Schimbarea lui Ashley

Capitolul 27

Trebuia sa-l ucid pe Sebastian.

Am iesit tulburata din rulota nelasand niciun bacsis batranei. Durerea de cap revenise. Doar o parte absenta din mintea mea era constienta de existenta durerii. Eram prea agitata, imi tot repetam aceleasi cuvinte ca pe o litanie: Trebuie sa-l ucid, trebuie sa-l ucid...

Mergeam grabita  incercand sa gasesc ceva cunoscut. Nu faceam decat sa ma agit printre rulote. Totul devenea incetosat. Luminile hipnotice deveneau tot mai puternice inghesuindu-mi campul vizual. Tipetele oamenilor imi zgariau timpanul slabit, sunetul metalelor atingandu-se imi dadea o senzatie de ars pe pielea capului. Mi-am apasat urechile cu palmele si am gemut usor. Figurile incetosate se invarteau, ma ameteau. Ma straduiam sa ma concentrez asupra unui drum, dar nu faceam decat sa transpir mai tare si sa devin mai slabita. Pentru cei din jur nu eram decat o fata care bause prea mult si se balanganea singura in jurul rulotelor.

-Trebuie sa-l ucid...sa ucid...murmuram.

Mi-am  amintit brusc de pastile. M-am oprit si mi-am scapat geanta. Am cazut in genunchi si am cautat buimaca. Nimic. Erau probabil in geanta de scoala alaturi de toate acele carti. Un lucru important printre altele inutile.

Am abandonat geanta in iarba si m-am ridicat. Abia puteam distinge lumina de rulote. Am facut cativa pasi si m-am trantit de ceva tare si rece. Am cazut ca o pasare impuscata departandu-se de cer. Fata mea facu contact cu pavajul neted.

-...sa ucid, am murmurat si m-am frecat la ochi.

Acum vedeam mai bine, puteam vedea padurea prin care venisem. Am mers balanganindu-ma pana la padure. Am privit printre copaci, nu vedeam academia. Mi-am tras o palma puternica.

-Trezeste-te, Ashley, am scancit simtind usturimea mai puternica decat ar fi fost normal.

Mi-am indreptat spatele, am clipit de cateva ori si am pornit cu o viteza supranaturala catre academie. Am alergat asa ceva timp. Brusc, am cazut ca un bolovan, am incercat sa ma ridic, dar picioarele mi le simteam ca pe niste bucati de gelatina atasate de corp. Vedeam academia, dar inca eram printre copaci. M-am lasat sa cad, am privit stelele.

Decorul cerului cu stele se schimba brusc fiind inlocuit de o alta succesiune de imagini bizare. De aceasta data vedeam scene cu mine lovindu-l nemiloasa pe Sebastian.

-Nu!am strigat si m-am ridicat.

Priveam din ce in ce mai innebunita in jurul meu incercand sa vad din nou padurea si stelele. Nu puteam. Eram ingrozita. Vedeam doar acele imagini care imi solicitau creierul la maxim. Am incetat sa mai incerc sa vad ceva real cand imaginile mi aratara pe Sebastian si Jason. Mi-am strans genunchi la piept inabusindu-mi un tipat. Tremuram in timp ce-i priveam pe cei doi.

-...te va uri, spunea Jason pivindu-l cu o satisfactie aproape sadica pe un Sebastian ingrozit.

Nimic nu era in ordine, totul se schimba provocandu-mi creierul sa reziste la schimbari. Puteam sa-mi simt capul arzand.

-As putea sa o am la degetul mic, spunea Sebastian fermecator cu acelasi gen de satisfactie.

Cuvintele lui ma ranira grozav. Cumva, intr-un mod care imi solicita intreg corpul, dar pe care l-am ignorat, stiam ca era vorba de mine.

Atunci am scos cel mai groaznic urlet pe care l-am auzit vreodata. Ecoul lui disparu printre copaci. Mi-am inchis ochii refuzand sa ma folosesc de orice fel de vedere. Lacrimile imi cursera in continuare. M-am calmat pentru un  moment si mi-am permis sa ma bucur ca nimeni nu fusese atras de urletul ce venise pe neasteptate din padure. Poate cu exceptia unei persoane.

-Ashley!

Mi-am deschis ochii si am privit inainte. Mi i-am inchis din nou si am scos un alt tipat plin durere, mi-am apasat tamplele cu palmele. In acel moment permis in care am privit cu adevarat, am vazut cine ma auzise. Sebastian, chiar el. Fusese singurul care venise.