white on white | taegguk RO

Capitolul 5

Puteți asculta melodia de la media pe repeat pe parcursul capitolului dacă vreți. Am decis să mai adaug din când în când melodii care ma inspiră să scriu.

•

Taehyung nu era pregătit să plece, însă trebuia să se întoarcă acasă, fiindcă Muse și Onyx erau singuri, iar Muse avea nevoie de atenție specială în acea perioadă. El și Jeongguk stăteau pe canapea, îmbrățișați, Taehyung fiind deja îmbrăcat pentru a pleca, însă trăgând de timp pentru a mai sta lângă celălat câteva minute. Jeongguk adunase foile de pe podea si le așezase pe masă sub privirea lui, iar Taheyung le analizase deja pe toate, zâmbind când văzuse schițele cu el zâmbind în diferite ipostaze, majoritatea fiind momente din amintirile lor împreună pe care Jeongguk le desenase din memorie, câteva detalii nefiind definite perfect. Pe lângă desenele cu el erau si câteva schite de tatuaje, toate tăiate, iar Jeongguk îi explicase că nu fusese inspirat în ultimele luni să facă nimic și că supraviețuise pe banii pe care îi strânsese până atunci și pe cele câteva programări pe care le primise de la clienții lui obișnuiți. Taehyung îi impusese deja că trebuia să se întoarcă acasă, însă Jeongguk doar îl privise trist, iar el înțelesese că poate nu era gata să se întâlnească cu ceilalți. Au mai stat 10 minute pe canapea, însă se întuneca, iar Taehyung chiar trebuia să plece dacă voia să mai ajungă acasă curând. Când a încercat să se ridice Jeongguk l-a tras înapoi pe canapea, strângându-l atât de puternic în brațe încât Taehyung a picat peste el râzând.

—Nu vreau sa pleci.

Vocea lui era slabă și tristă, însă Taheyung înțelegea, fiindcă și el se simțea la fel de gol și rece acum că trebuia să plece. S-a așezat pe genunchii celuilalt, zâmbind când Jeongguk i-a îmbrățișat talia, apoi și-a așezat palmele pe obrajii lui.

—Hei, ne putem vedea mâine, voi fi la prima oră aici, ce zici?

Jeongguk a schițat un zâmbet, însă nu era atât de plin de viață ca de obicei, iar Taheyung a putut vedea nesiguranța din ochii lui. Și-a aplecat capul într-o parte curios, mângăindu-i pielea fină de pe obraz celuilalt.

—La ce te gândești?

Ochii lui Jeongguk s-au ridicat spre el, iar Taehyung nu a putut să nu zâmbească, să nu se aplece pentru a-și apăsa buzele de ale sale din nou înainte de a se îndepărta pentru a-i privi ochii înstelați. Jeongguk a zâmbit, apoi a inceput să își miște mâinile pe spatele lui, coborându-și ochii pe trupul lui din nou, analizând felul în care hanoracul lui arăta pe Taheyung.

—Trebuie să mănânci mai mult, Tae.

Chicotind, Taehyung și-a scuturat capul, totuși zâmbind.

—Am discutat despre asta și ai și tu aceași problemă, Gguk, deci nu vreau să aud nimic. Acum, știu că nu te gândeai la asta, deci spune-mi.

—Ah, acum citești și gânduri?

Jeongguk l-a gâdilat, iar Taehyung știa că încerca să îi distragă atenția de la subiect, așa că i-a prins încheieturile și i-a zâmbit din nou.

—Jeongguk, spune-mi la ce te gândeai.

De data aceasta zâmbetul celuilalt a dispărut, iar Jeongguk și-a îndepărtat privirea de pe el, urmărind ceva din încăpere în schimb.

—Apartamentul meu... e atât de gol fără Amaya și am atâtea amintiri oribile acolo. Nu pot merge înapoi acolo, va trebui să îmi caut alt loc și asta va dura destul de mult timp, deci pentru o perioadă va trebui să rămân aici.

Taehyung ar fi fost în stare să izbucnească în hohote de râs, dar a decis să se oprească atunci când a observat privirea trista a celuilalt. Jeongguk putea sta cu el, amândoi știau asta, însă el părea atât de trist și indecis, iar Taehyung s-a gândit pentru câteva secunde că poate Jeongguk nu voia să locuiască cu el, că poate el exagera și ca era prea devreme. Totuși, a decis să întrebe, fiindcă nu urma să mai regrete ceea ce nu alegea să zică mai târziu. Nu urma să mai aibă regrete.

—Gguk, știi că poți sta cu mine, da? Muse și Onyx îți duc dorul.

Jeongguk încă avea privirea îndreptată spre ceva din spatele lui Taehyung, schițând un zâmbet când i-a sudist vorbele acestuia.

