— De unde vă cunoașteți tu și Seth?
Vocea mea l-a făcut pe blondul de lângă mine să-și ia ochii de la norii care se întrezăreau pe hubloul avionului și să mă privescă ușor amuzat, fără să-și ascundă ironia care avea să mă atingă cât de curând.
Niciodată nu reușeam să tac prea mult timp.
— La Seth te gândești tu cât ești cu mine, prințeso? Așa neinteresant sunt?
Am chicotit, încercând să ignor roșeața care mi-a cuprins obrajii când Hades și-a împletit degetele cu ale mele, strângându-mă de mână de parcă ar fi încercat să-mi amintească de prezența lui acolo — doar noi doi, pe două fotolii de la clasa întâi a avionului care avea să ne aducă înapoi în Londra.
Nu vreau să ne întoarcem...
— La tine și la Seth, Malfoy, și, știi, ai putea să-mi răspunzi la întrebare fără să încerci să o eviți, i-am întors-o, privindu-l în ochi.
— Aș putea, nu? a zis, amuzat, înainte să-și lipească buzele de ale mele, scurt, apăsat, ca și cum mi-ar fi spus să tac, să nu mai întreb, să trăiesc, așa cum îmi sugerase și pe străzile din Verona.
— Hai, Hades...
A râs și eu n-am putut să-mi iau ochii de la el — cum era posibil să fie atât de frumos?
— Ce vrei să știi, prințeso? N-ai învățat încă să nu mai pui întrebări în preajma mea?
— Aș putea să îl întreb pe Seth..., am ezitat, testând terenul — voiam o reacție, voiam să fie gelos măcar puțin, puțin de tot.
— Și, totuși, ești aici, întrebându-mă pe mine ceva ce știi că ai putea afla mult mai ușor de la Seth, a vorbit, răgușit, cât îmi dădea părul după ureche.
— Pentru că vreau să-mi răspunzi tu.
Am strâmbat din nas. Știa prea bine cât de mult îl iubeam ca să mai aibă vreun motiv de gelozie.
— Tu, Artemis, tu ești a mea și Seth nu poate schimba asta, amândoi o știm, a adăugat, lipindu-și buzele de podul palmei mele, fără să întrerupă contactul vizual.
A ta.
Am dat din cap, rugându-mă în gând să nu fi roșit atât de tare pe cât credeam.
Uneori, uram cât de vulnerabilă eram în preajma lui și zilele astea, în Verona, uitasem asta, uitasem cât de slabă eram, cât de slabă mă făcea și cât de mult mi-aș fi dorit, din când în când, să nu simt nimic, să nu existe el sau, măcar, să nu-l fi cunoscut, să nu-l fi iubit, să fi fost doar un simplu muritor al cărui nume să nu-mi stârnească nimic.
Dar nu era, iar eu nu puteam nici măcar să nu-l mai iubesc acum, în prezent, darămite să-l urăsc, așa cum aveam tendința să-mi doresc uneori.
— Acum, Julieto, pentru ultimele minute cât încă mai ești Julieta, spune-mi, ce vrei să știi despre Romeo și prietenul ăsta al tău... cine să fie, oare? Paris, ce zici?
Am râs scurt.
— Seth nu vrea să ne căsătorim și eu nu l-am refuzat niciodată, Romeo, și, oricum, credeam că voi sunteți prieteni, iar Paris și Romeo sunt orice, mai puțin asta.
A râs, scurt, aproape serios, dacă era posibil, strângându-mă mai bine de mână.
— Întreabă, Julieta, haide, a insistat.
— De când vă știți?
— Dintotdeauna.
— Hades!
— Vorbesc serios, a zis, amuzat de reacția mea. Tu ai întrebat, eu am răspuns, nu înseamnă că trebuie să mă și crezi. Seth și cu mine avem un trecut care, oricum, nu te privește. Ne știm de mult timp și, dacă vrei tu, romantico, universul ne-a adus împreună la momentul și locul potrivit, ca să ne completăm reciproc.
Deci îl iubești.
— Vorbești ca mine.
— Ah, înseamnă că m-ai molipsit cu vorbăria ta fără sens — dar nu-i nimic, pe tine sigur nu te întrece nimeni, prințeso, a zâmbit, sărutându-mi pe rând fiecare deget, în timp ce obrajii mei luau din nou foc.
— Ce e Seth pentru tine, Hades?
— Familie, mi-a răspuns, privindu-mă în ochi și nu m-am putut abține să nu zâmbesc.
A râs.
— E clar, Julieto, ajung să înnebunesc și eu, exact ca tine.
— Adică mă faci nebună?
— Doar după mine, prințeso. Mi-ai scris până și o carte.
Ți-a plăcut măcar?
Am roșit, ascunzându-mă la pieptul lui. I-am auzit râsul și m-am lipit și mai bine de el, făcându-l să mă cuprindă cu brațul.
— Nu ți-am scris-o ție, Malfoy, am scris pur și simplu, am răspuns, pe gâtul lui, înainte să-l sărut scurt acolo unde încă se mai vedea ceva ce fusese un semn de care eram foarte mândră.
Al meu.
— Da, da, hai, dă-o la întors acum, ce să mai zici și tu?
Am râs.
— Vom ateriza în curând. Vă rugăm să nu desprindeți centurile de siguranță până la aterizare. Mulțumim că ați zburat cu noi!
Mi-am ridicat capul, privindu-l în ochi pe blondul care-mi oferise cele mai frumoase zile din viața mea.
Nu vreau să se termine.
Odată ce coboram din avion, totul avea să se termine și, probabil, Malfoy avea să dispară din nou, amintindu-mi cât de mult aveam nevoie de el în viața mea.
Te rog să nu dispari.
— Te iubesc, am șoptit, ca un copil, privindu-l.
— Știu, a răspuns, zâmbind în colțul buzelor pe care și le-a lipit de ale mele, lung, încet, ca o promisiune a ceva ce nu știam ce înseamnă.
Gata cu Verona, ne întoarcem la realitate. Ce credeți că o să urmeze?
CITEȘTI
M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită
Teen Fiction"Brusc, îl uram pentru că transforma iubirea în slăbiciune." Nu, nu e al meu, nu a fost niciodată și, totuși, eu sunt a lui dintotdeauna. Îl iubesc și ar trebui să-l urăsc, iar asta mă înnebunește de-a dreptul. "Te am...
