The Vampire Behind Me 2 [FINALIZATĂ]

Început

*în mintea lui Cam*

Singura noastrã pistã era Ministerul. Speram sã gãsim mai multe rãspunsuri acolo decât aici, la biblioteca. Totuși, am aflat cã încã exista un urmaș The Witchers. Poate dacã l-am gãsi pe el, am putea rupe vraja și sã-i aducem înapoi pe toți. Continui sã analizez simplitatea, dar în același timp, grandoarea acestui loc. Încerc sã-i împãrtãșesc aceste gânduri lui Melovin. Dupã câte se pãrea, era pierdut în lumea lui.

-Hey, Mel! Mel! îl ating pe umãr și tresare ușor.

-Scuze, nu eram atent. Ce ziceai?

Nu avut reacția la care mã așteptam, dar cred cã era din cauza evenimentelor recente ce au avut impact asupra lui. Nu-l învinovãțeam cu nimic. Sã fi știut ceva ce eu nu știam? De parcã mi-a citit gândurile, spune:

-De fiecare datã când mã gândesc la problema asta simt ceva foarte neobișnuit. Nu pot defini ce...

Cum puteam sã nu mã îngrijorez când totul era atât de bizar? În drumul spre ieșire nu ne-am întâlnit cu nimeni, spre ușurarea mea.

Vremea era plãcutã. O brizã calmã legãna încet frunzele ruginii ale pomilor. Soarele tomnatic emana un val subțire de cãldurã. În jurul nostru, fel și fel de vrãjitori umpleau strãzile. Majoritatea purtau mantii ce le înveleau tot trupul, fiind vizibile numai încãlțãrile de varã pe care le purtau. Pe cap aveau coifuri pline de culoare și modele interesante. Femeile pe care le-am observat își unduiau cozile împletite în urma lor. Credeam cã o sã-i vãd pe toți cãlare pe mãturi zburãtoare, dar aici m-am înșelat. În ciuda aspectului lor ca scoți din povești, nu se deosebeau de oamenii de rând. Rareori foloseau mașinile ca un mijloc de transport. Se pare cã preferau mersul pe jos sau bicicleta. Oricât de straniu ae fi.

-Ai vreo idee cum ajungem la Minister? mã întreabã Melovin, admirând lumea.

-Nu...Încã...

Tot ce aveam era biletul pe care ni l-au dat bibliotecarii. O adresã și atât.

-Crezi cã au vreun centru de informații aici?

Mã uitam printre trupurile grãbite, sperând sã zãresc indicatorul.

-Un ce?!

Melovin era nedumerit. Oare în 1919 nu se inventase asta încã?

-Nu conteazã... rãspund gânditoare.

-Ai puteri, ai putea sã le folosești... sugereazã vampirul.

Cum de nu mi-a trecut prin cap?

Îl privesc cu subînțeles. Nu ne permiteam sã ne dãm de gol acum așa cã avea, nevoie de o costumație adecvatã.

Îl trag de mânecã spre un loc ceva mai ferit.

Mã concentrez și vizualizez în minte ce fel de mantii vreau. În mai puțin de câteva minute, cele douã halate strãlucitoare îmi umpleau mâinile. Chiar cã sunt demne de cineva ca noi.

Melovin stãtea cu gura cãscatã și îmi admira capodopera.

-Bun, ar trebui sã fie de ajuns. Poftim, îmbracã-te.

Îi înmânez pelerina mai lungã și de culoare neagrã precum abisul prin care am trecut în drum spre Lumea Vrãjitorilor, cu semiluni ce o decorau. Mânecile îi atârnau largi, cu o bandã aurie ce sclipea în razele rãzlețe. Pãrul lui nisipiu era ciufulit ca în orice altã zi.

Zâmbesc, mândrã de rezultat și felul în care Melovin aratã la fel de chipeș. Neîndemânatic fiind, îl ajut sã se încheie la nasturii aurii ai mantiei. Mai aranjez vreun detaliu pe ici, pe colo și mã uit în ochii lui azurii. Un ocean calm, dar în care mã pierdeam de fiecare datã. Îl sãrut.

