Moonchild.

🐞 4 🐞

Jimin ramase blocat, privindu-l pe namjoon. De unde știa el de little? Comportamentul sau ar fii putut fii catalogat ca si atac de panica.

-Jimin, răspunsul tău nu iti va afecta părerea mea despre tine sau locul de munca.

Continua Namjoon, pe un glas cald. Jimin era dea dreptul confuz. Nu știa ce sa ii răspundă. Nu stia ce sa facă. Se simțea pun la zid.

Blondul isi deschidă gura sa spun ceva dar buzele pur ai simplu nu se mișcau. Bu pute scoate niciun sunet. Era atât de terifiant. Doar părinți lui știau chestia asta. De acea lau și respins spunând ca este un plod bolnav psihic.

-Bine, nu te prestez. Îmi vei răspunde la întrebare când ești pregătit. Continua, vazand starea de panica a blondului. Unde stai mai exact Jiminie?

-Nu e nevoie sa ma duceți pana acasă. Opriți la cea mai apropiata stație și ma descurc, mulțumesc.

-In primul rand, tutuieste ma. In doilea rand vreau sa știu unde stai.

-De ce?
Șoptește blondul involuntar.

-Vezi tu Jimin, mi-e îmi pasa de angajați mei. Vreau sa știu cat de departe stai si daca ai transport in condiții bune.

Jimin ofteaza, spunănd ui adresa. Nu il înțelegea pe Namjoon. Oare asa erau toți șefi?

In jumătate de ora, Namjoon parchează masina in fata unui bloc de garsoniere. Jimin coboară, urmat de șeful sau, într-o liniște inconfortabila.

Blondul isi scoate cheile din buzunar, deschizând usa scări de bloc. Isi musca buza de jos, îngrijorat. Namjoon, unul dintre cei mai bogați oameni din tara va întra in garsoniera sa sărăcăcioasa.

Pereți erau crem, ponosit, îmbâcsitu. Scările erau crăpate si in câte un colț puteai sa vezi pânze de păianjeni.

Cei doi urca primul etaj, o ușă deschizându-se cu un scârțâit puternic.

- Oh, Jimin!
Se aude o voce calda, răgușita.

-Bună ziua, cum va simțiți?
Răspunde blondul zâmbind cald băbuței din fata lui.

-Destul de bine, fix la țanc ai venit. Părinți tai mau sunat.
-Oh...
-Când ești liber, haide pe la mine sa povestim. Ți-am făcut ceiuc.
-Oh...mulțumesc.. La revedere...

Băbuța il saluta, intrând in casa. Jimin își continua drumul cu capul aplecat, simtind ca va ceda in fata parti sale little.

Namjoon se ținea scai după el, urmărind ui fiecare mișcare. Blondul oprește in fata unei uși de lemn, deschizând o cu sfiala.

O camera micuța, intunecata cu un birou vechi, un pat și un televizor domneau pe podeaua veche.

-Va... Te servesc cu o cafea? Întreabă ușor nesigur. Trebuia sa mai aibă el putina cafea daca cauta bine.
-Da, mulțumesc.

Refuza politicos, analizând camera. Într-un colt, lângă pat erau câteva pixuri cu sclipici, cărți de colorat si creioane plus un ursuleț vechi, șters.

Obiectul care la făcut pe Namjoon sa fie suta la suta ca Jimin era un little, era șuetă albastra de pe noptiera.

Un rânjet ii înflorește pe chip, începând sa meargă nonșalant spre noptiera. Ia suzeta între degete, analizând o.

-Stai singur in apartament?întreabă privindu-l pe blond, care se întindea spre dulapul de sus, pentru a ajunge la cafea.

-Da, locuiesc singur de ceva timp. Ii răspunde absent, încercând din rasputeri sa ia cafeaua.
-Sigur? Niciun prieten care doarme din cand in când la tine? Nimic?
-Nu, nu îmi place ca prieteni sa imi invadeze spațiu personal.
Mijlocul ii era gol, materialul ridicandu-se. Namjoon avea o priveliște mirifica, spatele blondului, pielea perfecta, talia subțire ce era continuata de fundul bombat si picioare lungi.

Până la urmă, Namjoon sa apropiat luând cutia de cafea.

-Oh, mulțumesc -
Când blondul a vrut sa ia cutia, Namjoon ia arătat suzeta, ridicand o sprânceană.

-Din câte știu eu, un little nu e in siguranță singur.

Sângele blondului ingheta se. Acum totul era clar. Nu mai avea scăpare.