Pentru că te-am cunoscut

8. Ah! Popularii chiar citesc!

     A doua zi, după ce termină orele, Jessica se îndreaptă încrezătoare spre bibliotecă.

— Dacă nu a adus-o nici acum, un lucru e cert. Nu știe să citească! se amuză ea intrând pe ușa bibliotecii.

Doamna bibliotecară însă nu era acolo să o poată întreba de carte așa că se gândește să mai zăbovească puțin.

În cele din urmă răbdarea sa luase sfârșit deci se apucase să caute singură pe rafturi.

Cum își plimba degetul pe cotoarele cărților în vederea găsirii titlului dorit zărise printr-o crăpătură, pe partea cealaltă de raft un tânăr înalt, blond cu ochii verzi ce purta o jachetă tip football ținând în mână o carte cu titlul "Dragoste în vremea holerei".

Lumea i se cutremurase complet. El era... era băiatul de pe banca din stația de metrou, dar cum? Ieri părea într-un fel iar astăzi în altul.

— El e cel care mi-a luat cartea... e același băiat din stație. Se gândi ea.

Privirea sa rămâne ațintită câteva secunde asupra chipului parcă mângâiat de razele de soare strecurate prin geamurile bibliotecii, apoi se aplecă rușinată ca nu cumva el să o zărească. Jacheta... cartea acum toate aveau o legătură.

Se simțea debusolată și pierdută și totuși își simțea inima cum stă să îi sară din piept.

— Cum anume.. nu, nu e posibil să fie el. Ce e sentimentul acesta ciudat și de ce tremur în halul acesta? Se întreba speriată în gând.

În momentul acela, doamna bibliotecară intrând pe ușă o zărește pe Jessica după raft dar își dădu seama că se ascundea așa că nu o strigase.

— Bună ziua, v-am adus cartea împrumutată zilele trecute, v-am zis că mă țin de cuvânt.
— Nici nu mă îndoiam tinere. Cum ți s-a părut?

— Genială, Gabriel Garcia Marquez este scriitorul meu preferat. Chiar ieri în stația de metrou am finalizat-o.

Jessica de după rafturi asculta totul. Se simțea atât de bine și în același timp oribil.

— Ee, măcar m-am convins că știe să citească, își zice în gând chicotind.

Se pare că un băiat din echipa de football chiar citea, deci "amărâții populari" nu sunt chiar atât de groaznici precum credea ea.

— Mă bucur enorm, în curând probabil va apărea și Jessica, o căuta încă de ieri cu disperare.  Dar zi-mi totuși  cum te cheamă, am obosit să îți tot zic "tinere" ori de câte ori treci pe aici.

— Brouce Matthews, răspunse râzând. Cine e Jessica? întrebă mirat că există cineva cu aceleași gusturi ca și el.

— Așa da, Brouce, e o fată dulce și simpatică de la liceul vostru, Jessica Jones. Este și ea scriitoare, e un real talent printre adolescenții din ziua de azi. Drăguță jachetă, apropo.

Scopul bibliotecarei era să afle cât mai multe despre el pentru a-i demonstra Jessicăi faptul că aparențele înșeală mai mult decât am putea crede vreodată.

— Vă mulțumesc, sunt în echipa de football a liceului, chiar acum merg la antrenamente însă nu puteam să merg fără să îmi țin promisiunea.

— Carevasăzică... foarte frumos. Să mai treci pe aici din când în când, râse ea.

— După meciul de luni am să trec, iubesc locul acesta, biblioteca liceului nici nu se compară cu ceea ce este aici. O zi frumoasă! 

Bibliotecara îi zâmbise cu blândețe. Știa că Jessica îl judecase greșit, ar fi recunoscut un suflet bun dintr-o mie.

— Tânără scriitoare, cât de frumos... își zise Brouce în gând, zâmbind în timp ce ieșea pe ușa bibliotecii...

De după rafturi Jessica începe să-și scoată capul puțin câte puțin pentru a vedea dacă Brouce plecase.

— Poți ieși de acolo, a plecat.
— Știați că sunt aici?

— Te-am zărit intrând pe ușă. Acum sper că ai învățat că o carte nu se judecă după copertă, mai ales că e o copertă pe care alții ți-au descris-o.

— Cum zicea că îl cheamă? Întrebase tremurând.
— Te văd debusolată și nu pot decât să te felicit.

— Pentru ce anume?

— Azi, te-ai îndrăgostit fără ca măcar să îți dai seama!

Jessica pusese capul în pământ și începuse să zâmbească. Atât de plăcută să fie iubirea?

Avea aproape șaptesprezece ani însă nu se mai îndrăgostise niciodată...