Chapter 52.

12 2 3
                                    

-Doare! Ripostez.

-Nu te mai smiorcăi! Altfel..

-Altfel ce? Ridic tonul iritată.

-Îți voi închide eu gura!
Răspunde amuzat şi calm.

-Să te văd.

Îşi ridică privirea pentru a mă fixa, apoi se apropie de mine mai mult.

-Ce faci? Întreb nedumerită.

Nu primesc nici-un răspuns, dar mă dau instinctiv în spate, până mă lovesc de portieră.

Telefonul său se aprinde, pe el fiind numele lui Vincent.
Îl închide, continuând să mă privească în ochi.

Se apleacă uşor peste mine.

În timp ce îi simt respirația caldă, acesta îmi atinge uşor obrazul.
Se apropie mai mult, şi mai mult, până se opreşte brusc.
Abia cand i-am văzut zâmbetul şi nu mi-am putut lua ochii de la buzele lui, mi-am dat seama cat de mult îl plăceam.

Dacă ăsta e modul pe care îl foloseşte pentru' a-mi închide gura' , o să bombăn încontinuu.

Rânjesc la gândul acesta, iar el mă observă.

-Se pare că te-a lăsat durerea, spune neutru, retrăgându-se.

-Poftim? Întreb ca ieşită din transă.

-Ştii tu. În încercarea de a mă face chiftea, ai eşuat şi te-ai lovit. Sau ți-a luat cineva mințile? Spune râzând.

-Ce nostim! Dacă voiam să te fac chiftea, te făceam până acum! Şi te şi mâncam.

Acesta doar îmi face cu ochiul şi porneşte motorul.
Cineva trebuie să îi închidă gura aia.
Şi iar mă surpinde zâmbind.

-La ce te tot holbezi? Îl întreb.

-La ce te tot hlizeşti?

Pentru câteva secunde bune rămân fără replică, dar cu siguranță nu mă va face el pe mine!

-Opreşte maşina! Spun, zărind un magazin alimentar.

-Ce, acum ți-e foame?!

Tipul joacă bine.

-Am nevoie la toaletă! Zbier la rândul meu, ieşind din maşină.
Brandon mă urmează, iar eu mă întorc spre el, oprindu-l.

-Acum mi-am luat bodyguard?! Vreau la baie! Mă poți aştepta în maşină, dacă vrei.

-Nu vreau, ridică din umeri.

-Ei bine, asta e problema ta!

Mă îndepărtez de el şi intru în magazin.
După cinci minute ies cu un ursuleț aproape cât mine, străduindu-mă să nu îl târăsc pe jos.
Brandon mă aşteaptă afară, rezemat de maşină.

-Fă cunoştință cu noul meu prieten, Noah, spun zâmbindu-i. Noah, el e Smith. Un drăgălaş, vorbesc cu pufoşenia din brațele mele.

-De unde ai..? Aud vocea răguşită a celui de lângă mine.

-Oh, păi un tip de acolo mi l-a oferit, în schimbul numărului de telefon.

-Aşa că i l-ai dat? Întreabă, fața aproape picându-i.

-Bineînțeles că nu. I l-am dat pe al tău, continui făcându-i cu ochiul şi intrând în maşină.

Dupa câteva secunde bune, Brandon intră la volan, puțin încordat.

-Te gândeşti? Va fi prietenul meu pentru totdeauna! Vom viziona filme împreună, vom dormi împreună. E genial! Exclam, aruncând pufoşenia pe bancheta din spate.

ᴜʀᴍᴇ ᴘᴇ ʜᴀ̂ʀᴛɪᴇWhere stories live. Discover now