ᴜʀᴍᴇ ᴘᴇ ʜᴀ̂ʀᴛɪᴇ

Chapter 49.

—Ce nu trebuie să aflu? Îi aud vocea deja răguşită.

La naiba!

Mă întorc spre el, iar privirea sa parcă mă topeşte.

—Arată-mi brațul, continuă pe acelaşi ton.

Îmi arunc ghiozdanul pe jos, urmat de geacă, astfel rămânând doar într-un tricou.
Brandon stă şi îmi studiază brațul.
Îşi închide ochii preț de câteva secunde bune, apoi intră din nou în apartament.
Scot rapid telefonul şi îi tastez lui Alison:

"Astăzi voi întârzia la şcoală. Ai grijă de tine."

Fug spre uşă, gândindu-mă la ce-i mai rău.

—Brandon! Îi strig numele imediat ce îl văd, dar pe chipul său nu se citeşte nici-o emoție. Fac orice, doar ascultă-mă! Îmi pare rău. A fost doar vina mea. Eu şi ideile mele stupide! Uite...

—Cât de bună poți fii? Cum poți să-ți ceri scuze când e vina mea?

—A fost ideea mea. Te rog, iartă-mă.

—Nu am ce să iert. Nu ai făcut nimic.

După ce spune aceste lucruri, se apropie uşor de mine, luându-mi chipul cu grijă între palmele sale moi.

—Îmi pare nespus de rău, murmură, ochii fiindu-i plini de vinovăție.
Gheața ar trebui să te ajute.

—Cât de rău poate fi? Îi replic, trăgându-l după mine în oglindă.

Când ajung în sfârşit în camera mea, cu el de mână, mă privesc, Brandon poziționându-se în spatele meu.

—Doamne, Dumnezeule! Exclam.

—Cât de rău ți se pare? Şopteşte.

—Tontule! Nu e în legătură cu afurisitul ăsta de semn. Uite-te în oglindă.

Priveşte confuz. Tipul ăsta e atât de drăguț atunci când e nedumerit.

—Un trup firav, dar totodată puternic? Spune.

—Uite-te la noi, tolomacule, nu la mine! Dar totuşi...lipseşte ceva, zic întorcându-mă spre el şi băgându-i mâna în păr.
După ce îl ciufulesc îndeajuns, murmură:

—Mă ierți?

Îi zâmbesc.

—Te-am iertat de mult, chiar dacă nu ai făcut nimic. Acum hai la liceu!

      
Ajunsă pe coridorul şcolii, o caut cu privirea pe Alison.
Se pare că e deja pauză, având în vedere sutele de copii care fac schimb de replici.
Când o zăresc pe All, mă îndrept spre ea, întrebând-o:

—Cum a fost la oră?

—Plictisitor, răspunde îmbrățisându-mă. Zi-mi, ce s-a întâmplat cu tine?

—Am avut o mică ceartă şi a trebuit să o rezolv.

—Încă mai ai chef de ceartă?Întreabă gânditoare, uitându-se undeva în spatele meu.

—Da, o privesc confuză.

—Uite-te şi tu, spune dând din cap spre locul unde..se află Brandon.
O tipă blondă, cu părul până în dreptul omoplațiilor şi slăbuță discută cu el, jucându-se cu buclele aurii.

—Nu se potrivesc deloc! Şopteşte All în urechea mea. El e brunet, ea e blondă. El...

Nu o mai ascult şi mă îndept spre ei, dar mă opresc la o distanță destul de mică. Nu mă văd.