Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 10.

Jeon povestește:
Am terminat de înregistrat melodia în timp record, iar felul în care se auzea era absolut perfect. Melodia asta este una din cele mai bune melodi compuse de el. Omul ăsta e un geniu, începând de la fiecare celulă a corpului său până la o simplă scamă din hainele care-i înveșmântează trupul firav. Eram încă în studio, sunetul vocilor noastre rulând pe fundal.
  - Îți stă bine așa, mi-a șoptit în ureche, respirația lui fierbinte dezmierdându-mi gâtul.
Mi-am decolorat părul din șatenul închis pe care îl aveam spre un șaten foarte deschis, aproape blond.
  - Mulțumesc, hyung, am surâs.
Nu credeam că va observa. I-am cuprins șoldurile cu brațul ca și când ar fi cel mai normal lucru pe care l-aș putea face.
  - Am terminat pe ziua de azi, toată lumea, a declarat RM. Toată lumea înapoi acasă, asta dacă nu mai aveți ceva de făcut. 
Am părăsit studioul și ne-am grăbit spre casă. Tot ce voi face când voi ajunge va fi să mă izbesc cu capul de pian până voi scoate versurile alea. Mi-am proptit capul de geamul rece, privirea fugindu-mi asupra priveliștii în  timp ce primii fulgi de nea își făceau apariția. Am chicotit ca un copil la vederea acestora și privirea mea a poposit asupra lui hyung care părea la fel de entuziasmat ca mine.
Tu ești începutul a tot, a fiecărui răsărit de soare și a fiecărui apus, cu tine în minte mă trezesc și cu tine adorm în vise. Tu ești începutul și tot tu mă faci să începi. Tu mă faci să încep. Asta e! Am exclamat, sărind și lovindu-mă de capota mașinii. Suga-hyung a râs de mine, eu masându-mi locul dureros.
  - S-a întâmplat ceva, a întrebat, ochii lui ca smoala încinsă pătruzându-mi prin propriul trup.
  - Nu, nimic, m-am bâlbâit. Doar abia aștept să mă jos în zăpadă.
Lucru care nu e deloc o minciună. În fiecare iarnă am încins o bătălie colosală cu bulgări de zăpadă, sfârșind prin a face și un om de zăpadă înaintea de lăsarea serii ceea ce imi amintește de cadourile pe care trebuie să le cumpăr. Vreau să beau o cană aburindă de ciocolată caldă și să privesc acești fulgi de argint pe fereastră până voi adormi cu el în brațele mele. Cer mult prea mult.
A parcat mașina în locul caracteristic și am coborât. M-am uitat în sus, fulgi de zăpadă căzându-mi pe chip și preschimbându-se în picături fine de apă.  Mi-am deschis mâinile, dorind să le prind pe toate, zadarnic. Mi-am coborât mâinile și l-am urmat pe hyung.
  Yoongi povestește:
A fost destul de tăcut, dubios chiar. La ce se gândește? Imediat cum am intrat pe ușă a fugit spre camera sa, neadresându-mi niciun cuvânt. Acum ce? Nu pot dormi când nu am reușit nici măcar jumătate din ce mi-am propus. RM s-a ocupat deja de piesele solo a lui J-Hope, V și Jin-hyung, mie rămânându-mi Jimin care mai mult ca sigur nu a compus nimic și Jungkook care probabil asta face în camera sa. Am urcat primele scări sunetele înfundate de pian confirmându-mi gândurile.
  - Suga-hyung, mi-am auzit numele strigat știind deja cine a făcut-o.
Jimin a alergat după mine, prinzându-mă din urmă.
  - Am reușit să compun melodia, a spus dintr-o singură răsuflare.
Băiatul ăsta mi-a întrecut așteptările. 
- Să o auzim atunci.
Complexul deține de asemenea o sală de muzică cu tot felul de instrumente muzicale pe care nu prea o folosește nimeni, una de dans, una de sport pe care o folosește Kookie deseori când avem zile libere, Jin și uneori Jimin și o sală de jocuri, toate la etajul trei al clădirii. Deja îi puteam auzi pe Jin și V, jucându-se în acea sală, țipetele lor umplând tot coridorul.
  - Mai încet, am strigat, dar nu m-au luat deloc în seamă.
