Schimbarea lui Ashley

Capitolul 1

        Masina familiei se chinuia sa ajunga in New York. Eu stateam tolanita pe scaunul din spate si citeam, incercam sa nu ma gandesc la tot ce se va schimba in viata mea odata ce voi ajunge in orasul asta atat de mare. E greu sa te muti din locul in care ai trait pana acum, in care ai copilarit, ai invatat, ti-ai facut prieteni si ai avut primul tau iubit si tot odata si primul sarut... in fine, adevarul este ca am avut foarte multi prieteni, dar toti m-au dezamagit. La doar cei saisprezece ani ai mei mi-am dat seama de atatea lucruri. M-am maturizat repede deoarece am trecut prin multe. Parintii mei sunt divortati, iar eu locuiesc cu mama. Chiar daca au divortat, este mai bine pentru ei si ma bucur ca nu m-au pus pe mine sa decid ce se intampla cu viata lor. Inca il iubesc pe tata, mereu il voi iubi, dar nu si pe sotia lui care este o scorpie.    

  Am sarit de la subiect, am povestit doar un fragment din viata mea, acum urmeaza sa ajung in marele oras unde va incepe cu adevarat actiunea.

   Ajunsa in New York, imi privesc casa. Se pare ca este intr-un loc mai linistit, aproape de viitoarea mea scoala. Am coborat incet din masina privind interesata noua mea casa. Era, fara indoiala, mare. Ferestrele, ar fi avut propria perdea facuta din praf. Pereti din afara erau marginiti in unele locuri de muschi verzui. Muschiul se intindea din partea stanga a casei ocolind ferestrele, dar lasand impresia ca ar vrea sa le inghita, alungindu-se spre partea dreapta, de acolo era taiat ingrijit. Casa era de un maro brun invechit. Usa era singura care nu era atinsa de muschi, de fapt, nici acoperisul nu era atins de perdeaua verde. Atunci, mama imi intrerupse studiul casei spunandu-mi:

 -Ce parere ai?

 -E bantuita? Sau e doar veche? Dateaza cumva din secolul 18? am intrebat eu lipsita de umor.

 -Ashley, nu fi nepoliticoasa! E veche, dar e singura casa disponibila din New York, incerca mama sa ma conviga, fara prea mult succes

Mama stia ca nu prea ma obisnuisem cu plecarea din Lancaster si nu reusea in niciun fel sa ma inveseleasca. Eu intotdeauna fusesem mai retrasa in sensul ca divulgam prea multe lucruri despre mine. Niciodata nu am spus vreun secret cuiva. Este adevarat, pare neomenesc si foarte greu sa-ti ti gura. Dar eu niciodata nu am simtit nevoia sa-i spun cuiva cum m-am simtit, de exemplu, atunci cand s-au despartit parintii mei sau de cine imi placea. Mi se parea o totala incalcare a intimitati, de aceea am avut zeci de jurnale. Ce faceam cu ele poate parea ciudat, dar asta faceam, le pastram intr-o scorbura la intrarea intr-o padure aproape de  casa bunicii. Asta facem cam de la doisprezece ani. Inainte, aveam un jurnal cu desene care s-a umplut din ce in ce mai mult cu scris cand am inceput sa invat sa scriu. Cand eram mica vedeam, cand mergeam in padure la picnic, tot felul de fiinte printre flori sau in copaci sau mai stiu eu unde. Mama ma intreba mereu la ce ma uit, iar eu nu spuneam zane sau animale, ci incercam sa explic cu vocabularul meu nedezvoltat. Mama spunea ca am o imaginatie bogata. De aceea ascumdeam jurnalele, de fapt, le-am ascuns cand am mai crescut de teama ca le va gasi cineva si va zice ca sunt ticnita.

 Cand am intrat in casa am realizat cat de moderna era in interior fata de partea exterioara. Parea amenajata ca din ultimi ani, nu o vechitura. Am privit-o exclamand ,,Uau!,, Mama m-a privit victorioasa, apoi m-a condus spre camera mea.

 Am intrat in camera si am inceput s-o studiez multumita. Era decorata in albastry: patul era de un albastru foarte deschis si avea asternuturi albe. Fereastra era orientata spre curtea din fata. Aveam un mic sifonier alb si un mic birou de un albastru inchis. O adoram, macar un lucru bun la noua casa. Mereu imi dorisem o camera albastra, in culoarea mea preferata. 

 Seara, am adormit in noul meu pat. Am privit usa ca si cum as astepta sa intre ceva in camera, abia acum observasem ca avea mici zane albastre fosforescente. De dimineata avem sa le scot. Acum voiam  doar sa dorm. Am adormit gandindu-ma, dupa multi ani, la creaturile pe care le vedeam in padure, care fugeau de fiecare data cand venea mama, dar veneau bucuroase la mine cand eram singura.

