În căutarea fericirii

Momente

     — Damon! Te-ai gândit măcar o secundă că s-ar putea să fie mama cu mine în cameră?

     — Bineînțeles că da. Știam că nu e aici. Știu lucrurile astea, crede-mă.

     — Cum poți să fii așa sigur? Doar nu ești îngerul meu pă... Da... Ba ești exact asta. O sa dureze ceva timp până mă obișnuiesc cu ideea. Nu e așa ușor.

     — Știu, știu că nu e... Acum, să îți explic cine sunt proscrisele. Ele sunt îngeri, la fel ca și cum am fost eu înainte de cădere, excepție făcând faptul că ele au ales partea cu lumină.

     — Ce parte? Ce e aia?

     — Partea cu lumină, sau locul păcii, este acea mare grădină cu flori în care stau îngerii... buni. Înțelegi? Și există și o parte rea, unde stau îngerii... mai puțin buni. Acum, să revenim. Ele dețin o putere foarte  mare acolo unde sunt, dar te vor pe tine, Bridge. Adică, lănțișorul tău. Puterea din el. Și pentru a beneficia de toată puterea, au nevoie și de tine...

     — Cum? De ce? Ce legătură am eu în toată povestea?

     — Bridge... Nu pot să îți spun. Trebuie să afli singură. Altfel, ne vom pierde unul pe altul, pe vecie. Oricum te-am pierdut o dată, nu mai vreau să se repete. Nu pot să îți spun nimic legat de cine ești tu și de ce te vor. Doar atât pot să îți spun: te vor.

      Mintea mi se golește. Nu mai am nici un fel de gând care să-mi treacă prin minte. De ce am eu treabă cu fetele acelea? Am răsuflat cu greu și m-am uitat în jur, prin cameră, gânditoare. Degeaba mă abțineam să nu plâng. Lacrimile au curs fără voia mea pe obraji. Unde îmi era curajul de altădată? Damon s-a uitat la mine, și apoi, cu o mișcare delicată, mi-a șters lacrimile cu degetele. Era așa plăcut să-i simt atingerea. Era cald, blând, și plin de afecțiune.

     — Bridget, indiferent de ce se va întâmpla, eu voi fi cu tine mereu. Tot ce trebuie să faci, e să mă chemi, știi tu, prin lănțișor. Eu voi fi mereu aici să te ajut, să te sprijin, și să te iubesc.

     — Cum?

      Am ridicat încet ochii spre el, și am simțit cum emoțiile îmi traversează tot corpul. Știam ce avea să urmeze. S-a uitat câteva secunde la mine, apoi s-a apropiat încet de mine, de fața mea, până am ajuns să avem doar câțiva milimetri distanță între noi. Și-a apropiat buzele de ale mele, și m-a sărutat. Dar nu a fost ca și în celelalte cazuri, când eu eram nervoasă, și nu îl cunoșteam. A fost... plăcut. M-am simțit completă. Am deschis ochii după acel moment atât de intim, și, fără sa stau pe gânduri, l-am luat în brațe.

       S-a auzit un zgomot în geam. Prima dată am crezut că era vreo creangă, care lovea în el, dar când am auzit a doua și a treia oară, am tresărit. M-am ridicat din acea îmbrățișare dulce, și m-am dus într-acolo.

     — Damon, cine o fi?

     — Urmează să aflăm. Vino!

     — Unde?

     — Te iau în zbor, la o plimbare, ca să zicem.

     — Dar cum rămâne cu mama? Daca vine și vede că nu sunt?

     — Fii fără griji, nu o va face.

      Am deschis geamul, și el m-a luat în brațe. În câteva secunde urcam sus, tot mai sus, în zbor. Ce frumos se vede lumea de acolo, de sus! Dar ce frumos e Damon, atât aici sus, cât și jos. Acum pot fi sigură de faptul că sunt îndrăgostită. Chiar sunt...

      Unde am ajuns? Suntem într-o grădină mare, plină cu flori și iarbă. Totul miroase îmbietor. La câțiva metri depărtare văd o casă, mare, albă. Oare ce o fi?

     — Damon, unde suntem? Parcă am mai văzut casa asta undeva, dar nu sunt sigură unde... Am mai fost pe aici?

     — E probabil să fi fost... Aici suntem la sediul conducător. Proscrisele au convocat o ședință. Nu se va lăsa cu vorbe dulci, ci cu lupte, așa că fii pregătită. Orice ar fi, nu de depărta de lângă mine. A, da, și mai presus de orice: ai grijă de lănțișor.

     — Bine, voi face cum spui. Dar, Damon...

     — Da?

     — Mi-e frică...

     — Să nu îți fie. Nu ai de ce.

     M-am luat de mână și ne-am dus spre casă. Ajunși în fața ușii de la intrare, eu eram pregătită să bat la ușă, sau să sun, dacă avea vreo sonerie. Nu a fost așa. Ușa s-a deschis singură. Damon mi-a explicat ulterior că legile lumii pe care eu o cunosc, nu sunt aceleași cu cele din lumea aceasta. Am intrat înăuntru și ne-am lăsat conduși de doi îngeri într-o sală mare, dar care nu avea scaune...

      Știam că proscrisele vor fi aici, dar tot am resimțit un fel de teamă la vederea lor. Sunt superioare mie. Eu sunt doar un om. Ce aș putea să fac? Una din ele, Hayley, după cum am auzit spunându-i-se, s-a apropiat de mine și a rămas fixându-mă cu privirea.

     — După cum prea bine știi, te-am vizitat, nu de mult, cerându-ți ceva. Ei bine, ai refuzat, și noi ne-am supărat foarte tare. Ții așa mult la acest "prieten" al tău încât nu observi cine îți este superior. Schimbăm regulile. Faci cum spunem noi. O să primim ceea ce căutăm.

     — Ba nu, zise Damon, nu o să o faceți. Bridge o să își dea seama, și când va afla singură, vă va învinge pe toate.

     — Până atunci, e doar un om. Vulnerabilă și lipsită de apărare. Păcat... Era frumoasă. Fetelor, acum!

      Doua fete înger au venit cu pași repezi spre mine, m-au luat una de un braț și una de celălalt, și m-au ridicat în aer. Damon nu putea face nimic, deoarece era imobilizat de doi îngeri puternici.

      Tot ce țin minte de aici încolo, e că eu încercam să scap din strânsoare, dar fără folos, iar Damon plângea, neștiind ce să facă să mă elibereze. Și eu plângeam. Voiam să fiu acasă, la mama, să nu mai fac parte din povestea asta. Dar, cel care mă face să lupt, e tocmai Damon.

     —Bridge, lănțișorul! Te rog... Încearcă să te gândești. Te rog...

      M-au strâns mai tare de brațe și m-au dus... Undeva departe, departe de el. Mi-e somn. Adorm...

------------------