Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 26

-Dar, repetă Sasuke, vreau să o urmăresc, să văd cum se descurcă, să văd cum se zbate să supraviețuiască.
Făcu o pauză și își trase adânc aer în piept.
-Să văd cum se răzbună.
Karin se încruntă.
-Scuze Sasuke, dar ești un prost. Așa un mare prost. Când vrei să afli mai multe despre o persoana înseamnă că o placi. Dar nu o să se întâmple nimic între voi doi. Niciodată. Nu sunteți potriviți. Te voi aștepta. O să te întorci.
Karin se linse pe buze și îi întoarse spatele.
-Pentru că ea nu o să poată iubi pe nimeni niciodată. Pentru că e o Haruno. Când te legi de ceva sau de cineva în clanul acela începe numărătoarea inversă până n-o să-l mai ai. O Haruno nu poate iubi. Și nu va fi iubită niciodată. Ține minte asta Sasuke. Dacă nu mă crezi convinge-te. Te voi aștepta.
Karin plecă lăsându-l singur încă o dată pe Sasuke. E adevărat? se întrebă el. Chiar nu poți iubi? Nu poți fi iubită? Cine ești, Sakura Haruno?

***
Soarele pătrundea prin fereastra înaltă din camera aceea dichisită. În pat dormea o fată cu parul de un roz pal, ca a florilor de cireș. Da, Sakura dormea pe patul acela uriaș plin de puf și perne. Totuși expresia ei de la distanță care părea blândă când te apropiai și o studiai mai bine pe fată realizai că expresia ei nu era în niciun caz blândă și pacifistă ci doar de o maleficitate pură.
Sasuke înghiți în sec. Nu vroia să se gândească la ce visa ea. Își plimbă rapid mâna prin părul lui aranjăndu-l rapid. Iar apoi, din senin, trase perna pe care stătea fata și o aruncă pe jos. Sakura tresări surprinsă și se ridică în capul oaselor.
-Ce..? Apucă să întrebe până fu răpusă de un căscat lung.
Înghiți în sec de două ori și își continuă întrebarea:
-Ce cauți aici?
Sasuke înghiți și el în sec.
-Te-a chemat Tata. Și... (își așternu un zâmbet ironic pe față)
Cum poți să dormi până la doua dupamiaza?
Sakura ridică privirea încă adormită și clipi de două ori. Apoi făcu ochii mari de parcă doar acum auzise ce spusese Sasuke.
-E ORA DOUĂ?!
Sări din pat în viteză și fugi spre fereastră. Aparent erau în centrul  reședinței și străzile erau cuprinse în aglomerația amiezii.
-CUM E POSIBIL?! întrebă aceasta fără să îi vină să creadă.
Fugi rapid spre șifonierul din cealaltă parte a camerei și se uită printre ținutele respective. Nimic. Nici o armă. Nici o ținută de ninja. Nici o vestă. Nimic.
-Ce înseamnă asta? Îl întrebă ea pe Sasuke.
Sasuke zâmbi.
-Hainele tale? Sunt încă la spălat. Și nu e ca și cum tata ți-ar servi pe tavă arme ca să evadezi. Trebuie mai întâi să ne câștigi încrederea că nu vrei să pleci.
Sakura se strâmbă. Aveau dreptate dar asta nu însemna că trebuie să-i convină.
-Bine. De ce vrea tatăl tău să mă vadă?
Sasuke dădu din umeri.
-Să clarifice câteva chestii presupun.
Sakura strâmbă din nas.
-Și eu am ceva de clarificat.
Sasuke ridică o sprânceană hol întrebător.
-Adică?
Sakura se încruntă.
-Ce s-a întâmplat cu Temari.
Sasuke rămase perplex. Temari? Fata din nisip? Înghiți în sec.
-Bineînțeles, poți să-mi spui și tu, nu mă supăr.
Sasuke dădu dezaprobator din cap.
-Cred că e mai bine să-ți spună el.
Sakura se strâmbă și se afundă din nou în șifonier și cotrobăind peste tot.
Sasuke se încruntă.
Numai atât? Avea impresia că normal l-ar fi obligat să răspundă, ar fi ajuns chiar și la o luptă. Poate... Era obosită? Pufni. N-avea cum. A dormit prea mult pentru un om normal. Probabil era doar amorțită. Din șifonier începu să iasă haine aruncate alandala prin cameră.
-Ahh! Sakura icni. Chiar nu există o pereche de pantaloni AICI?! Sunteți prea zgârciți să îmi împrumutați o pereche sau ce?
Sasuke pufni. Ce era cu fata asta?
-A, se mai auzi o dată. Și te rog să ieși. Trebuie să mă schimb.
Sasuke își dădu ochii peste cap și mai aruncă câteva cuvinte când ieși pe ușa mare.
-Să nu dureze la fel de mult cât ai dormit!
Și închise ușa savurând imaginea Sakurei cu adâncitura dintre sprancene specifică când se enerva.
Se puse pe banca din fața ușii și așteptă. Ce îi plăcea așteptarea asta...liniștea dinainte de furtună.
Toată viața lui era planificată punct cu punct, virgulă cu virgulă. Și în sfârșit, cineva a rupt foile tipărite și a început să scrie el de mână povestea lui. Dar nu era un el. Era o ea.

A/N
M-am simțit așa vinovată încât am mai scris un capitol. O să încerc să devin mai constantă. Oricum enjoy!