white on white | taegguk RO

Capitolul 3

Melodia care a inspirat "black on black" si melodia care m-a inspirat pe mine din atât de multe puncte de vedere, amintindu-mi de propria viață si de o persoană la care țin enorm de mult și pe care, cred eu, am întâlnit-o din cauza destinului. Impactul acestei persoane asupra mea se poate regăsi în toate cărțile mele, fiindcă m-a făcut să cred că, poate, sufletele pereche chiar există. Povestea mea ar fi mai lungă, dar nu cred că sunteți interesați de asta, ci de Jeongguk și Taehyung, deci să începem.

Am crezut că voi muri de sete

Așteptându-mi sufletul pereche

Dar noi ne-am promis că ne vom revedea, demult

Înainte să ne fi născut.

Tatuajul la media, pentru ca am uitat sa las poza in capitolul trecut.

•

Taehyung și-ar fi dorit să spună că începuse să viziteze cafenelele din jurul acelui salon de tatuaje doar fiindcă era plictisit de locul în care stătuse atât de mult timp, dar ar fi mințit. Mergea acolo, petrecea jumătate de oră în autobuz pentru a ajunge în acel cartier, doar fiindcă spera să îl întâlnească pe Jeongguk în una dintre clădiri. Au trecut zile, săptămâni, iar speranța sa părea să dispară. Mergea la cursuri și încerca să nu arate cât de trist era, zâmbea și râdea la glumele studenților, apoi le demonstra tehnici noi, se plimba printre ei și le oferea sfaturi legate de picturile lor, le zâmbea mândru atunci când vedea cât se talentați și pasionați erau. Totuși, zâmbetul lui nu era niciodată îndeajuns, iar el nu era atât de priceput să îș ascundă sentimentele, fiindcă una dintre elevele sale, o fată scundă, superbă, a rămas în urma la unul dintre cursuri. Taehyung strângea materialele atunci când ea i-a strigat numele, așa cum ceruse el din moment ce erau cu toții apropiați de vârsta. S-a întors spre ea, zâmbind, însă nu real.

—Da, Minnie?

Fata i-a întors zâmbetul, întinzându-i câteva pensule pe care le strânsese, iar Taehyung le-a luat între degete, mulțumindu-i.

—Știți, dacă sunteți trist nu trebuie să zâmbiți. Sper că în curând veți reuși să zâmbiți cu adevărat din nou.

Nu realizase că era atât de transparent, că nu ascundea ceea ce simțea așa cum crezuse el. Asta, sau unii oameni erau prea atenți, fiindcă și Seungyoun, atunci când îi aducea ceai dimineața, îl întreba cum se simte, dacă e bine, iar Taehyung aprecia gesturile, însă nu putea să nu se întristeze din ce în ce mai mult.

Când termina cursurile, se urca în primul autobuz care mergea spre acea direcție, apoi desena sau citea pe tot parcursul călătoriei, având gândurile pline doar de ochi căprui și șuvițe de păr negru. Ajungea mereu să viziteze aceleași trei sau patru cafenele în speranța că îl va vedea pe Jeongguk, însă trecuseră trei săptămâni, iar acesta nu apăruse. De câteva ori chiar se dusese la Andy, renunțând la acel tatuaj cu părere de rău, doar fiindcă nu părea corect, nu părea în regulă să lase mâinile altcuiva pe corpul lui. Amintirea faptului că Jimin avea un tatuaj făcut de Yoongi l-a făcut să realizeze că, dacă își dorea ceva pentru eternitate, și-l dorea pe Jeongguk, deci ceva ce ar fi rămas pe pielea sa pentru totdeauna, un tatuaj, nu ar fi putut fi făcut de o străină, chiar dacă Andy era de treabă. Dacă urma să își facă un tatuaj, voia ca degetele lui Jeongguk să îl imprime pe pielea sa, voia ca el să îi deseneze pe piele, voia ca o parte din el să fie pentru totdeauna acolo, iar Andy, atunci când i-a zis că a renunțat, a zâmbit de parcă a știut motivul.

