În căutarea fericirii

Sărutări interzise

      Am deschis încet ochii și m-am uitat în jur. Nu mai era decorul camerei mele dragi de acasă, nu o mai auzeam pe mama strigându-mă de jos că e gata mâncarea, în principiu, nu eram acasă la mine. Dar nu e atât de grav. Mă voi obișnui. În plus, acum îl am și pe Matt cu mine. Apropo de asta, trebuie să mă pregătesc, deoarece mi-a promis ceva frumos pe ziua de azi. M-am dat jos din pat, l-am aranjat frumos, apoi am tras draperiile, am deschis geamurile, și m-am dus la baie, să mă spăl. M-am îmbrăcat cu ceva comod, o rochiță albastră de vară, și am ieșit afară din cameră. Intenționam să mă duc în camera lui Matt, dar mi-am spus că aș face bine dacă l-aș aștepta afară. Pe o băncuță.

      Azi mă simțeam mult mai bine. Eram mai veselă. Poate se datorează faptului că e și Matt în viața mea acum. Am ieșit afară și m-am așezat pe prima băncuță ce se afla în fața clădirii unde erau camerele noastre. Am stat așa așteptând vreo câteva minute, după care m-am plictisit, și neștiind ce să fac, m-am întins pe bancă, și am închis ochii. Soarele de dimineață îmi mângâia suav fața, iar vântul bătea încet și călduț, ca într-o vară târzie. A venit Matt, fără să îl văd, și mi-a pus mâinile la ochi. Știam că e el, așa că am spus din prima "Matt". Mi-a luat mâinile de la ochi, iar eu m-am ridicat și i-am făcut și lui loc să se așeze lângă mine.

     — Bună dimineața! Ai dormit bine?

     — Foarte bine. Mulțumesc de ajutor, apropo.

     — Nu ai pentru ce. De acum, voi fi mereu cu tine. Acum, că e timp frumos și văd că ești binedispusă, ce ar fi să mergem să îți arăt ce am plănuit? Vii?

     — Da, hai să mergem.

      Ne-am ridicat de pe bancă, au apărut și aripile mele, și am zburat. Matt mi-a spus să nu spun nimic, doar să îl urmez. Am zburat așa câteva minute bune, și apoi mi-a făcut semn să cobor. Era un mic luminiș într-o pădure, un loc, se pare nu amenajat de îngeri. Probabil ei nici nu știau de existența lui. Am coborât, după cum mi se spuse, și ne-am așezat pe iarbă, amândoi, unul lângă celălalt.

     — Când am fost om, adoram sa vin în locuri de acest gen, în care domnea liniștea. Iubesc și în prezent să fiu liniștit. Eu am ajuns înger prin moarte. Tu văd că ești aleasă.

     — Cum ți-ai dat tu seama că sunt aleasă?

     — Aripile tale. Strălucesc. Ale mele nu.

     — Dar și ale tale sunt frumoase. Acum, continuă-ți povestea. Cum ai murit?

     — Aveam 17 ani când am murit. Așa și arăt. De 17 ani. Am mers cu mama mea la tatăl meu, să îl văd. Cei doi erau divorțați de 5 ani și eu aveam vizite cu tatăl meu. Nu îmi convenea, dar asta e, trebuia să mă duc. Înainte de locuința tatălui meu, aveam de traversat strada. Mama s-a asigurat, iar apoi a trecut, cu mine lângă ea. Ceea ce nu a observat ea, a fost că eu am căzut pe la mijlocul trecerii. O mașină a venit cu viteză, a trecut pe trecere fără să mă observe. Cred că îți dai seama că a trecut și peste mine. Mama a observat mult prea târziu. Eram mort. Apoi tot ce îmi amintesc este că am ajuns aici, unde Miles mi-a urat bun venit, și mi-a spus că asta e casa mea, de acum. Și iată-mă aici, de cel puțin 2 ani.

     — Ce trist. Dar măcar ești aici, și știi că aici trebuie să fii. Nici eu nu sunt departe. Am 16 ani și jumătate. Aproape 17...

     — Nu, nu ești... Acum sunt bine. Lumea asta e foarte plăcută, deși nu e mult diferită de cea a oamenilor, diferența fiind că noi nu mâncăm. Dar dormim, visăm, ne îndrăgostim...

      M-am uitat puțin ciudat la el, că nu știam dacă se referă că se îndrăgostesc îngerii in general, sau vorbea de mine. Nu am ținut mult acest gând. Peisajul era mult prea frumos ca eu să stric totul cu presupunerile mele. Ne-am lăsat pe spate amândoi, încât să putem privi prin umbra copacilor. Eram la câțiva milimetri unul de celălalt. Umerii ni se atingeau, și atunci am simțit un fior ciudat. Era diferit față de ce am experimentat cu Damon, dar mă copleșea. Eram pierdută pe altă planetă și nu mai știam cum să reacționez. Ne-am întors capul și ne-am uitat unul la celălalt fără să spunem nimic câteva momente. În acele momente, tot ce se auzea erau respirațiile noastre întretăiate și sunetul păsărelelor care cântau undeva departe în văzduh.

     — Ești așa frumoasă...

      Nu am știut ce să spun. Credeam că poate e prea repede să trec de la Damon la altă persoană, dar undeva în adâncul ființei mele, ceva mă îndrumă să ma las purtată de sentimente. S-a apropiat încet, încet de mine, mereu uitându-se în ochii mei să vadă dacă aprob. Eu mă lăsam dusă de val. Acceptam tot. A ajuns la câțiva milimetri de buzele mele. Mi s-a tăiat respirația. S-a uitat la mine pentru ultima oară. Apoi buzele noastre s-au atins, puțin, mai mult, apoi și mai mult. Am ajuns să mă întorc cu totul spre el, sarutându-l fără oprire. El făcea la fel. Dar m-am trezit din transă. M-am retras puțin de lângă el, dar doar ca să îi spun ceva :

     — Matt, eu... Nu crezi că am mers puțin prea repede? Mă simt vinovată că am trecut de la el la tine atât de repede. Iartă-mă. Nu știu unde mi-a fost capul.

     — Bridget, nu. Nu te simți vinovată de nimic. Până la urmă, eu am fost cel care am început. Poate eu sunt de vină. Dar nu cred că e ceva greșit. Eu ți-am spus că voi fi mereu cu tine. Nu am de gând să te părăsesc vreodată.

     — Vorbești serios?

     — Foarte serios!

       M-a sărutat încă o dată, ușor, și m-a luat de mână. Ne-am ridicat de pe iarbă, și el mi-a spus că ar fi timpul să plecăm. Miles s-ar putea să bănuiască. M-a luat în brațe, și am zburat așa, amândoi, până am ajuns. Îi simțeam inima bătând. Era un sunet foarte plăcut pentru mine. Cred că încep să îl plac pe Matt. E tandru. Mă place, asta e clar. Se vede. M-a lăsat jos undeva lângă intrare, unde a profitat de moment ca să mă mai sărute încă o dată. Mi-a plăcut... Mult... Am înaintat spre intrare, și Matt mi-a spus că o să rezolve el să lucrăm azi în același loc. Abia așteptam!

---------------------