—Am crezut că nu vei vrea nici să mă vezi, deci gândul să stăm împreună era de mult dispărut. Ești sigur că vrei asta?

Taehyung nu fusese niciodată mai sigur de ceva, era sigur că îl voia pe Jeongguk alături de el în fiecare moment, acum mai mult ca niciodată din moment ce simțise despărțirea deja pe propria piele. Zâmbind, a aprobat, apoi s-a aplecat pentru a-l îmbrățișa pe Jeongguk.

—Nu înțeleg de ce întrebi asta când noi nu ne putem dezlipi unul de celălalt.

Jeongguk a chicotit, iar Taheyung a zâmbit, simțind că triumfase, fiindcă reușise să îl facă pe acesta să scape de acea privire tristă și speriată pe care o menținea, de pardă Taehyung urma să plece de lângă el în următoarea secundă.

—Haide, strânge-ți lucrurile.

Să își strângă lucrurile nu a fost dificil, fiindcă Jeongguk avea acolo doar câteva haine si acele hârtii, nimic mai mult, nimic personal, nimic care ar fi putut da de înțeles că acel apartament îi fusese adapost în ultimele trei luni. Nu îi fusese o casă, fiindcă Jeongguk a părăsit clădirea fără niciun resentiment, fără nicio dorință de a se întoarce în locul în care, Taehyung bănuia, suferise cel mai mult. Au urcat într-un taxi, urmând ca Jeongguk să se întoarcă a doua zi pentru a-și lua motocicleta, apoi au stat îmbrățișați pe tot parcursul drumului spre, Taehyung a zâmbit, casa lor. Aștepta momentul în care își vor crea propria casă cu nerăbdare, însă, pentru o perioadă, micuțul său apartament era îndeajuns, era tot ceea ce le trebuia. Și-a odihnit capul pe pieptul lui Jeongguk până când mașina s-a oprit, abia atunci simțindu-se nevoit să se miște pentru a coborî. Încă nu îi zisese lui Jeongguk despre Muse, dar aștepta cu nerăbdare să îi vadă reacția, așa că, în timp ce urcau, Jeongguk cărând o mică geantă, Taheyung nu s-a putut opri din chicotit, iar celălalt l-a privit mereu curios cu ochii plini de caldura. Când au ajuns într-un final în fața ușii sale, Taehyung i-a făcut semn celuilalt să facă liniște, apoi și-a scos cheia și a deschis cu atenție ușa, intrând primul pentru a aprinde luminile. De îndată ce acestea s-au aprins, sunetele unor lăbuțe entuziasmate au răsunat în apartament, iar Taehyung a izbucnit în râs atunci când cei doi câini au trecut pe lângă el pentru a sări pe Jeongguk. Mai mult Onyx, fiindcă Muse s-a așezat jos, așteptând liniștită pentru a fi mângâiată. Taehyung a urmărit cu un zâmbet cald cum Jeongguk își lasă geanta să pice pe podea pentru a-i acorda întreaga atenție mai întâi lui Onyx pentru a-l calma, abia apoi îndreptându-și atenția spre Muse, care încă se odihnea lângă el. Ochii lui Jeongguk s-au mărit, îndreptându-se spre Taheyung curioși, apoi înapoi spre Muse. S-a aplecat lângă ea, iar Taheyung l-a mângâiat pe Onyx pe cap pentru a-i da de înțeles că nu urma să sa întâmple nimic rau. Jeongguk a mângâiat-o în spatele urechilor, apoi i-a atins trupul încet.

—Hei, micuțo, câte vieți adăpostești aici?

Taehyung nu ar fi crezut că imaginea lui Jeongguk lângă cei doi câini ai săi l-ar fi putut face atât de fericit, atât de împlinit, însă, urmărind cum Jeongguk o mângâie pe Muze zâmbind, Taehyung a realizat că avea în fața ochilor tot ceea ce își dorea, iar acum, după tot ceea ce se întâmplase, știa dă nimic nu urma să îi mai ia fericirea. Când Jeongguk s-a ridicat, lasându-i pe cei doi câini să se întoarcă înapoi la somn, Taehyung a pășit în față pentru a-și lipi obrazul de pieptul lui într-o îmbrățișare caldă, brațele celuilalt înconjurându-se în jurul taliei sale.

—Bine ai venit acasă.

Jeongguk a chicotit, iar Taheyung a putut simțit cum ochii i se umplu de lacrimi din cauza emoțiilor puternice care se adunaseră în interiorul lui. În acea seară nu au dormit, petrecând timp cu Muse și Onyx până când aceștia au adormit, gătind împreună, alergând prin apartament fericiți doar pentru a adormi pe pat atunci când soarele răsărea îmbrățișați și uniți de ceva mai frumos decât destinul.