În căutarea fericirii

Josie

Nu văd nimic. Parcă sunt într-un vis urât. Unde sunt? Am deschis ochii, însă cu greu, și m-am uitat în jur. Abia vedeam un geam mic în capătul camerei. Oricum îmi oferea mult prea puțină lumină. Mi-am amintit tot. Toate întâmplările, de când am plecat de acasă și până am ajuns aici.

Damon! Oare el ce face? Eu cum scap de aici? Trebuie să ies cumva. M-am ridicat de pe pat și am pipăit lucruri, până să ajung la o ușă, pe care nu am reușit să o deschid.

- Mă aude cineva? Sunt singură aici și vreau să ies! Da-ți-mi drumul!!

Aud un fâlfâit de aripi de undeva din depărtare. După ce am strigat, s-a apropiat tot mai mult de mine până s-a oprit. Am auzit cum o cheie se învârte în broască, și am sperat că mă va lăsa să ies. Nu a făcut-o. Mi-a descuiat gemulețul să o văd clar, și o lumină puternică m-a orbit.

- Te-ai trezit, într-un final!

- Da... Dar ce mi-ați făcut? Și unde e Damon?

- Scumpa mea, zise Hayley, de acum, Damon nu mai e prioritatea ta. Tu ne vei da lănțișorul, vei face ce spunem noi, iar apoi ne putem descotorosi de tine. Vei fi un simplu om fără nici o putere. Și, sinceră să fiu, abia aștept acel moment. Te cunosc de sute de ani, și știu cât de rea ești. Toată lumea de aici știe. De aceea vrem să te distrugem, pe veci.

- Ce v-am făcut eu vouă? Atât de mult vreți lănțișorul? Poftim, faceți ce vreți cu el. Nu mi-l mai trebuie. Și, a, da, moartă nu o să mă vedeți. Damon mă va ocroti.

- Atât de sigură ești tu?

- Da, mai mult ca sigură.

Am dat jos lănțișorul de la gât, și l-am aruncat la picioarele ei. Eram ferm convinsă că nu mai am nevoie de el. Și, în plus, știam că Damon va apărea el de undeva și mă va salva.

- Să te pregătești. Diseară facem ritualul. Nu vei mai fi... nu contează... Oricum nu trebuie să știi ce ai fost.

- Dar ce sunt?

Am crezut că îmi va răspunde la întrebări. În schimb, s-a făcut nevăzută. Am bătut în ușă mult, plângând, dorindu-mi să nu exist. Mi-era dor de Damon și mai ales de mama.

Lacrimile mi s-au scurs pe obraji, iar apoi au căzut pe podea, formând o baltă mică de lacrimi. Un sunet neobișnuit m-a făcut să mă opresc. Era ca un fel de cântec. Unul foarte plăcut la auz. Nu mai auzeam decât acel cântecel, fără să mai fiu atentă la tot felul de voci din capul meu, care îmi spuneau lucruri triste.

Cântecul s-a oprit, iar în fața mea a apărut o fată. Era una din cele trei. Tremuram de frică, deoarece știam că și ea s-ar putea să mă amenințe, și mi-am cuprins genunchii cu brațele, nespunând nimic.

Fata s-a apropiat încet de mine și mi-a făcut semn să mă ridic. M-am supus, și ea mi-a întins lănțișorul în formă de soare. L-am luat, deși eram nedumerită, iar apoi am văzut că se pregătește să îmi spună ceva, așa că am așteptat.

- Bridget, sunt Josie, în caz că nu știai. Am fost foarte bune prietene. Mai demult... Dar, acum, să îți spun de ce am venit. Trebuie să te avertizez. Fetele celelalte, adică Rebekah și Hayley, îți vor puterile. Eu nu le vreau. Nu aș putea să te privesc cum mori ca un om. Tu... nu ești om. Ești cu totul altceva.

