ᴜʀᴍᴇ ᴘᴇ ʜᴀ̂ʀᴛɪᴇ

Chapter 44.

Nu ştiu unde mă aflu.
Stau, într-un colț al camerei, pe o saltea.
Este o încăpere destul de micuță, colorată doar în alb şi negru.

Pe uşă intră un băiat, puțin cunoscut mie. Ochii îi sunt de o culoare închisă, iar înălțimea lui pare a fi mai mare decât a mea.

-Cine naiba eşti? Întreb ridicându-mă.

-Adam Harris. Iar tu vei fi..Haven.

-Voiai să spui Raven, îl corectez.

-Deci, Haven, cu ce începem? Întreabă calm.

-Ce zici de asta? Spun lovindu-l puternic peste față. Eşti în toate mințile?! Incompetentule!

-Presupun că acum e rândul meu, vorbeşte zâmbind diabolic.

-Idiot ce eşti! Lasă glumele, astfel...

-Ai curaj. Mă întrerupe, apropiindu-se de urechea mea. Păcat, spune şi părăseşte încăperea, blocând 'ieşirea'.

-Dementule! Zbier, lovind uşa cu piciorul.

Chiar e un idiot, având în vedere că telefonul meu este încă în buzunar.

Îl scot rapid şi formez numărul lui Alison.

-Nu am semnal!

"Ajutor".

-Normal că nu ai, spune Harris intrând şi smucindu-mi telefonul din mână.
Lucrul ăsta mă irită, dar măcar am apucat să trimit mesajul.

-Trebuie să merg la baie, continui.

-Haide cu mine, spune apucându-mă de încheietură.

Ieşim, apropiindu-ne de o cabană.
Înăuntru totul era făcut din lemn, începând cu podeaua şi terminând cu pereții.

-La stânga, îmi spune lăsându-mi mâna.

Mă îndepărtez de el şi astfel, ajung în baie.

Este destul de spațioasă, dar singura piesă care îmi sare în ochi e geamul.

Mă ridic pe vârfuri, pentru a ajunge la el.

Scot capul, apoi mâinile. Rămân blocată timp de câteva momente, dar mă eliberez şi, într-un final, reuşesc să ies afară.

Privesc în stânga şi în dreapta.
E aşa pustiu aici. Fac câțiva paşi înainte, dar Harris apare în fața mea.

-Pleci undeva? Mă întreabă plin de sarcasm.

-Da, defapt chiar voiam să plec. Nu mai am chef de glumele tale, înțelegi?

-Dar asta nu este o glumă, spune zâmbind.

-Dă-te din calea mea, sau voi deveni agresivă!

-N-ai decât, Heven.

-Numele meu e Reven! Strig, lovindu-l cu piciorul în gamba dreaptă.

-La dracu'! Zbiară.

-Cred că îmi aparține, şoptesc luându-mi telefonul din buzunarul său şi plecând.

Picioarele mele sunt ridicate de pe sol de către Adam.

-Ce vrei?!! Țip enervată.

El continuă să meargă, cu mine în brațe, spre cabană.

Mă zbat, scăpând din brațele lui.
Îl împing puternic, apoi încep să fug.

O maşină se opreşte în fața mea, claxonând.

-Intră! Aud o voce feminină.

Deschid uşa maşinii şi, fără să mă mai gândesc la ceva, intru.