Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 12.

Yoongi povestește:
Ziua a trecut ca prin ceață, o migrenă sfâșietoare crăpându-mi capul, iar conștiința continuând să țipe la mine. Nu vreau să admit că am greșit fiindcă asta ar însemna să îl rănesc din nou și acest lucru mi-l doresc cel mai puțin. Nu vreau să văd acei ochi căprui vărsând lacrimi ca noaptea precedentă. 
Mi-am trecut mâna deasupra clapelor pianului, acesta scoțând un sunet extrem de melodios. Până și notele refuzau să iasă. Tot ce vreau e să-i văd chipul mai mult ca oricând. Nu am fost dependent după existența cuiva, dar acel băiat a devenit drogul meu pe care l-aș consuma cu bucurie, chiar dacă îmi va aduce moartea într-un final.
  Bipăitul ușii când a fost introdusă corect parola nu m-a făcut deloc să mă clintesc. Cel mai probabil era RM, care-mi va cere părerea despre vreo piesă, am presupus greșit.
  - Hyung..., vocea lui caldă m-a făcut să tresar și să mă întorc să-l privesc.
  Nu era furios ci doar foarte trist, iar chipul îi era foarte palid, borboane de sudoare prelingându-i-se de la tâmplă până pe clavicula lăsată la vedere de tricoul larg pe care îl purta. Respira greu, semn că alergase. Am înghițit în sec. E mai frumos ca niciodată.
- Jungkook, sunt ocupat acum, i-am spus încercând să îl fac să plece, doar fiindcă prezența lui lângă mine mă neliniștește.
Nu mi-e teamă de ce mi-ar putea face el, mi-e teamă de ce aș putea face eu văzându-l așa. A făcut doi pași spre mine neinteresându-l deloc cuvintele mele.
  - Vreau să vorbim, hyung, hotărârea lui m-a dezarmat.
  - Eu nu am ce discuta cu tine.
  Cuvintele mele l-au făcut să scrâșnească din dinți. S-a apropiat din nou, acum fiind unul în fața celuilalt. Și-a proptit mâinile pe pian de-o parte și de alta a mea, ochii lui săgetându-mă asemenea unui tăiș rece.
  - Hyung, te rog ascultă ce am de spus.
Durerea de pe chipul său m-a făcut să-mi întorc capul în altă parte. Cuvintele lui nu aveau cum să-mi schimbe decizia pe care deja o luasem.
  - Bine, ascult, m-am declarat înfrânt refuzând în continuare să îl privesc în ochi, dar știu că a zâmbit.
Acel zâmbet care îmi face inima să-mi bată puternic.
  - Te iubesc, hyung! Asta ar fi trebuit să-ți mărturisesc din seara precedentă, a recunoscut privirea umplându-mi-se de lacrimi, lacrimi pe care le-am alungat.
Sunt fericit și totuși atât de trist. De ce nu mă pot bucura ca un om normal când mi se confesează persoana pe care o iubesc la rându-mi? De ce trebuie să fie atât de complicat? Și eu te iubesc, Jeon Jungkook. Te iubesc atât de mult încât mi se va frânge toracele. Mi-am ridicat privirea din pământ, luând o expresie neutră, confruntându-l. Nu s-a lăsat deloc intimidat. Vreau să-l strâng în brațele mele și să-i promit un viitor luminos.
  - Atât, am întrebat ridicând o sprânceană.
Îl voi răni, știu, pentru a doua oară, dar asta e singura soluție de a-l ține cât mai la distanță de mine. M-a privit confuz, neașteptându-se la o asemenea reacție din partea mea. Iartă-mă!
  - Îmi pare sincer rău dacă te-am făcut să crezi altceva, mi-am împreunat mâinile pe piept, apărându-mă de tăciunii din privirea lui. Dacă comportamentul meu mai milos te-a făcut să crezi că și eu aș putea simți astfel pentru tine.
Mi-am dat o palmă mintală în urma tuturor acestor minciuni. Doare. Doare extrem de tare. Când va înceta oare să doară?
- Eu nu te iubesc, Jungkook. Tot ceea ce pot nutri pentru tine este dragostea fraternă și nimic altceva.
  Zâmbetul pe care mi l-a oferit, o combinație apetisantă între dulce și acru m-a făcut să-mi pierd cuvintele. Pericol. Mintea mea l-a depistat mult prea târziu.
  - Nu asta am vrut să spun, a afirmat, expresia chipului său netrădând nimic din ce ar putea urma. Nu pentru asta am venit, știam de la bun început că declarația mea nu va avea nicio însemnătate pentru tine.
M-a rănit, însă o merit. Merit mult mai multă durere decât poate el să-mi ofere.
  - Tot ce am dorit să-ți spun a fost și este că nu voi renunța, oricât m-ai respinge nu voi înceta să te iubesc.
  Hotărârea lui mi-a făcut carnea să tremure. Ar trebui să detest asta, însă cuvintele sale m-au umplut de fericire. Mă simțeam iubit. Rănit, dar totodată iubit.
  - Te voi face să mă vezi mai mult decât ca pe un frate, m-a amenințat.
Mâna lui mi-a prins bărbia, forțându-mă să mă pierd în acel foc care ardea pocnit, în timp ce cu degetul mare îmi mângâia buza inferioară, această atingere făcându-mă să mă topesc.
- Și voi săruta aceste buze de oricâte ori voi avea ocazia până nu vor mai putea trăi fără sărutul său.
  Glasul său jos, cuprinzător mi-a reverberat în tot trupul, provocând mici fiori de plăcere. Fă-o. Dar din contră mi-a eliberat bărbia tot ceea ce am ai putut să văd a fost trupul său ieșit pe ușa laboratorului meu. Am răsuflat ușurat, deși mă simțeam greu ca și cum aș fi semnat un pact cu diavolul.
Acțiunile lui mă vor tortura psihic până voi capitula și voi recunoaște că îl iubesc. Nu se va întâmpla asta. Încă dețin toată situația sub control. Atâta timp cât nu știe ce efect are asupra mea îl pot face să renunțe, am încercat să mă conving singur sfârșind prin a-i admira curajul și determinarea puternică. Am surâs. Încep să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de el.