Afară s-a întunecat, aşa că grăbesc pasul.
Ajung acasă în aproximativ 25 de minute.
Îmi caut cheile în geantă, pentru a putea deschide uşa, dar îmi amintesc că nu le-am luat cu mine.
Bat de câteva ori în uşă. Un tip ciufulit îmi deschide.
-Brandon! Ce cauți aici? Întreb schițând un zâmbet.
-Unde ai fost? Spune trăgându-mă uşor înăuntru şi închizând uşa.
-La Noora. Ok, ştiu ca nu trebuia, dar nu m-am putut opri. William era şi el acolo. S-a comportat chiar drăguț. Spun, încercând să mă scot din încurcătură.
Se uită încruntat la mine, eu zâmbindu-i.
-În regulă, dar data viitoare să mă anunți. Voi veni cu tine, spune.
Ochii lui devin brusc galbeni.
-Ce naiba? Spune ducându-se la fereastră.
Mă apropii de el.
-Nici-o lună plină. Îi spun.
Se întoarce la mine, studiindu-mă din cap până în picioare.
-Tu. Şopteşte.
-Eu? Răspund, pe acelaşi ton.
Brandon dispare din fața mea.
Privesc în jur nedumerită, unde o zăresc pe Alison, ieşind din baie.
-Hei! Te-ai întors, exlamă.
-Întradevăr, dar va trebui să plec din nou. L-ai putea suna pe Jack să stea cu tine până mă întorc?
-Asta aveam de gând să fac. Spune zâmbind.
-Super. Şoptesc, ieşind din apartament.
-Trebuie să-l sun. Îmi spun.
Scot telefonul şi îl apelez pe Brandon.
-Persoana apelată nu poate...
Închid.
Trebuie să dau de el.
Formez numărul lui William.
După două tonuri răspunde.
-Wow. Mia, chiar m-ai sunat? Cred că ai o urgență.
-Poți veni rapid la mine..Mă opresc, observându-l chiar în fața mea. Ok, Brandon a dispărut, iar eu nu pot da de el. Îmi fac griji, mă poți ajuta? Vorbesc rapid.
-Cred că ştiu unde e. Răspunde cu calm. Ia-mă de mână.
-Poftim?
-Doar fă-o.
O fac, cu mici ezitări. A încercat să îmi facă rău de câteva ori, de ce nu ar încerca şi acum?
În următorul moment ne aflăm într-o pădure.
-Ce căutăm aici?
-Pe Brandon. Ai uitat?
-Corect, haide.
Ajungem în fața unei cabane.
Intrăm.
William îmi face semn să rămân la uşă.
"-Ce naiba căutăm aici?
-Pe Brandon. Ai uitat?
-Ce a pățit?
-Uite-te sus, îmi spune.
Luna plină.
Ajungem la o cabană.
William intră făcându-mi semn să rămân la uşa cu o privire rece."
-Ce am visat a fost real? Şoptesc.
Privesc cerul. Nici-o lună plină, doar mii de astre.
Gândirea îmi este întreruptă de către vocea lui William.
-Haide. Îmi spune luându-mă de mână.
-Cum adică 'haide'? E înăuntru sau nu? Strig la el.
-Mia, calmează-te. Da, este înăuntru, dar nu pot să vă duc pe amândoi.
-Ce se întâmplă aici? Întreb nedumerită.
-Îți va explica el mâine totul. Acum haide.
-Stai! De unde ştiu că nu mă păcăleşti, huh?
Îşi dă ochii peste cap.
-Uite, eu chiar m-am schimbat, în regulă? Acum îți cer doar să ai puțină încredere.
-Bine. Îi spun.
În următoarea clipă ne aflăm din nou în fața apartamentului.
-Du-te înăuntru, vin imediat. Spune părăsindu-mă.
Urc, auzind mai multe voci în camera lui Alison.
Deschid uşa camerei ei şi îi pot observa pe Cody, Jack, Ryan, Noora şi o altă fată pe jos, lângă ea.
-Ni te alături? Mă întreabă Noora, referindu-se la jocul pe care tocmai îl începuse.
-Defapt.. cred că merg la culcare. Sunt foarte obosită.
Nu am încotro, trebuie să îi mint.
-Ok, spune Cody.
Îi părăsesc, îndreptându-mă spre camera mea.
-Ryan e un dobitoc.
-Ştiu. Aud vocea lui William.
Mă întorc şi îl pot observa pe Brandon în patul meu. Are ochii închişi şi sângerează.
-Ce naiba s-a întâmplat? Îl întreb pe William, care stătea la fereastră.
-A leşinat şi s-a lovit la cap. Adevărul e că..ceva e îneregulă. Trebuia să se vindece. Îmi spune, luând o foarfecă.
Se taie în palmă, sângele făcând contact cu podeaua.
-Tu chiar eşti nebun! Spun.
Îmi întinde palma care arăta la fel ca înainte. Nici-o zgârietură.
-Interesant. Îmi spun. Deci, el de ce nu se vindecă?
-Probabil pentru că nu e conştient. Oricum, e al tău. Eu nu mă pricep la badajat sau chestii din astea.
-În regulă. Mă ocup eu de aici.
***
Mă aflu în camera mea, pe podea. Nu am vrut să plec de lângă Brandon, aşa că m-am pus aici, jos, pentru a-l supraveghea. Nu am închis un ochi toată noaptea fiind îngrijorată de starea lui.
Nu prea mai pot sta, aşa că mă întind pe covoraşul pufos, ce mă aştepta de câteva ore.
-Eşti nebună? Se aude o voce răguşită.
-Mhm. Spun somnoroasă.
Tresar.
Când îl văd în fața mea complet vindecat, şi conştient mă ridic rapid.
-Eşti bine! Exclam.
-Da. Dar eram şi mai bine dacă dormeai în pat. Puteam să stau eu jos.
-Asta nu mai contează acum. Ce s-a întâmplat cu tine ieri?
-Nici eu nu ştiu.
-Dar eşti în regulă acum, nu? Spun, uitându-mă atent la fiecare gest de-al lui.
-Sunt bine. Răspunde cu un mic zâmbet pe față. Cum de am ajuns aici?
-Eu şi W..defapt, William te-a adus aici.
-Ciudat. Lăsând asta la o parte, trebuie să îți spun ceva.
