Este ora 5 după amiază. Am terminat cursurile aşa că am hotărât să fac o plimbare.
Mi-am pus nişte haine pe mine, şi am trântit uşa în spatele meu.
Nu îmi place să fiu înconjurată de multă lume, aşa că am ales un loc mai retras.
Locul în care merg de când aveam paisprezece ani. Este locul din care nu aş mai pleca niciodată.
Deasupra oraşului.
Tot contrastul, toate culorile îmi bucură o mare parte din suflet şi îl scapă de griji.
Nu mă pot gândi la nimic, dar imediat îmi vine ceva în minte.
Prima dată când l-am văzut avea acel ten impecabil de invidiat şi acei ochi negrii. Iar acum câteva seri..Ochii lui erau de altă culoare. E posibil?
Gândirea mea este întreruptă de un sunet. Nu sunt singură.
În spatele meu se aud nişte paşi.
În fața mea apare o creatură.Ceea ce îmi dă fiori pe şira spinării sunt ochii. Are ochii mov. Sunt ochii de aseară.
Acea creatură, orice a fost a plecat. Mai degrabă a luat-o la fugă. Credeam că eu ar fi trebuit să fac asta, nu ea.
După ce am procesat totul, m-am întors la apartament.
Rare sunt zilele când Alison nu este acasă. O să mă bucur de linişte până va veni ea.
Imediat cum mă trântesc în pat aud uşa deschizându-se.
—
Ce faci? Mă întreabă cu o voce plictisita.
—Încercam să mă bucur de linişte. Răspund sec.
—Bine, eu o să fiu în camera mea.
***
În fiecare seară mă trezesc şi mă uit pe fereastră. Nu se vede mare lucru, dar este plăcut.
Cel puțin pentru mine.
Privesc ceața de afară şi îmi amintesc de întâmplarea de ieri. Creatura aceea..Părea un lup, dar defapt nu era un lup. M-aş bucura dacă aş ştii ce era.
Telefonul meu sună, lucru care îmi atrage atenția.
—
Alo.
—Buna!
—Brandon?
—Chiar eu, răspunde.
—De ce mă suni la ora asta? Întreb.
— Vei afla, dacă vei ieşi afară, spune cu puțin amuzament în glas.
—
Vrei să ies afară?
—Da. Zilele trecute nu erai tu pe stradă la ora asta? spune.
—Ok. Unde eşti?
—Sunt în fața apartamentului tău.
Închid telefonul. Sunt destul de curioasă ce face. Cobor scările în linişte.
—Hei!
—Salut. De ce m-ai chemat afară acum? Ce e atat de important încât nu poate aştepta pâna mâine?.
—Păi..euu..Voiam să te văd.
—Hmm. Sunt sigură de asta, şoptesc sarcastică.
—
Nu trebuie să zici nimic. Ştiu că par un ciudat.
—Nu pari un ciudat.
Pe bune? 'Nu pari un ciudat'? Eşti mai ciudată decât el.
—Şi ce vrei să facem? Oricum nu prea aveam somn.
—Ne plimbăm?
—
Haide!
După câteva momente, încerc să deschid un nou subiect.
—Deci..ochii tăi sunt schimbători?
—Cam aşa ceva.
