Just a story

Revelație a sentimentelor

-Christopher?!! Christopher?? Eşti bine?-auzeam atât de încet glasul lui Vince, iar asfaltul pe care stăteam întins începea să devină din ce în ce mai rece, iar eu din ce în ce mai slăbit. Încerc să mă ridic de jos, însă tot corpul îmi e amorțit, abia mai simt ceva în afară de durerea exagerată pe care mi-au provocat-o loviturile repetate ale lui James.
Mă ridic încetişor spre surprinderea amândurora, şi încep câteva exerciții de respiro pentru a-mi revenii în fire.După care mă aşez pe prima bancă pe care o găsesc.
-Eşti bine?-repetă Vince îngrijorat.
-Da, sunt bine..-zic eu pe un ton nepăsător. Nimic peste ce nu pot trece. A fost o experiență plăcută-rostesc eu, în timp ce încerc să îmi şterg sângele de pe față.
-Plăcută? Serios? Tu sigur te simți bine? Mi se pare că loviturile lui James, ți-au cam afectat tărtăcuță.
-Stai liniştit Vince, nu e nicio problemă. De fapt, ar trebui să-i mulțumesc lui James pentru această onoare.
După aceste micuțe cuvinte amândoi stau împietriți în fața mea, fără a avea vreo reacție. Ceea ce mi se pare destul de normal, adică, nimeni nu s-ar fi aşteptat la o asemenea reacție spontană ca şi a mea. Cine s-ar fi aşteptat la o mulțumire? Cine s-ar aştepta la o asemenea stare de calm, sau de nepăsare? Sincer.. nici eu nu ştiu de ce am reacționat aşa în momentele alea. Tot ce ştiu, era că mă simțeam liniştit, amorțit, şi parcă lumea mea s-a luminat dintr-o dată. De parcă aş fi fost un simplu consumator oarecare, şi aş fi văzut o super promoție la un lucru pe care mi-l doream de mult timp, iar acum aveam ocazia să mi-l cumpăr. Mă rog, nu a fost unul din cele mai bune exemple, dar pe moment aşa m-am simțit. Am simțit, cum dupa atâta timp, aş fi găsit ceva ce îmi lipsea..pacea, nepăsarea, starea de calm. Singurul lucru pe care-l puteam face în momentele alea, era să mă uit la peisaj. Era toamnă, seara se apropia încetişor,iar apusul era unul superb. Era un roşu aprins, cu o uşoară nuanță de galben, ce lumina zarea. Liniile orizontului nu erau uniforme, norii începuseră uşor a dispărea de pe cerul senin al acestei zile minunate. Aerul rece-călduț specific acestei perioade îmi amorțea şi mai tare față învinețită de lovitura superbă a lui James, iar pe fundal se auzeau cei doi frați care se certau din cauza episodului petrecut anterior, însă eu eram prea prins de peisaj ca să mai bag în seamă aceste detalii mult prea neimportante pentru mine. Singurul lucru care îmi venise în minte era să plec, să ajung acasă, să-mi scriu nițel în jurnal, să mă spăl de toată această mizerie superbă pe care majoritatea o numesc sânge, şi să meditez la următoarele lucruri care mă vor aştepta în viitor. Ohh, peisajul era aşa frumos, aş fi pierdut o eternitate uitându-mă la el, si tot nu mi-ar fi fost de ajuns. Voiam să opresc timpul în loc pentru câteva ore, voiam să continui să văd acest mic tablou de natură pe care-l îndrăgesc, şi în care mă regăsesc cu mare drag. E atât de simplu, şi totuşi atât de complex. E o combinație atât de diversificată de nuanțe şi de trăiri. Mă simțeam liniştit deoarece mă calma peisajul, mă făcea să uit de durere, pur şi simplu îmi capta atenția şi esența în acel mic joc al culorilor, şi în acelaşi timp mă simțeam şi trist, nu voiam ca el să dispară. Pentru că ştiam că niciodată nu o să mai găsesc unul la fel de frumos. Sau cine ştie, poate într-o zi o să găsesc ceva şi mai spectaculos. Dar până atunci, o să continui să mă bucur de el. Însă zumzetul pe care-l provocau cei doi, era puțin deranjant pentru urechiuşele mele sensibile, aşa că am decis să mă desprind din această vrajă, şi să vorbesc:
-Puteți să vă opriți pentru câteva momente vă rog? Chiar aş vrea să admir acest peisaj. Poate pentru voi nu înseamnă cine ştie ce, pentru că nu îi dați importanța cuvenită. Dar vă rog, nu îmi stricați această mică bucurie.-zic eu pe un ton calm şi nepăsător în timp ce mă uit la cei doi frați, care mai că nu se băteau.
-Chris, sigur te simți bine?-mă întreabă James îngrijorat.
"E ciudat cum după atâtea minute bune a reuşit şi el să mi se adreseze, şi totuşi pare a fi îngrijorat. Dar de ce să fie îngrijorat? De ce şi-ar face griji chiar acum? Oare reacția mea să le cauzeze acest efect de panică? " -mă gândeam eu, după care îi ofer un răspuns: