Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 19

-Sper că ți-ai învățat lecția.
Replică Itachi.
Sakura gâfâi obosită. Fața îi era udă de transpirație și de lacrimi. Tuși scurt. Timp de trei ore, a fost prinsă în coșmarul acela. Fără cale de ieșire. Fără nimic. Doar durere.
-Hai, grăbește-te! spuse Itachi. Nu ai lipsit mult. Trei secunde. Iar eu pot să fac asta timp de șapte ore.
Sakura tresări. În lumea aia... Trei secunde sunt trei ore?! Se panică. Se ridică șovaielnic și se îndreptă spre dulap. Ea chiar renunța?! Tot sufletul ei striga: Sakura oprește-te! Se opri. Nu a trăit ca un Uchiha arogant să-i spună ce să facă. De ce era așa patetică?
-Itachi, spuse ea enervată. Ți s-a întâmplat vreodată să fi înșelat? Sunt sigură că da. Dar, cred că mereu te-ai răzbunat. Eu acum, nu pot să mă răzbun. Și chestia asta mă roade așa de tare pe interior încât mi-am jurat că o să mă răzbun indiferent de consecințe. Așa că - se depărtă de dulap - nu am de gând să mă îmbrac. Poți să mă torturezi, fă ce vrei. Dar eu, nu fac ce vrei tu.
Sakura zâmbi.
-Așa suntem ambii fericiți.
Itachi făcu ochii mari. Nu-i venea să creadă că ea, după ce a fost torturată acolo, putea să spună așa ceva.
-Chiar vrei să mori, Sakura? întrebă el tăios.
Sakura zâmbi cald. În ochii ei nu mai era teamă.
-Nu vreau să trăiesc așa.
Lui Itachi nu-i venea să creadă. Fata asta...nu era bine. Nu îi era frică de el? Itachi era surprins. Uimit. Terifiat. Cum era posibil? Ea chiar e așa de puternică încât să spună asemenea lucruri cu prețul acela?! Itachi se gândi. Cum să rezolve problema asta?
-Uite cum facem Sakura. Peste trei luni, Sasuke va împlini 18 ani. Ți se va da voie atunci să te lupți cu el. Dacă, doar dacă, îl învingi, vei fi eliberată. Dacă pierzi rămâi aici. Și rămâi aici în sensul că fără să te mai opui.
Sakura făcu ochii mari, uimită.
-Și, continuă Itachi, în timpul ăsta, poți să afli cine a omorât-o pe Sanaro Haruno. Dar nu ai voie să omori. Înțeles?
Sakura dădu din cap uimită. Nu-i venea să creadă. Era salvată. Peste trei luni... Voi fi liberă. Respiră calculat, și se abținu să nu sară în sus de bucurie. Libertate. Nu credea că îi va fi așa de dor de ea, după ce a pierdut-o.
-Dar acum, îi întrerupse șirul gândurilor Itachi, schimbă-te. Avem treabă.

