white on white | taegguk RO

Capitolul 1

Citiți black on black înainte

•

Trecuseră trei luni. Știa fiindcă număra fiecare zi în care mesajele sale rămâneau necitite. Cu toate acestea, nu înceta niciodata să îi spună dimineața sau să îi ureze noaptea bună lui Jeongguk.

Jeongguk, după ziua în care venise la salon pentru a-și preda demisia, dispăruse. Vorbise doar cu Jimin, spunându-i că ei nu ar trebui să își facă griji, că era destul de conștient pentru a nu își face rău, ceea ce a durut din moment ce nu îi zisese lui acele lucruri. Taehyung era fericit că Jeongguk nu avea astfel de gânduri, însă nu putea să nu se gândească în fiecare zi la ceea ce făcea. Încercase să îi scrie, dar nu primise răspuns la niciunul dintre mesajele cursive de pe trupul lui, ceea ce îl făcea să simtă un déjà vu imens, se simțea ca și când el și Jeongguk erau din nou în prima lună în care se cunoscuseră, însă acum chiar se cunoșteau. Atât de bine încât Taehyung, după plecarea lui Jeongguk, încă a continuat să cumpere ceai de mentă doar fiindcă știa cât de mult îi plăcea lui Jeongguk.

Acum, plimbările prin parc alături de câinii lui erau triste, iar cei doi bătrâni din blocul lui îl priveau din nou cu regret, nimeni neîndrăznind să întrebe ce se întâmplase, fiindcă era deja evident din privirea lui. Taehyung se simțea oribil, iar faptul că nu mai zâmbea atât de des și că tablourile pe care le vindea se întorseseră la a fi piese reci în culori închise și lipsite de sentimente erau doar simple dovezi.

Începuse totuși să predea la universitate, ceea ce era stresant, fiindcă el nu era într-o stare emoțională prea bună, iar acel job îi cerea să fie profesional, ceea ce încerca să facă mereu. Elevii lui rămăseseră surprinși de vârsta pe care o avea, dar Taehyung a reușit să le câștige încrederea repede prin personalitatea sa prietenoasă. Aparent, cum îi zisese Seungyoun, Taehyung era un profesor minunat, fiindcă până și cei care erau la limita de a fi scoși din curs lucrau acum mai mult și erau mai pasionați. Acel lucru îl bucura, însă nu destul de mult pentru a-l face să zâmbească cu adevărat.

Pentru a încerca să treacă peste lipsa celuilalt din viața sa, chiar daca nu petrecuseră atât de mult timp împreuna, Taehyung realizase că devenise dependent de prezența și iubirea celuilalt, încercase să își ocupe timpul cu diferite activități. Pictatul ieșea din discuție din moment ce abia mai avea inspirație să facă acele câteva piese reci, așa că Taehyung a reînceput să citească, vizitând biblioteci întregi doar pentru a găsi cărți care îl atrăgeau. Își petrecea timpul în parc, citind în timp ce Muse și Onyx se jucau, apoi se întorcea acasă și continua să citească. Dimineața mergea la o cafenea, uneori Seungyoun sau Jimin i se alăturau, apoi pleca la universitate doar pentru a-și relua activitatea.

Se simțea gol, iar faptul că nu mai vorbise cu Jeongguk de atâta timp îl afecta atât de mult încât Taehyung se trezea în mijlocul nopții plângând, atragând atenția celor doi câini, ceea ce nu era un lucru bun, fiindcă Muse avea nevoie de odihna din moment ce adăpostea în interiorul ei câteva vieți noi. Taehyung fusese fericit când aflase, însă era neliniștit, speriat de tot ceea ce se putea întâmpla cu acei pui. Cu toate acestea, în fiecare noapte le făcea loc celor doi lângă el, apoi adormea cu gândul la brațe tatuate,ochi înstelați și zâmbete calde doar pentru a se trezi dimineața cu ochii umflați și roșii. Ajunsese chiar să fie nevoit să poarte machiaj pentru a evita întrebările elevilor, sau ale prietenilor, despre cearcănele sale. Totuși, Taehyung încerca să zâmbească, fiindcă conștientiza că situația în care se aflau era din vina lui, realiza că Jeongguk avea nevoie de timp și spațiu pentru a se calma, așa că urma să i-l ofere chiar dacă ar fi durat ani.

În cele trei luni Taehyung continuase să se privească în oglindă de nenumărate ori, mângâindu-și pielea de pe piept, acolo unde scrisese mesajul care îi unise. De cele mai multe ori plângea, fiindcă își amintea de toate momentele petrecute alături de Jeongguk, însă uneori zâmbea, fiindcă acele amintiri erau frumoase, erau momente pe care nu își dorea să le uite. A stat multe zile pe gânduri, întrebându-se dacă ar fi trebuit să facă acel pas, însă într-un final, în timp ce ieșea din duș, a hotărât că acel loc din inima sa, din el, urma mereu să fie ocupat de Jeongguk, de amintirile cu el, fie că destinul îi reunea sau nu.