The Vampire Behind Me 2 [FINALIZATĂ]

De mine

*în mintea lui Melovin*

Era așa cum îmi aminteam. Chiar și podul plin de praf. Un sentiment de nostalgie mã cuprindea când mã gândesc la cum eu și Charlie ne ascundeam aici când ne jucam cu Allison și el trebuia sã ne gãseascã. Îi lua ore întregi sã ne prindã...Încã pot sã-l vãd alergând pe aici și glumind pe seama lui Allison. De când i-am mãrturisit lui Cam de el, toate lucrurile din trecut sunt o amintire vie a lui Charlie.

Nu vreau sã-mi fac speranțe cã îl voi mai vedea vreodatã, dar simpla motivație a lui Cam îmi dã aripi.

Se uitã împrejur confuzã.

-Dupã ce ne uitãm mai exact? întreabã ea, fãrã sã parã cã nu are nici cea mai vagã idee ce se întâmplã.

-Orice care are legãturã cu magia...

Ea îmi dã de înțeles cã știe ce are de fãcut, așa cã amândoi ne apucãm de treabã.

Scotocește curioasã prin toate cutiile din partea opusã a încãperii. Eu am dat de niște poze vechi de familie, pe când eram toți cinci într-o ramã și cât se poate de normali. Bucata gãlbuie de hârtie era pãtatã de negura timpului, dar eu o scot cu grijã din sticla în care era pusã și o vâr în buzunarul sacoului. Am gãsit și niște lucrușoare de-ale lui Allison pe când juca la echipa de fotbal a liceului. Tricoul cu numãrul 19 mânjit de sudoarea victoriilor, duhnind a truda fiecãrui meci, ghetele cele noi pe care abia aștepta sã le încerce, dar nu a avut niciodatã ocazia. Oftez scurt, dar Cam pãrea prea concentratã sã spunã ceva. Rãscolesc și mai mult cutiile și, spre surprinderea mea, vãd jucãriile mele și ale lui Charlie pe care le-am primit de Crãciun când eram mici...Cred cã aveam în jur de șase ani și el cinci când ni le-au fost date. Trenulețul de lemn și mașinuța din fier era de departe preferatele lui. Cred cã mereu le-a ținut în dormitor, pe dulap.

Cam rãmâne tãcutã o vreme și îmi dau seama cã nici ea nu a gãsit ceva semnificativ.

-Hey, Mel! Am dat peste un album de familie! râde și o aud cum foșnește vechile pagini. Chair cã ești la fel...

Nu-mi dau seama dacã este un compliment, dar nu întreb nimic.

-Vreau sã zic cã ești același tip șarmant ca și atunci...

Reformuleazã și știu cã din cauza stresului, uneori îi este greu sã se exprime.

Râd și eu pe înfundate și îi mulțumesc pentru remarcã.

Nu știu cât timp a trecut, dar pânã acum nu s-a arãtat nimic interesant. Am mai gãsit niște haine jerpelite, inutile. Tocmai când voiam sã arunc cutia în altã parte, ceva s-a izbit de podea odatã cu ea. Mã reped spre ea și scot toate zdrențele de acolo. Pe fundul ei zãceau zeci de pergamente, cãrți subțiri de vrãji, sticluțe jumãtate goale...Mã temeam cã din cauza impactului, le-am deteriorat sau spart. Nu aveam idee ce se putea afla în ele, dar sigur nu era ceva de bine.

Rãscolesc și alte cufere și cutii cu haine și rezultatul e unul promițãtor. Toate obiectele de magie erau ascunse aici și nu în conacul lor din pãdure! Aveam atâtea explicații sã-i dau lui Cam...

E prea curajoasã sã se sperie, dar aveam emoții cã va înțelege tot procesul.

-Cam! Le-am gãsit! îi strig, oarecum bucuros și ne așezãm în centrul încãperii.

Lucrurile descoperite ne înconjurau de o parte și de alta. O, mamã...chiar cã situația e foarte încurcatã.

Oftez lung, dar imediat sunt calmat de privirea ei dulce. Mã asigurã printr-o mișcare sigurã a capului cã orice s-ar întâmpla avea sã fie bine.

Tragem aer adânc în piept și începem investigațiile.