica rămase singura pe punte. Își ridicase fața înspre cer apoi zise:

— Sunt bine, probabil v-ați făcut griji, dar voi îmi oferiți mereu puterea să lupt cu greutățile vieții. Ne vom revedea cândva, poate nu acum dar într-o bună zi vom fi din nou împreună.

Din fetița copilăroasă și aiurită, Jessica se converti într-o tânără serioasă și puternică.

Întâmplările din ultima perioadă o maturizaseră foarte mult și probabil că avea să mai trăiască și alte întâmplări pentru care tot ceea ce s-a întâmplat până acum, ar fi fost doar o simplă pregătire.

Judecând după cele ce ni se întâmplă uneori am crede că universul pur și simplu ne dorește suferința când de fapt tot ceea ce ni se întâmplă se întâmpla cu un scop cert.

Toate greutățile peste care trecem cu bine într-un final sunt menite să ne căiască și să ne facă mai puternici pentru a primi într-un bun sfârșit ceea ce am meritat dintotdeauna.