A întrebat-o dacă știa unde locuiește Jeongguk, însă acesta nu îi dăduse o adresă, venind în schimb să își ridice coletele de fiecare dată când comanda ceva, așa cum se întâmplase și cu doua săptămâni în urmă. Taehyung i-a mulțumit oricum și a continuat să viziteze cafeneaua din fața salonului, sperând că Jeongguk va apărea.

După acele săptămâni, în timp ce el desena pe un caiet vechi, același pe care desenase când il întâlnise pe Jeongguk, a auzit motorul unei motociclete. Bineînțeles, putea fi orice motocicletă, însă Taehyung a simțit căldură în piept, a simțit cum inima sa a început să bată mai tare, iar atunci când și-a ridicat privirea pentru a se uita pe geamul cafenelei, a realizat că acel sentiment îi era cunoscut. Îl simțise și în ziua aceea, pe bancă, il simțise și în seara când merseseră în club, iar dacă se gândea mai bine, simțise aceleași lucuri de fiecare dată când îl văzuse pe Jeongguk. Poate că nu realizase atunci, însă acum știa că inima lui îl iubise dinainte ca el să o facă. Poate ca se numea iubire la prima vedere, însă Taehyung nu crezuse niciodată în așa ceva. Totuși, acum că îl revedea după trei săptămâni, în aceași glorie minunată, cu același păr negru puțin deranjat de vânt, aceiași ochi ciocolatii care purtau galaxii în ei, aceleași tatuaje pe care ajunsese să le adore, acum Taehyung realiza că se reîndrăgostise de fiecare dată când îl văzuse, de fiecare dată când realizase că Jeongguk era tot ceea ce își dorea, tot ceea ce îl putea ridica la cer, dar și tot ceea ce îl putea dărâma. Coup de foudre, tradus din franceza literal ca fiind "un fulger de electricitate", însemna de fapt "un eveniment neprevăzut, iubire la prima vedere". Taehyung se simțea lovit de zeci de fulgere de fiecare dată când ochii lor se întâlneau, însă atunci când Jeongguk și-a întors privirea spre cafenea, ca și când i-ar fi simțit prezența, probabil o făcuse, amândoi au tresărit, fiindcă nimic nu ar fi putut explica intensitatea sentimentelor care i-a cuprins. S-a ridicat în picioare, trăgând aer în piept, însă a rămas nemișcat. Se simțea împietrit, de parcă toate cuvintele pe care le cunoscuse până atunci dispăruseră din vocabularul lui, iar Jeongguk nu părea mai departe de ceea ce simțea el. Amândoi tremurau, iar Taehyung, chiar și de la acea distanță, a putut vedea rapiditatea respirațiilor lui Jeongguk, felul în care pieptul i se ridica, strălucirea din ochi care putea vesti lacrimi. Cu mâini la fel de nesigure și tremurânde, Taehyung și-a închis caietul, adunând tot ceea ce era pe masă, uitând de ceașca de ceai aproape plină, ignorând frigul și uitând să își pună paltonul pe el din cauza emoțiilor. Nimic nu conta, fiindcă putea fi sfârșitul lumii, iar pentru el tot ce ar fi contat ar fi fost privirea lui Jeongguk, Jeongguk care nu se întorsese să plece, Jeongguk care îl privea de parcă simțea tot ceea ce simțea el. Taehyung a împins ușa de sticlă cu greutate, apoi a ieșit afară, alergând până la marginea străzii pentru a traversa.

Poate că iubirea conducea oamenii spre extaz, spre ignoranța lucrurilor din jur, poate că îi făcea neatenți, plini de adenalină, fiindcă atunci Taehyung nu a înțeles de ce Jeongguk a pășit în față, de ce arăta de parcă urma să țipe, de ce lumea din jurul lui s-a oprit atunci când scârțâitul puternic al unor roți a fost tot ce a mai răsunat în urechile lui.

Coup de foudre, un eventiment neprevăzut, dar care totuși a reușit să îi schimbe pe amândoi.