Pentru că te-am cunoscut

1. La goană pe scări

Liceul este clădirea aceea miraculoasă unde intri copil și ieși adult. Pentru cei introvertiți, se aseamănă cu o închisoare iar pentru cei extrovertiți este asemenea unui club de fițe. Ce definiție pompoasă și plină de răutate, dar nici că m-am putut abține.

Deschide ochii plină de încredere și speranță. Simte furnicături până și în vârful degetelor de la picioare. Se trezește înaintea alarmei din cauza emoțiilor care, îi devorează stomacul de obicei în zilele importante:

  — Jessica, haide trezește-te, nu ai vrea să întârzii tocmai din prima ta zi de liceu! se aude din bucătăria casei.
— Sunt trează, mami, într-o zi ca aceasta nu mă mai trezește alarma, o trezesc eu pe ea! răspunde pe un ton vioi, sărind din pat.

Ei bine, atunci când nu știi cu ce se mănâncă liceul în sine, tinzi să speri la prea multe: prieteni adevărați, popularitate și de ce n-aș îndrăzni să pomenesc și de iubire?

Prea multe așteptări de la o fabrică de depresivi...

După ce își alege ținuta – rochie albă cu trandafiri roșii, sacou negru și pantofi negri – își pieptănă părul, își așază noii ochelari la ochi, și coboară scările pentru a merge împreună cu tatăl său la liceu.

   Avea mari emoții, palmele sale transpirau, iar inima îi bătea atât de tare, încât o putea auzi. Ajunși într-un bun sfârșit, își ia la revedere de la tatăl său, și merge cu pași de țestoasă în curtea liceului.

Părea căzută de-a dreptul de pe lună, nu cunoștea efectiv pe nimeni, nici colegi, nici profesori și nici clasa unde ar fi trebuit să meargă după terminarea festivității. Fiind singura din fosta sa clasă, care a ajuns la acel liceu, nu avea niciun reper uman de care să se agațe. Se așază liniștită pe o bancă și ascultă discursul directorului.

Festivitatea a luat sfârșit, după câteva ore, ce-i drept, dar important este că s-a terminat. Acu-i acu! Încotro? Nicăieri! Intră în școală, toți se grăbeau să ajungă la clasele lor, însă doar ea nu știa încotro trebuie să apuce. Atâtea clase, scări, care parcă duceau în vârful unui zgârie-nori.

— Aoleu, câtă sălbăticie...! își zise uitându-se bezmetică.

La parter, în capătul holului care duce spre cancelarie, observă două profesoare care stăteau de vorbă. Merge către ele, salută respectuos, iar cu vocea puțin tremurândă le întreabă:
— Bună ziua, scuzați deranjul îmi puteți spune vă rog unde este clasa a IX-a, profil de resurse umane și servicii?

— Bună drăguța, urcă scările din capătul holului până ajungi la etajul doi, apoi faci dreapta și e chiar prima ușă.

   — Vă mulțumesc enorm de mult! se întoarce și merge în căutarea necunoscutului.

Fericită la culme, se grăbește să urce scările pentru a ajunge înainte să se sune, însă din păcate, ghinionul avea să bată la ușa domnișoarei Jones!

În disperarea de a ajunge la timp, fuge și își agață rochia în balustradă, iar in spre nenorocul ei, îngrijitorul trecea întâmplator pe acolo, și cade peste găleata de apă plină cu detergenți.

      O fracțiune de secundă, iar entuziasmul ei se înecase în găleata îngrijitorului...

Totul s-a întâmplat în văzul tuturor, era udă, la pământ cu rochia ruptă și ochelarii crăpați in urma căzăturii, nimeni nu a sărit să o ajute căci erau ocupați cu a râde de isprava sa.

      Mai stânjenită ca niciodată, se ridică și coboară treptele în hohote de plâns. Nu mai trăise asta niciodată, atâta umilință se abătu asupra ei, fix în ziua pe care o aștepta cel mai mult. Ajunge la poarta școlii și își sună tatăl disperată:

— Tata, te rog vino sa ma iei, murmură abia legând cuvintele.
  — Așa repede, ce s-a întâmplat, de ce plângi?

— Este oribil, am căzut ca o împiedicată, mi-am rupt rochia, sunt  udă, toți râd de mine, doamne mi-e așa rușine... Vino și ia-mă de aici!

— Ajung imediat, te rog liniștește-te...

      În câteva minute, apare și tatăl ei, îngrijorat de starea fetei. Îi dăduse frâu liber câteva ore și imediat a produs o ispravă.

   Văzând mașina, aleargă disperată să poată scăpa cât mai repede, din locul în care, se făcuse de râs. Îi povestește tot ceea ce s-a întâmplat, exagerând fiecare cuvânt pe care l-a scos pe gură. Ajunge acasă și deschide ușa cu piciorul.

— Mami uite, în ce hal sunt, a fost un dezastru, nu mai vreau sa merg la școală!

— Draga mea te rog calmează-te! îi spune aranjând-i părul. În viață, vei avea parte de multe experiențe neplăcute, dar important este sa ai curajul și puterea necesară sa te ridici. Eu știu deja ca ești puternică, acum trebuie doar sa realizezi și tu asta, e o întâmplare minoră, va trece fix așa cum a venit, crede-mă!

Pentru un copil aflat în fața unei greutăți minore, părinții vor exagera întotdeauna cu încurajările, o știu din propria experiență!

— Off, mama, cum reușești tu de fiecare dată să îmi ridici moralul, poate că nu e totul așa grav...

     Merge să-și schimbe hainele și să se odihnească în camera ei. Spera doar ca mama ei să fi avut dreptate.

Încă din clasa a VII-a își imagina că atunci când va ajunge la liceu, în prima zi, va defila precum fetele populare din serialele de pe Disney, doar că socoteala de acasă, nu se potrivește niciodată cu cea din târg!

      Așteptările prea mari duc la dezamăgiri care ne macină în timp.

Basmul înfiripat în conștiința ei, are să se transforme într-un adevărat coșmar, prin afundarea exagerată în gânduri negative.