 M-am trezit tipand, era foarte intuneric. M-am panicat. Unde eram? Ce cautam in casa asta? Am coborat din pat si m-am uitat pe geam. Am privit peluza ingrijita, m-am gandit imediat: cine a avut grija de peluza, dar n-a vopsit casa pe dinafara? In fine, m-am dus jos spre bucatarie, am coborat scarile cu pasi care probabil s-au auzit in toata  casa. Am ajuns in hol, voiam sa intru in bucatarie, dar am auzit voci. Una dintre ele era clar a mamei. Cealalta era atat de...frumoasa, ferma, calma. Parea a apartine cuiva foarte frumos si manierat, poate unui print. Totusi, chiar daca ar fi printul nu-stiu-care n-avea ce cauta in casa mea la ora asta. M-am uitat pe furis in bucatarie, am vazut: pe mama care se uita la cineva, acel cineva era cu spatele la mine. Era total imbracat in negru:blugi negri, o haina lunga neagra, asta era ce vedeam din spate si era foarte inalt. Pe langa mama care era mica, cu parul stacojiu lung si constitutia ei fragila, el era parea un aristocrat inalt si perfect.

 -Ea stie? intreba cel cu vocea ferma.

 -Abia a ajuns in oras! Nu e pregatita de toate astea, spuse mama raspicat.

 -Este cumva...?

 -Nu, nu este. Tatal ei a fost...

 -Da stiu, ii taie vorba baiatul.

 -Cred ca ea este om. Nu s-au intamplat accidente...

 -Stai putin! sari baiatul. Avem spioni...

Mi-am dat imediat seama despre cine vorbeau, am fugit spre camera mea. Dar el se misca atat de rapid! Ma prinse de ceafa si ma tranti la pamant. Am simit imediat o durere insuportabila in cap care cobora pe sira spinari. Atunci aparu mama.

 -Deci ea e. Nu ma steptam sa semene atat de mult cu tine...

 -Ce ai de gand sa faci cu ea? intreba mama, parand ca instinctul matern disparuse. Voia doar ca eu sa nu fi fost acolo.

 Am asteptat putin pana sa-si mute privirea si m-am ridicat, am fugit spre camera mea. Durerea era insuportabila, greu de indurat. N-am apucat sa mai merg mult, el ma prinse intr-o imbratisare puternica, menita sa ma imobilizeze.

 -Nu pleci nicaieri, ingeras! ma alinta el doar pentru a ma sacai.

 -Nu-mi spui tu mie ingeras! am urlat eu.

 Mi-am ridicat cotul si l-am infipt in coastele baiatului, slabi doar putin stransoarea, ca si cum lovitura mea ar fi fost un gadilat pentru el. M-am tras repede de langa el, dar ma prinse de mana dreapta si ma lipi de el. Acum chiar nu ma mai puteam misca. Eram doar la un centimetru departare de fata lui.

 -Nu te asteptai la asta, nu-i asa?

 Atunci aparu mama si urla la acel tip:

 -Fa-o sa uite! Repede!

 El  ma privi drept in ochi. Si avea niste ochi superbi! Erau de un cenusiu deschis, argintat si parea ca din iris ieseau firicele albastre. Vei uita tot ce s-a intamplat si vei adormi dintr-o data in bratele mele, ingeras, am auzit.

-Nu-mi mai spune..., a fost tot ce am murmurat.

N-am mai putut termina fraza deoarece am cedat in mrejele somnului. M-am lasat moale in bratele lui si am cascat usor. El ma privi de parca eram cel mai dragut lucru din lume. Cand de fapt el era perfectiunea aici. Tenul lui era trandafiriu, gura era perfecta(visul oricarei fete), pometii pareau fini si n-aveau deloc culoare. Ciudat. Ma purta in brate pana in camera mea, ca si cum as fi doar o pana. M-a intinse in pat, iar mama aparu si e si ma inveli in noile paturi. Ei nu stiau ca eu nu dormeam, de fapt, ma chinuiamssa raman treaza, deja vedeam stele colorate. 

 -Treaba pare a fi rezolvata, Jason. Nu ne mai putem face nicio grija pentru o vreme.

 Ultima imagine pe care am intrezarit-o a fost pe mama sarutandu-se cu acel baiat. O imaginene ingrijoratoare dincauza diferentei de varsta dintre ei. Cu imaginea inca prezenta in gand, am cazut intr-o lume a necunoscutului.