M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită

Capitolul 24

L-am privit ca un copil speriat.

              În capul meu răsuna același "îmi pare rău" pus pe repeat pe care încercam să-l rostesc neputincioasă. Mă făcea să mă urăsc așa cum eram obișnuită să o fac, îmi doream să urlu înapoi și să plâng totodată, voiam să-l lovesc și să mă ascund în cel mai întunecat colț al castelului.

              L-am privit doar câteva secunde, înainte să-mi plec capul în fața lui ca un copil certat, cuminte, umil.

Îmi era frică — să nu izbucnească mai rău de atât, să nu mă lovească, să nu mă distrugă din cuvinte și să nu mă arunce cumva departe, în cercurile disperate ale unui uragan.

             Îmi era frică de el și frica era singurul lucru care îmi curgea prin vene. Inima mi se oprise pentru câteva secunde și m-am ghemuit pe fotoliu, încercând zadarnic să mă ascund de furia lui.

Acum era unul dintre acele momente în care eram o lașă.

—Care e problema? A zis, râzând batjocoritor.

Mi-am ridicat capul doar o clipă, doar cât să apuc să-i văd ochii scăpărători și zâmbetul rupt din Hades.

—Spune-mi, Potter! A urlat, cât eu mă făceam și mai mică în fotoliul mult prea mare.

—Ce, acum taci? Nu ești tu cea care a crezut atâta timp că sunt un monstru! Poftim, ai un monstru. Nu-ți mai place?

A râs din nou, s-a plimbat prin cameră minute în șir, iar când s-a oprit, într-un final, a fost doar ca să arunce încă o vază în șemineu.

—Uită-te la mine!

Mi-am ridicat privirea din pământ tremurând din toate încheieturile și m-am uitat fix în ochii lui. În furtuna din ei vedeam acum focul, lumina caldă care se reflecta pe fața lui îl făcea mai rece ca niciodată și dacă, în altă zi, mi-aș fi controlat pulsul datorită frumuseții sale, acum, nu doar că nu mai puteam să-l controlez, dar era cauzat de frică.

Frica de el.

—Spune-mi, Potter, spune-mi tot ce ai crezut despre mine, spune-mi cum toate s-au adeverit în clipa asta și ce monstru oribil sunt. Spune-mi, la naiba!

Înainte să-mi dau seama ce se întâmpla, de fapt, mâinile sale erau pe umerii mei, strângându-mi roba și ridicându-mă din fotoliu, doar ca să mă trântească de peretele din apropiere.

               Am strâns ochii, încercând să ignor durerea care îmi zguduise coloana vertebrală. Lacrimile mi-au curs pe obraji înainte să le pot spune să stea la locul lor.

—Ah, acum plângi? Când eram un monstru doar cu ceilalți nu mai era o problemă, nu? Ce, credeai că o să primești tratament special, prințeso?

L-am auzit râzând, dar nu mi-am deschis ochii. Nu voiam să îl văd, nu voiam să-i mai aud cuvintele; vocea lui mă străpungea ca un pumnal, atingerea lui îmi făcea rău. Îmi doream să se oprească totul, să dispar și să se facă liniște odată pentru totdeauna.

              Mi-am acoperit urechile fără să știu ce fac, m-am ghemuit pe podea și am urlat. Nu știam ce sau de ce și abia mai târziu mi-am dat seama că aveam un atac. De panică, de anxietate, nu știu, dar era acolo, iar eu mă sufocam, oricât de mult aș fi încercat să respir.

Pulsul creștea văzând cu ochii, deși eu nu mai puteam să văd nimic, aerul devenea tot mai rece, deși eu nu puteam să-l găsesc.

Încercam.

Am încercat să număr, să găsesc lucruri care să-mi trezească simțurile la realitate, dar tot ce simțeam era o durere groaznică de cap și cum întunericul mă cuprinde. Până la urmă, îmi dorisem liniște și asta primisem.

Undeva, departe, l-am auzit pe el strigând, încă o dată, pe alt ton, apoi încă o voce și încă o voce și da, se poate să fi fost aceeași, dar liniștea a învăluit totul și eu am uitat care voce m-a adormit cel mai bine.

Nu știu când m-am trezit. Nu știam unde sunt sau cum am ajuns acolo, dar nu m-am chinuit prea mult să aflu. Am deschis ochii doar o secundă, am privit tavanul alb și am ascultat sunetele din jur. Era liniște, așa că am închis ochii mulțumită și mi-am permis să visez frumos măcar o dată.

Mi-am dorit să visez frumos.  Și, totuși, m-am trezit din nou cu pulsul luând-o la goană fără vreun motiv real, cu panica curgându-mi prin vene.

—Hei... ești bine?

Am tresărit și l-am privit în ochi.
Nu eram.
Ce căuta el aici?

Deci, atac de panică, monstrul de Malfoy, grijă neobișnuită, nu neapărat în această ordine... N-am avut noroc de romantism nici de data asta.