GΣΠΣ

Lily

N-am dormit prea bine azi noapte. M-am tot întors pe o parte și pe alta fără să închid un ochi. Am fost prea stresată de ce-i voi spune lui Ian când ne vom întâlni. Bine, asta dacă vrea să vorbim. Cine știe, poate îmi va face o surpriză și mă va aștepta împreună cu alți polițiști. Orice e posibil.

Acum mă aflu în fața blocului și-l aștept să apară. Simt cum inima vrea să-mi iasă din piept, atât de repede bate. Știu, trebuie să mă relaxez. Am repetat în cap ce îi voi spune lui Ian, așa că trebuie doar să-l privesc în ochi și să nu am senzația că pământul fuge de sub mine. Am totul sub control.

Mașina, mult prea familiară deja, se oprește brusc în fața mea, din ea ieșind Ian. Fără să vreau, mă trezesc că-l studiez din cap până în picioare. De data asta, se vede că s-a îmbrăcat mai lejer, fiindcă poartă un tricou simplu, alb, o pereche de pantaloni de trening, iar în picioare are niște adidași. Surprinsă, observ că mâinile îi sunt dezgolite, neavând veșnicele lui mănuși. Nu știu de ce, dar asta îmi dă fiori.

Sunt adusă din nou la realitate de umbra lui Ian care se lipește de mine. Când îmi ridic capul, descopăr că trupul lui masiv e foarte aproape de mine, ceea ce mă face să mă dau cu un pas mai în spate. El nu reacționează nicicum, ci se răsucește pe călcâie și îmi face semn cu capul să-l urmez. Păstrez în continuare tăcerea, așa că mă urc pe locul din dreapta fără să comentez. Mă uit o singură dată la Ian înainte să pornim după care, pentru următoarele 5 minute, obrazul drept îmi e lipit de geam, iar ochii îmi sunt fixați asupra peisajului ce se revarsă în fața mea. Apoi îmi ridic capul când văd plăcuța cu numele orașului, semn că am ieșit din el.

-- Ian. -- îi atrag eu atenția -- Unde mergem? --

Ca de obicei, nu se grăbește cu răspunsul.

-- Vreau să-ți arăt ceva. -- spune el, în cele din urmă.

Nu-l întreb ce anume, fiindcă știu că nu-mi va spune. În schimb, mă mulțumesc să-mi lipesc din nou obrazul de geam și să închid ochii. Din fericire, reușesc să dorm puțin, ceea ce mă face să mă simt mult mai bine, din punct de vedere psihic.

N-am idee cât timp am dormit, dar sunt trezită de mâna lui Ian care îmi scutură umărul. Deschid ochii leneș și realizez ce ciudat se simte pielea lui pe a mea. Mă întreb ce l-a determinat să nu-și pună mănușile. Pentru un moment, chiar îmi vine să-l întreb, dar apoi îmi amintesc că nu trebuie să spun nimic. Nu mi-a zis el asta, ci am dedus-o singură.

Ian se îndepărtează pentru a-mi face loc să ies din mașină. În momentul în care ies, ochii mi se deschid larg din cauza tabloului de culori din fața mea: O grămadă de flori colorate se întind pe toată câmpia, iar în centru se află un lac, în apa lui reflectându-se soarele dimineții. E o imagine atât de plăcută încât n-aș mai pleca de aici.

Îi arunc o privire lui Ian pentru a-i vedea expresia feței, dar el nu zâmbește la fel ca mine. În schimb, îi văd maxilarul încordat, iar ochii cu lacrimi pe cale să cadă. Dau să-i ating mâna, dar el înaintează până ajunge lângă lac. Își pleacă capul și își privește reflexia în apa curată. Nu sunt sigură ce ar trebui să fac, dar mă apropii și eu de lac. Nu-l privesc pe Ian, dar nu pentru că n-am ce să-i spun, ci pentru că am impresia că are nevoie de câteva momente pentru a se aduna. Cred că locul ăsta îi trezește niște amintiri nu tocmai plăcute.

-- Ăsta era locul preferat al lui Lily. Veneam în fiecare vară aici. Mama făcea un coș de picnic și ne ducea împreună cu tata la lac. Stăteam aici până seara. Uneori, în zilele mai călduroase, ne aduceam și costumele de baie pentru a ne băga în lac. --

Nu-l întrerup, ci îl ascult cu mare atenție. Pentru prima dată de când ne știm, Ian se deschide în fața mea, așa că sunt în stare să-i acord tot timpul din lume pentru a-mi povesti. Nu plec nicăieri.