GΣΠΣ

Cel mai bun lucru

După ce ne întoarcem la masă și terminăm de mâncat, ne urcăm în mașină pentru a ne îndrepta spre apartamentul lui Ian. Mi-a spus că îl va suna de acolo pe prietenul lui care îmi va face analizele, iar eu am insistat să fiu de față când îl sună. Nu știu dacă chiar ăsta e motivul sau doar o scuză pentru a petrece mai mult timp cu Ian. Probabil a doua variantă. Adică, mă puteți învinovăți?

Ian parchează în fața blocului în care stă, după care iese și îmi deschide și mie ușa. Îi zâmbesc recunoscătoare, iar el îmi întinde mâna pentru a mă ajuta să ies. Mereu foarte atent; una din calitățile pe care le ador la el.

De îndată ce pătrundem în apartament, sunt izbită de parfumul încântător care se simte în toate colțișoarele, transmițând esența lui Ian. E atât de plăcut mirosul, încât închid ochii și mă las purtară de senzația de relaxare pe care mi-o dă. Aud un chicotit și deschid ochii pentru a-l descoperi pe Ian cum se abține să nu izbucnească în râs. Mă încrunt, iar el se apropie de mine și îmi mângâie brațele.

-- Să înțeleg că îți place noul meu parfum? -- mă întreabă el.

Îmi dau ochii peste cap și vreau să mă îndepărtez de el, dar nu pot. Am rămas captivă în brațele lui. Se apleacă spre mine și probabil urmează să mă sărute, dar, în schimb, când între fețele noastre mai există doar câțiva centimetri, Ian își întoarce capul într-o parte.

-- Aici miroase mai bine. -- îmi spune, arătând cu degetul spre gâtul lui.

Încruntătura de pe chipul meu dispare, fiind înlocuită de un zâmbet timid. Nu mi se pare că e în firea lui Ian să fie jucăuș. Probabil și lui i se pare la fel de ciudat ca mie. Dar, desigur, mi se pare și drăguț. Adică, îmi place că încearcă să fie diferit cu mine, să facă chestii pe care nu le-a mai făcut. Mă face să mă simt specială.

Așa că, fac și eu ceva ce nu credeam că o să fac. Mă apropii și mai tare de el pentru a-i atinge gâtul cu nasul. Când îi simt pielea fină din zona gâtului, inspir adânc și expir încetișor. Are dreptate, miroase mai bine pe el. Brusc, simt o greutate mare pe umărul meu. Cu coada ochiului îl zăresc pe Ian cum își odihnește capul pe mine.

Dintr-o dată, mă simt copleșită de niște gânduri care nu-mi dau pace. Poate nu e momentul potrivit, dar simt nevoia subită de a-i spune lui Ian ce simt cu adevărat pentru el. Dacă nu o spun acum, poate nu voi mai avea curaj mai încolo.

-- Nu știu ce mă făceam fără tine, Ian. -- încep eu -- Adică, de când ne-am cunoscut, tu ai fost stâlpul meu de susținere, ancora mea de salvare. Poate că la început nu prea am avut încredere în tine, dar acum am. Și, indiferent de ce se va întâmpla, dacă îmi voi aminti cine sunt sau nu, voi vrea să faci parte din viața mea. Eu... Te iubesc, Ian. Știu că e prea devreme pentru a spune asta, așa că înțeleg dacă tu nu simți nevoia să mi-o spui. Dar eu sunt foarte sigură de sentimentele mele. Chiar sunt. --

Nu mă așteptam la un răspuns din partea lui, de aceea sunt surprinsă când îl aud vorbind:

-- Și eu sunt foarte sigur de ale mele. Ți-am spus și la lac, dar probabil n-a fost suficient. Sau, probabil n-am ales cuvintele potrivite. --

În timp ce vorbește, îi simt degetele de la mâna stângă cum îmi dau la o parte materialul bluzei de pe umăr. Apoi, îi simt buzele cum îmi ating pielea, făcându-mă să tremur. Am impresia că, dacă nu mă sprijin de ceva, mă voi prăbuși la pământ, așa că îmi pun brațele în jurul gâtului lui Ian și încerc să mă mențin dreaptă. Îl aud cum vorbește în continuare, dar îmi e greu să-l ascult în timp ce buzele lui îmi gâdilă ușor pielea.

-- Și eu te iubesc, Mackenzie. Și, sincer vorbind, n-am crezut că voi mai simți vreodată acest sentiment. Adică, de când am suferit atâtea pierderi: mama, apoi Lily, mi-am spus că nu voi mai putea iubi pe nimeni altcineva. Și chiar am crezut asta, până te-am întâlnit pe tine. Mă bucur că m-am înșelat. După o lungă perioadă, mi-am dat seama că mai există speranță pentru mine. Acea speranță ești tu, Mackenzie. Alături de tine, pot avea șansa la o viață... Fericită. --

Ochii încep să mă piște de la sarea din lacrimi. Am senzația că nu e real ce a spus. Dacă nu l-aș atinge în clipa asta, aș crede asta. Dar e real. E cât se poate de real. Îmi dezlipesc nasul de gâtul lui și și el își dezlipește buzele de umărul meu, astfel că acum privirile ni se întâlnesc.

Se apleacă spre mine, iar acum știu sigur că urmează să mă sărute, așa că închid ochii și aștept să-i simt buzele peste ale mele. La început, e o atingere ușoară, atentă, dar, apoi, sărutul devine mai puternic și mai profund. E ca și cum, cu cât ne sărutăm mai mult, cu atât vrem mai mult și nu ne putem controla. Eu, una, nici nu vreau să mă controlez. Cel puțin, nu acum. Îl vreau pe Ian și știu că și el mă vrea pe mine.

Așa că nu mai aștept, ci îi trag tricoul peste cap, iar el mie bluza, după care îl împing cu putere în pat. Mă urc pe el și sunt gata să-l sărut din nou, dar mă opresc când îi văd mirarea de pe față. Încep să cred că poate n-ar trebui să ne grăbim.

-- Ăăm... Scuze, eu... Am crezut că vrei asta... -- mă bâlbâi eu.

-- Nu, nu e asta, doar că nu sunt sigur că e o idee bună. Adică, tu ai amnezie și... --

-- Și? -- îl îndemn eu.

-- Păi, nu vreau să regreți. --

Îi zâmbesc blând, după care îl sărut scurt.

-- Ei bine, având în vedere că eu sunt cea care te-a împins în pat, e clar că vreau asta. Te vreau. Deci, întrebarea e... --

Îmi trec o mână peste abdomenul lui și realizez ce corp bine lucrat are. Îmi ridic din nou privirea:

-- ...tu vrei? -- termin eu de pus întrebarea.

Ian rânjește, după care își folosește coatele pentru a se sprijini. Îmi face semn să mă apropii de el. Procedez întocmai, iar Ian își apropie buzele de urechea mea când îmi șoptește:

-- Mă exciți, Mackenzie Moore. --

Rânjesc și eu, după care îl sărut. Mă trântește pe saltea, de data asta fiind el deasupra mea, iar apoi ne lăsăm purtați de senzația de plăcere pe care ne-o transmitem unul celuilalt. Nu. Cu siguranță nu regret și nu voi regreta. Ian e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.