Chapter 50.

20 10 0
                                    

După două ore extrem de lungi de detenție, în sfârşit ajung acasă.
Când intru în apartament, observ că toate luminile sunt stinse.

—All! Strig lăsându-mi cheile şi telefonul.
Mă îndrept spre camera mea pe întuneric. Cunosc casa aceasta destul de bine.

Următoarea zi la şcoală m-am simțit foarte obosită, până când a venit vremea orei de artă.
Favorita mea.
Când profesorul intră în clasă, noi ne ridicăm în picioare, cu excepția unora din spatele meu, care dormeau duşi.

—Bună ziuă copii!

—Bună ziua! Spunem, apoi ne aşeazăm.

—Astăzi nu vreau să vă obosesc cu şcenarii lungi şi plictisitoare, aşa că vom face ceva diferit. Ce ziceți? Îi aud glasul domnului profesor cum răsună în toată sala.

—E o idee grozavă! Ce vom face? Întreabă Dyla entuziasmată.

—Pentru început, am nevoie de doi voluntari.
Toată clasa ridică mână sus, mai puțin eu şi..Brandon.

—Voi doi, continuă profesorul, arătându-ne cu degetul.

Mă ridic în picioare, urmată de Brandon. Când ajungem lângă profesor, acesta ne vorbeşte:

—Situația va sta astfel: Tu, Mia, vei fii  Faith. Iar, tu, face o pauză privind în direcția lui Brandon, vei fii Nathan.
Aveți sentimente unul pentru celălat, dar încă nu vi le-ați împărtăşit. Acum e momentul în care veți afla. În clipa următoare vreau să vă puneți foarte bine în pielea personajelor, gândindu-vă singuri la replici. Să trecem la treabă, spune aşezându-se lângă nătărăii ăia somnoroşi.

Mereu am vrut să-mi imaginez scena asta, dar ori de câte ori încercam
..mă opream înainte de a începe.

Haide Mia, te pricepi!

—Nathan..eu..trebuie să-ți spun ceva, murmur privindu-l fix în ochi.

—Defapt...şi eu trebuie să-ți mărturisesc ceva, îi aud vocea perfect de răguşită.

—Dă-i drumul, continui.

—Poate aştepta.
Îşi joacă rolul destul de bine.

Pentru câteva momente mă uit în gol, căutând nişte replici, el făcând acelaşi lucru.

—M-am îndrăgostit de tine! Spunem la unison, apoi răsuflăm uşurați.

Profesorul se îndreaptă spre noi, cu o privire dură.

—Voi doi.., începe făcând o scurtă pauză, aveți talent! Şoşoteşte, zâmbetul luminându-i chipul. Ați intrat bine în pielea personajelor, chiar dacă asta a durat doar un minut.

Clopoțelul răsună, lucru care ne anunță că cea mai tare oră s-a terminat.
Ies imediat pe uşă, evitând privirile din clasă şi îndreptându-mă spre baie. Când intru în prima cabină liberă, două voci se aud:

—Nu pot să cred că ei sunt împreună! Ambii sunt atât de frumoşi şi sincer, se potrivesc. Păcat că tipul doar o foloseşte.. Îmi pare rău pentru Mia..

Mă încrunt. Aştept ca cele două să părăsească încăperea, apoi ies şi eu făcându-mă nevăzută.
Nervoasă, mă îndrept spre baia băieților, unde îl găsesc pe Brandon pe picior de plecare.

Îl îmbrâncesc, privindu-l furioasă.

—Ascultă aici! Nu ştiu de ce ai făcut mişto de mine, dar o să te fac chiftea!
Răbufnesc.

—Huh? Întreabă puțin somnoros, dar imediat pumnul meu face contact cu pieptul său.

Mă priveşte ciudat, de parcă l-ar fi simțit.

ᴜʀᴍᴇ ᴘᴇ ʜᴀ̂ʀᴛɪᴇWhere stories live. Discover now