Fericirea i se citea în priviri.

-Ține minte! Mereu politicos; vorbit rar. Nu lãsa colții sã se vadã. spun eu sã mã asigur cã știa ce are de fãcut.

Mã îmbrac la rândul meu cu hainele argintii. Trena albastrã închis ca una din acele multe nopți cu lunã plinã mângâia solul cu grijã. Era un material ceva mai rar care nu lãsa murdãria sã pãtrundã în țesãturã. Tipic vrãjitoresc. Gulerul pufos ce îmi atingea gâtul subțire era de aceeași culoare. În cazul meu, mânecile se mulau pe brațe. Chiar începea sã-mi placã stilul lor. M-aș putea obișnuia cu asta.

Era sã uit de un accesoriu important. Pocnesc din degete și aveam amândoi coifuri asortate pe cap.

Eram gata sã mergem.

-Hiade...

Confirm plecarea și el aprobã printr-o înclinare a capului.

Ne facem loc în mulțime. Dacã colții nu ne-ar fi trãdat, am fi putut sã ne dãm drept vrãjitori chiar foarte ușor. Pricepeam și eu, în sfârșit, cum stã treaba cum puterile mele.

Am decis sã ne lãsãm luați de valul de trecãtori.

-Cum ajungem la Minister? Ce ar fi sã întreb pe cineva? îi șoptesc eu lui Melovin.

-Da. Uite, doamna de acolo.

O femeie de vârstã mijlocie scotocea în geanta ce o purta pe umãr. Ochelarii ei cu ramã rotundã și lentile groase îi fãceau ochii sã iasã din orbite.

-Mã scuzați! Aveți vreo idee pe unde se ajunge la Ministerul Magic?

Am luat un ton dulce, lingușitor.

Ne privește cu o curiozitate pe care nu vrea sã o ascundã.

-Nu v-am mai vãzut pe aici...

Îmi bãtea inima cu putere la gândul cã deja ne-a detectat.

-Ahm...De-abia am ajuns aici...dintr-un sat foarte îndepãrtat...adaugã Melovin.

-Vai, dragã...nu știu exact. Mereu a fost un loc ascuns de lume...

Rãspunde cu greutate.

O salutãm respectuos și ne îndepãrtãm. Dau sã zic ceva, dar el îmi face semn sã tac.

Vrãjitoarea vorbea la un telefon cu un ton jos.

Începeam și eu sã aud ce zice. Jumãtate vampir și jumãtate vrãjitoare era un mare atu.

Ochii lui sclipeau a încântare.

-Da, da. Erau destul de suspecți! M-au luat la întrebãri despre Sediul Ministerului. Normal cã am mințit. Da, sunt în drum spre birou. Ne vedem acolo!

-Angajatã a Ministerului! Haide!

Mã îndrumã sã o urmãm de la distanțã. Îi lãsãm un avans de câțiva metri, pe când ne prefãceam cã suntem într-o ceartã despre direcția în care trebuia sã pornim.

-Nu ți se pare cã s-a uitat cam ciudat la mine, inițial?

Fac eu conversație cu Melovin, ca tãcerea sã nu fie atât de apãsãtoare.

-Era oricum ceva suspect la ea de la început. Dar nu trebuie sã excludem posibilitatea de care ziceai...Nu știi ce e în mintea ei.

El îmi aruncã o privire prin care sã mã atenționeze sã fiu în fiecare clipã cu ochii în patru.

Înaintãm în urma ei, dar în așa el încât sã nu dãm de bãnuit. Melovin mã cuprinde mânã. Știam cã orice aș face, el va fi aici și așa nu-mi era fricã. Pãșeam cu încredere și cu capul sus. Eram sigurã cã îi vom putea recupera pe Tom și pe fete. Femeia ne conducea chiar la sursã...