Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 7.

Jeon povestește:
Coregraful număra pașii pe care noi îi urmam cu strictețe pe ritmul muzicii.
- Pauză toată lumea, a spus, muzica oprindu-se imediat.
Respirația îmi era greoaie și neregulată, iar trupul fierbinte și asudat. Mi-am șters transpirația de pe față cu palma.
- Prinde, un strigăt m-a făcut să întorc capul la fix și să prind o sticlă cu apă.
Am zâmbit.
- Mulțumesc, hyung.
Mi-a întors zâmbetul. Are cel mai frumos zâmbet din lume, cald, dulce ca o zaharină, ochii lui zâmbesc odată cu acele buze cărnoase pe care aș da orice să le pot săruta măcar o singură dată.
Am desfăcut sticla și am dat conținutul pe gât, apa rece hidratându-mă. Mușchii mă ardeau, dar nu eram nici de cum obosit. M-am așezat lângă el, trupurile noastre atingându-se în treacăt, în unele locuri. Și-a proptit capul de umărul meu, simțindu-i parfumul inconfundabil inundându-mi nările. Ador modul în m-am trezit, cu trupul lui mic în brațele mele, parfumul lui fiind pretutindeni în încăpere, parfumul lui, ochii lui, buzele lui. Tot doar pentru mine.
Ne-am privit reflexiile din oglindă. Diferența de vârstă nu e deloc mare. El doar încearcă să pară matur, împărțind resposabilitățile cu Namjoon cele mai mari. E un sublider al trupei, fără ca măcar să știe de fapt. Îl respect și îl idolatrizez pentru persoana care este. Am rămas privind acea imagine până când coregraful s-a întors și ne-a spus tuturor să ne reluăm pozițiile. A pornit muzica lăsându-ne pe noi să dansăm, mai oprindu-ne din când în când pentru câte-o observație sau un mic sfat.
Am sfârșit prin al atinge instinctiv de câteva ori în timpul coregrafiei. Mici atingeri, una după alta, în timp ce trupul meu arde, agonizând de oboseală. Muzica ne anima trupul pe ritmul ei, noi fiind doar simple marionete.
Yoongi povestește:
Nu-mi place deloc să dansez, nu am fost făcut pentru asta, dar văzându-l pe el, felul în care se mișca, trupul său unduindu-se perfect pe melodia compusă de mine, mă face fericit. Sudoare și multă muncă doar așa pot descrie ce simt acum. Mâna lui m-a atins în treacăt pe spate în timp ce m-am lăsat într-un genunchi, trupul meu unduindu-se și executând pașii indicați.
L-am privit. Atât de inocent și frumos, dar emanând masculinitate prin fiecare por al trupului său. De aceea are atâtea fane la vârsta lui fragedă. S-a lăsat în jos, în mâini, picioarele lui stând în aer câteva secunde, timp în care tricoul său negru s-a ridicat, lăsând la vedere puțin din abdomenul său lucrat. Fiind cel mai tânăr dă tot ceea ce poate pentru a nu rămâne în urmă. În unele zile se antrenează singur ore în șir pentru a-i ieși perfect o coregrafie, simțind presiune pe umerii săi lați. Nu a cerut nimeni nimic din partea lui și totuși văzându-ne pe noi cât muncim și cât efort depunem a început să ne urmeze exemplul. Mi-e teamă doar să nu sfârșească prin a-și face rău.
- Gata pe ziua de azi toate lumea, ne-a anunțat coregraful putând în sfârșit să respir liniștit.
Ne-am strâns lucrurile și ne-am îndreptat spre mașini.
- Kookie-ah, urcă-te în față, l-am îndemnat, el făcând exact cum i-am spus.
În spate s-au urcat Jimin și Hoseok. Am băgat cheia în contact, mașina scoțând un sunet fin atunci când a pornit. Privirea mi s-a mai aventurat asupra lui Kookie, constatând că mă absorbea din priviri ca și când ar fi un lucru complet normal. M-am strâmbat la el și a chicotit.
  Ajunși acasă, m-am prăbușit pe canapeaua din piele albă din sufragerie. Ceasul meu de la mână arăta abia ora 19. Jungkook vorbea cu Taehyung despre repetiție până când acesta a întrebat?
  - Ai reușit să compui melodia solo?
  - Nu.
Jungkook și-a frecat ceafa frustrat. Am putut observa că s-a întâmplat ceva. Și-a lăsat trupul greu pe canapea lângă mine, oftând. 
  - Mi se pare că doar tu și Jiminie- hyung a-ți mai rămas. 
  Cert e că avem nevoie de ele în cel mai scurt timp posibil, dar nu vreau să-i grăbesc. Vreau să-și toarne sufletele pe hârtie înainte de toate, iar opinia ditectorului de la Big Hit Entertainment  prea puțin mă interesează. 
  - Nu e nevoie să-ți faci griji, ochii lui focusându-se asupra mea. Ai timp destul și dacă ai nevoie de ajutorul meu nu ezita să mi-l ceri, bine?
A aprobat printr-o înclinare a capului. Ceilalți au intrat, trântind ușa de la intrare în urma lor.
  - Mi-e foame, s-a plâns J-Hope, ținându-se cu mâna de stomac. S-a oprit în dreptul nostru. Voi doi, arătând cu degetul spre mine și Jungkook, pregătiți ceva de mâncare.
  - Așa vorbești cu al tău hyung, am rostit aruncându-i o încruntătură. 
A murmurat câteva ă-uri și s-a dat vreo doi-trei pași în spate.
  - Haide, hyung, Kookie m-a luat de mână trăgându-mă în bucătărie. Mă duc să aduc camera, mi-a spus și l-am văzut fugind pe scările din marmură albă.
  Camera? Pentru ce? S-a întors în câteva secunde tot alergând. A pornit camera și a fixat-o asupra mea, eu privindu-l circumspect.
  - Câteva cuvinte pentru fanii noștri hyung, m-a îndemnat.
  - Army, i love you, am spus și am trimis câteva săruturi în aer. Ai de gând să pui asta pe twitter?
A aprobat.
  - Atunci șterge aia la montaj.
  - Nici gând, s-a opus el. Hyung, e doar foarte timid, a rostit în șoaptă pentru cameră.
  - Nu-i adevărat, m-am răstit, el ignorându-mă complet.
- Astăzi vom găti doar pentru voi, dragi Army. A așezat camera pe blat în așa fel încăt să ne prindă pe amândoi în timp ce am fi gătit.
- Ce gătim astăzi, hyung?
- Un polonic în capul tău, Jungkook, am rostit zâmbind și cântând, făcându-l să râdă.
  - De la tine mi-ar plăcea să-l primesc oricând.