Hades părea să știe orașul pe de rost și nu aveam idee dacă mai fusese aici de un milion de ori sau, pur și simplu, era încă un moment în care el era zeul și eu muritoarea îndrăgostită, dar nici nu încercasem să pun o astfel de întrebare.
Ce conta?
El era aici, cu mine, și chiar nu mai conta că nu ne rătăceam și că el știa exact pe unde să o ia, fără să-mi dea vreodată drumul la mână.
Majoritatea pozelor pe care le-am făcut, le-am făcut cu o singură mână, pentru că nu voiam să-l mai las.
Mă privea de fiecare dată amuzat, ca pe un copil care își manifestă entuziasmul, dar mi-a spus, oricum, la un moment dat:
— Lasă camera, Artemis, abia am ajuns, ai timp destul pentru poze, încearcă să trăiești momentul — cine te mai aduce pe tine aici încă o dată?
Nu mai venim niciodată...?
Avea dreptate, dar știam că odată ce aveam să ne întoarcem acasă, pozele urmau să fie singurele care puteau să mă aducă inapoi aici, fără să mă chinuie prea mult de dor.
Nu voiam să uit nicio clipă din Verona.
Am zâmbit, totuși, și l-am lăsat să mă conducă pe o stradă principală, până în fața unui hotel cu prea multe etaje ca să le pot număra și cu mult prea multe stele ca să mi-l pot permite.
— Malfoy, ce facem aici? l-am întrebat, rugându-mă să nu-i treacă vreo idee prin cap și să plănuiască să ne cazeze aici, pentru că... la naiba, asta voia să facă.
— Relaxează-te, prințeso, eu te-am chemat, eu plătesc, m-a asigurat, înainte să-i pun, măcar, o întrebare despre asta, iar eu mi-am mușcat buza, jenată.
Mă citești prea bine.
— Știi că nu-mi place asta, Hades, acum mă simt prost, am murmurat, urmându-l oricum.
— Încetează, bine? m-a oprit, serios, privindu-mă în ochi. Ești Julieta pentru trei zile, lasă-mă să fiu măcar un cavaler, dacă Romeo e prea clișeic pentru mine.
Tu ești prea mult ca să te numești doar Romeo.
Am dat din cap, incapabilă să-l contrazic.
Trebuia să găsesc o modalitate de a mă revanșa, măcar 1%, deși mă îndoiam sincer că era posibil să fac ceva suficient de "mare" cât să acopere cazarea și toată escapada noastră din Verona.
Hotelul era de vis și tot ce eram în stare să fac era să mă holbez în jurul meu cât Malfoy turuia în italiană cu recepționista care părea prea încântată de prezența lui ca să își mai facă și treaba.
Jos mâinile, italianco.
M-am așezat pe unul din fotoliile din recepție și m-am rugat doar să termine odată blondul și să ieșim de aici — totul era prea mare și eu mă simțeam prea mică, nedemnă de acest tratament preferențial sau, mă rog, orice era el.
— Cosa stai facendo qui da sola?
Am tresărit, ca mai apoi să mă întorc spre tânărul care se așezase lângă mine, zâmbitor, la fel de bronzat ca toți ceilalți italieni pe care îi văzusem de când pusesem prima dată piciorul pe pământ italienesc.
La fel de bronzați și de vorbăreți.
— Scuze, nu... nu vorbesc italiana, am murmurat, jenată, încercând să par mai relaxată decât eram, de fapt.
Cum îl fac să plece?
— Deci ești una din frumoasele turiste care ne vizitează orașul, mi-a răspunsul tânărul, zâmbind și mai larg cât eu blestemăm în gând ziua în care tipul ăsta învățase engleza.
— Doar o turistă, da, am aprobat, parțial, încercând să-mi controlez impulsul de a mă ridica și de a ieși.
— Cea mai frumoasă dintre turiste, aș zice. Ce te aduce prin Verona, îl cauți pe Romeo? m-a întrebat, așezându-și mâna pe genunchiul meu, fără să ezite vreo secundă.
Nu mă atinge.
— L-am găsit deja, am spus, ridicându-mă, chiar înainte ca Malfoy să pașească apăsat lângă mine, cuprinzându-mi talia cu brațul.
Hades e aici. Plecați. Respiră.
— Să mergem, Artemis, e gata camera, a vorbit, autoritar, săgetându-l cu privirea pe tânărul care, probabil, îl enervase, dintr-un motiv sau altul, la cum se uita la el.
Am aprobat scurt, din cap, înainte să mă întorc pe călcâie și să o iau înainte spre holul în capătul căruia se vedeau scările, cu Malfoy urmându-mă.
— Mergem cu liftul, Julieta, nu o să urc zece etaje pe scări, treci aici, a vorbit, autoritar, iar eu am înghițit în sec, înainte să mă apropii.
Poate era un lift mare.
Ușile i s-au deschis și m-am trezit făcând un pas în spate doar ca să mă întorc iar spre scări, gata să le urc pe toate fără să mă plâng nicio secundă, dar degetele lui Malfoy s-au strâns cu putere în jurul încheieturii mele și m-a lipit de el, înainte să intre cu mine în lift și să apese pe toate butoanele posibile, inclusiv pe cel de la etajul 10.
Ce tot faci?
— Malfoy..., am murmurat, făcându-mă una cu peretele.
1, 2, 3...
— Uită-te la mine, ce naiba, a mormăit, enervat, luându-mi fața în palme. Frica nu există, înțelegi? Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla în liftul ăsta?
— Nu știu, eu... am putea muri, s-ar putea rupe ceva și am cădea în gol și am muri...
— Ți-e frică de moarte?
— Nu.
— Atunci? Poți muri oriunde.
Am aprobat scurt din cap, privindu-l în ochi și încercând să ignor cât de mică era cabina liftului ăstuia.
Respiră.
Buzele lui s-au lipit cu putere de ale mele, mâna lui s-a așezat pe talia mea și m-am trezit lipită de el, cu mâinile înconjurându-i gâtul, într-o lume în care claustrofobia mea nu mai exista.
Preferam oricând să-l sărut decât să am un atac de panică.
Încă o zi în Verona, păreri?
CITEȘTI
M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită
Teen Fiction"Brusc, îl uram pentru că transforma iubirea în slăbiciune." Nu, nu e al meu, nu a fost niciodată și, totuși, eu sunt a lui dintotdeauna. Îl iubesc și ar trebui să-l urăsc, iar asta mă înnebunește de-a dreptul. "Te am...