- Eu? Ce aș putea să fiu eu, în afară de un om obișnuit? Nu înțeleg.

- Știu că nu înțelegi. Memoria ți-a fost ștearsă, așa că nu îți aduci aminte nimic legat de trecutul tău. Așa că, eu te voi ajuta. Pentru început, sub nici o formă, să nu mai încerci vreodată să îl dai jos de la gât. Vei înțelege mai încolo de ce. Apoi, până nu vin fetele, vino cu mine, fără să scoți un sunet. Doar urmează-mă.

Am urmat-o, după cum m-a îndemnat,deși nu simțeam că o cunosc. Dar ceva înăuntrul meu îmi spunea că oricine ar fi fost, dacă mă putea ajuta să scap de fete, făceam orice mi se spunea.

Am ieșit din acea cameră întunecoasă, și am traversat un hol lung și la fel de întunecat, plin de uși atât la stânga, cât și la dreapta, până am ajuns la o ușă mare, albă. Cred că ăsta era singurul detaliu luminos din toată acea clădire mohorâtă.

- Josie, dar ce sunt toate aceste uși? De ce e totul atât de întunecat aici? Și ce e cu ușa asta din fața mea? Unde duce?

- Pot să îți răspund doar la ultima întrebare. La restul, vei găsi singură răspunsul, chiar în spatele acelei uși, care este arhiva îngerilor. Toți îngerii existenți în istorie sunt scriși în cărțile mari ce se află pe raftul din mijloc. Dar hai să intrăm, ca să vezi și tu.

Mi-a deschis ușa cu o cheie, și m-a lăsat pe mine să intru prima. M-am minunat. În această cameră, totul era alb, spre deosebire de restul clădirii. În mijlocul ei erau două mese rotunde cu scaune, iar pe laterale, erau câte trei rafturi înalte până în tavan și pline cu cărți.

Mi-a făcut semn spre un raft din stânga, mijloc. M-am apropiat de el, însă erau foarte multe cărți. Probabil nu mi-ar fi ajuns câteva săptămâni să aflu din ce carte trebuie să citesc ca să descopăr cine sunt. Bănuiesc că Josie Mi-a citit gândurile, căci am auzit-o spunând ceva într-o limbă necunoscută de mine, iar apoi 3 cărți mari cu coperte aurii, au ieșit de pe raft în zbor, și au căzut pe masă.

- Ia loc pe un scaun. Ai fix o oră să găsești ce îți trebuie. Bănuiesc că nu îți va lua prea mult... Voi veni să te iau. Să nu pleci de aici.

- Bine, dar, Josie, va fi greu să suport ce voi afla?

- Nu știu... Dar bănuiesc că nici ușor nu îți va fi. Sper doar să nu te dai bătută. Va trebui să îl salvam pe Damon, că el e în mai mare primejdie decât tine. Îți voi spune după ce voi veni. Grăbește-te!

A plecat, închizând ușa după ea. M-am așezat pe un scaun, și inima îmi bătea foarte tare. Știam că urmează ceva ce nu am mai experimentat până acum. Însă, m-am gândit la ce a spus Josie. Damon are nevoie de mine. Așa că am deschis prima carte. Scria, pe primele pagini, că au existat doar câțiva îngeri în istoria lumii, care sunt indestructibili.

Nu mică mi-a fost mirarea când mi-am văzut numele scris chiar primul. Cum e posibil așa ceva? Încă un lucru foarte înspăimântător, era faptul că și numele lui Damon era scris, lângă al meu. Doar că numele noastre erau tăiate cu o linie.

Eu sunt un înger? Indestructibil? Atunci de ce m-au putut lua de acolo, fără ca eu să pot riposta? Am deschis în grabă cea de-a doua carte, și eram pregătită să citesc. Urma să aflu ceva ce îmi va zgudui întreaga existență. Urma să nu mai fiu aceeași Bridget. Am inspirat adânc și am început să citesc...

------------------