Am intrat în sală, oprind sunetele prin  închiderea ușii. M-am așezat la pianul din mijlocul încăperii, luând foile din mâinile lui Jimin. Degetele mele au parcurs acele note ca și cum tot ce ar fi făcut ar fi doar un dans. Sunetele erau pline de sentimente, iar linia melodică dicta suferința, o confruntare lăuntrică și creștea în intensitate cu cât conflictul este mai puternic.
  - Bună treabă, Jimin.
Expresia de uimire de pe chipul său m-a făcut să zâmbesc. E o piesă foarte bună, iar cu niște versuri demne de ea , ar putea ajunge chiar în topuri.
- Versurile unde sunt?
Mi-a dat tableta sa,  toată mulțumirea de mai înainte, evaporându-mi-se definitiv.
  - Asta numești tu versuri, am scrâșnit din dinți, aruncând cu tableta după el, nimerindu-l în piept. Până și un copil cred că le putea face mai bine.
  Tristețea impregnată pe chipul său m-a făcut să regret instant cele spuse.
  - Am fost prea dur, am recunoscut. Voi compune eu versurile. Mulțumesc, Jimin, pentru toată munca depusă. 
  Lacrimi au început să i se formeze în colțurile ochilor.
  - Hyung, a rostit și mi-a oferit o îmbrățișare.
În cea mai mare majoritate e un copil, dar știu cât de mult se străduiește și cât se judecă pentru fiecare greșeală pe care o face, fiindcă mai presus de toate nu vrem să ne dezamăgim fanii datorită cărora am ajuns unde suntem.
  - Gata, acum, am oftat. Doar nu o-i plânge ca o muiere?
M-a eliberat și am ieșit din încăpere împreună, Jimin alăturându-se celor doi disperați după jocuri video. Acum să vedem ce face drăguțul de Kookie. Eu am gândit asta? Copilul ăla m-a făcut să mă înmoi.
  Sunetele pianului au devenit din ce în ce mai puternice cu cât mă apropiam de camera sa. Am deschis ușa ușor, descifrându-i conturul chipului în semi-obscuritatea încăperii. Angelic, absorbit de acele note care prin degetele lui prindeau viață. Vocea sa s-a alăturat acelor note imediat, făcând încăperea un loc mult prea mic pentru a o găzdui. Cuvintele lui mi-au făcut inima să sângereze într-un mod atât de plăcut și totuși dureros.
  Nu mi-am putut controla pașii când m-am apropiat și m-am așezat lângă el. Privirile ni s-au unit, degetele ni s-au atins, dansând împreună același dans deasupra clapelor albe și negre. O lacrimă mi-a alunecat pe obraz, vocea lui mângâindu-mi auzul, dar mâinile mele neșovăind nicio clipă. Îi simțeam privirile apăsătoare arzându-mă în ceafă atunci când am apăsat împreună ultima clapă.
  - Jungkook..., am dat să spun, însă el și-a apropiat chipul de al meu.
  Mai mult și mai mult și din ce în ce mai mult, până nu a mai existat nicio distanță între buzele noastre doritoare, flămânde unul după altul. Nu e bine, mi-am tot repetat, zadarnic. Inima îmi bubuia în piept creând un ritm anormal, alert, iar gura lui o căuta pe a mea din nou și din nou, buzele lui frământându-le pe ale mele cu nesaț. Și-a trecut brațul stând în jurul meu adâncind sărutul, limba lui atingând-o pe a mea. Asta nu e bine, dar se simte așa de bine. Mereu mi-am dorit să simt acele buze, iar acum că se întâmplă mi se pare ireal. Am gemut în interiorul gurii sale, dându-i mai mult acces.
  Vreau să opresc asta. Trebuie să opresc asta, chiar dacă capul îmi vâjâie și gândul îmi este doar la atingerea lui. Vreau mai mult. Din ce în ce mai mult. Și asta mă sperie. Mi-am pus mâinile pe pieptul său împingând cât am putut de tare, eliberându-mă de vraja lui.
  - Nu..., a fost tot ce am putut să rostesc, vocea fiindu-mi extrem de răgușită.
  Am fugit din camera sa, trântind ușa în urma mea. Tot controlul pe care l-am obținut cu greu în atâta timp, el l-a evaporat doar într-o clipă.