***
Mi se pare mie sau se aude un foșnet în plus dinspre tufișuri? Nu îmi dau seama. Nu mă pot gândi decât la fața tristă a Sakurei când plecam. Știu că nu sunt o mamă bună. Nu sunt acolo când ar trebui să fiu, nu o pot sprijini. Ea e cel mai prețios om pentru mine, și totuși... Pe ea trebuie să o îndepărtez cel mai tare de mine. Ca să nu știe... Răzbunarea. Să nu o cunoască. Să nu afle cât de crudă poate fi. Să uite că este o Haruno. Să-și dea seama, că mai presus de orice, ea este din Konoha. Și își poate alege viitorul. Și să nu fie împinsă de la spate de acea răzbunare. Să nu semene cu mine.
M-am răzbunat de multe ori. Am văzut la doar doi pași de mine oameni murind de mâna mea și camarazi murind brusc, dureros. Nu vreau ca Sakura să treacă prin asta. Nu vreau să plângă.
Tresar surprinsă. Pe obrazul meu, pentru prima oară de la 12 ani se prelinge o lacrimă. Încet și dureros.
Încă un foșnet. Acum sigur nu mi se pare. Totuși, continui să alerg cu mâinile pe lângă corp, incapabile de o mișcare. Ce mi se întâmplă?! De ce nu pot să reacționez?! Dintr-o dată, un fum negru-verzui, îmi oprește privirea și mă opresc. Încep să tușesc brusc. Fum otrăvitor. Nu se poate... Recunosc acest fum. E din Konoha? Începe dintr-o dată să mă doară burta. Da, astea sunt simptomele. Zâmbesc satisfăcută. Atât mi-a fost, nu? Se pare că Rădăcina vrea să scape de mine. Prea multe secrete presupun. Durerea din burtă se accentuează iar eu cad în genunchi. Imaginile devin neclare și îmi este tot mai greu să respir. Dintr-o dată, o siluetă mare apare în fața mea alături de alte două.
Închid ochii. Nu trebuie să văd că să știu.
-Danzo, șoptesc. Te-ai cam plictisit de mine, nu?
El nu răspunde direct. Totuși, după o tăcere în care durerea se aprofunda Danzo spuse cu vocea lui gravă:
-Îți înțelegi rolul, atunci?
Zâmbesc.
-Al treilea era mai de treabă ca tine. Tsunade nu a opus rezistență?
Danzo pufni.
-Dacă ar ști...
Încep să râd.
-Ca deobicei. Pentru binele satului?
Parcă pot să îi și simt încruntătura.
-Uchiha, satul norului și satul ploii erau gata să ne dea cerere de război. Tsunade a crezut că poate rezolva. Încă mai încearcă, proasta. Dacă eu aș fi Hokage...
-Dar nu ești, îl întrerup. Totuși, te comporți de parcă ai fi.
Eu ridic privirea și văd ceva monumental. Danzo zâmbește.
-Ai fost un shinobi bun, Sanaro. Prea bun pentru ei. Pentru noi toți. Ești un model pentru Rădăcină. Ba nu, pentru toată Konoha.
Zâmbetul meu se întristează brusc.
-N-o să-i spuneți adevărul, nu? Sakurei.
Zâmbetul lui Danzo piere la fel de repede pe cât a apărut.
-Nu. Vei fi inscripționată pe piatra eroilor și o să dăm vina pe țara pietrei.
Îmi mai curge o lacrimă pe obraz.
-Vă rog, n-o lăsați să se răzbune. Aveți grijă de ea. Nu o faceți spion! Rugați-o pe Tsunade să o învețe. E bună la controlul chakrei și ar putea deveni medic ninja și... Te rog, trimiteți unul din Rădăcină să o supravegheze și să-i fie prieten. Pe băiatul cu nouă cozi să nu o mințiți că e rău, e foarte amuzant, și la examenul chunin spuneții că..
Danzo ridică o mână și o opri.
-Am înțeles. O să-l trimit pe Sai să fie cu ea în echipă. O să-i spun lui Tsunade ce ai spus. Îmi pare rău că o lasăm orfană, dar nu avem de ales.
Dintr-o dată durerea ce mă cuprinde devine insuportabilă. Mor. Știu.
-Spuneții, apuc eu să spun, că o iubesc.
Cad pe jos. O durere înfiorătoare. Nu mai am mult. Te rog Sakura iartă-mă! Iartă-mă! Nu te pot proteja! Nu o să mai fiu alături de tine, dar te rog nu te răzbuna... Iartă-mă ca am renunțat așa de ușor la viață. Nu intra în jocul lor! Nu intra în jocul morții și urei! Trăiește! Trăiește pentru tine și pentru mine! Fi liberă! Pentru că eu nu am fost... Eu am fost constrânsă de răzbunare! Simt cum viața îmi pleacă din trup și dintr-o dată încremenesc.

Liniște. În sfârșit, liniște.

A/N
Vreau să mulțumesc tuturor ce citesc această carte!
Știu că uneori se mai repetă și poate fi făcută mai bine, dar cred că ideile din ea au un potențial deci, mulțumesc celor care au ignorat tot ce am făcut eu greșit și au continuat până la capitolul 19(!). Probabil că sunteți surprinși de capitolul ăsta, și ei bine, și eu. Dar am încredere că noua întorsătură a povești va continua bine! Sunteți uimitori! Lectură plăcută în continuare!
Bye!