Just a story

Ultimele clipe în Maryland

-În Boston? Ai înnebunit?urlă Josh la mine.
Bună, din nou. Poate vă întrebați cine e tipul care strigă la mine. El e Josh. E cel mai bun prieten, şi singurul pe care îl am în acest moment. Are 1.80, păr negru, ciufulit şi.. e cel mai tare tip pe care îl cunosc.
"De ce zic asta?" Ei bine, încă de la gradiniță a fost cel mai bun. Mereu m-a ajutat, şi niciodată nu am primit un refuz din partea lui. El e persoana pe care mă pot baza cel mai mult, şi mă bucur că îl am ca prieten.
-Nu, nu sunt nebun.(zic eu în timp ce mă ridic de la masă, şi mă îndrept sa îmi plătesc ceea ce am comandat.)
Văzând asta,Josh mă prinde de mână , şi mă îndeamnă să stau jos. Nu am încotro , aşa că mă las manipulat de băiatul din fața mea, şi mă aşez.
-De ce ai vrea sa pleci? Adică, sunt un pic suprins de decizia ta.
-Nu e evident? Nu vezi că nimeni nu mă acceptă? Şi la şcoală sunt privit altfel.Pff.. şi eu care credeam ca o să mă întelegi.
-Fi tare. Nu are rost să renunți. Nu acum. Ai toată viața în față. De ce ai vrea să faci una ca asta?
-Ție îți e uşor să spui toaye lucrurile astea. Tu spui, dar nu simți. Nici n-ai idee cât de mult doare.
-Ce anume?
-Totul. Când eşti diferit, tot timpul o să te doară ceva.
-Pe tine ce te doare?
-Nu ştiu sigur.. părinții. Mă gândesc tot timpul la ei. Mă mai doare faptul, că toți mă evită, ignoră, arată cu degetul, acuză şi multe alte lucruri. Dar nu vreau să mă plâng. Asta e, viața merge mai departe.
După o tăcere timp de câteva secunde am văzut privirile înduioşate a lui Josh. Mă privea ca pe un animal rănit. Îi era milă de mine.
-Te rog nu mă mai privi aşa..(continui eu)
-Dar cum te privesc?
-Cu milă, de parcă aş fi un animal. Nu vreau să iți fie milă de mine. Priveşte-mă ca pe un egal.
-Ok.. (zise el nedumerit)
-Pf.. ce uşor e să vorbeşti când nu eşti în pielea mea. Tu mereu ai fost Mr. Perfect. Mereu ai fost mai bun ca mine, iar eu mereu o sa fiu în umbra ta. Oamenii nu o să îți găsească nici un defect. Şti ce e greu e să trăiesc în umbra ta?
-Despre asta e vorba? Eşti gelos cumva ?
-Nu.. Fireşte că nu sunt. Doar că mă simt aiurea când mă întâlnesc cu o fată, iar ea vrea să îmi dea nr ei de telefon..
-Şi ce e aşa aiurea în asta?
-Mereu e pentru tine.-zic eu ofticat.
Marele Joshua Jackson, idolul fetelor din Maryland. Şi amicul său invizibil Christopher. Omul pe care toți îl cunosc, şi totuşi îl evită.
-Hai măi, nu fi aşa dur cu tine.
-Scuze, dar nu pot face asta. Nu mai pot sta aici. Dacă ai nevoie de ceva, şti unde mă găseşti.
Fără a mai asculta opinia lui, mă ridic şi plec. Ies în stradă şi cu paşi repezi mă îndepărtez de local. Şi ma îndrept spre... "Stai aşa , nici nu mai ştiu unde mă îndrept. Fiecare locşor din acest oraş păstrează o amintire dureroasă pe care eu trebuie să o trăiesc iar şi iar, până când voi ceda psihic. Nu mai suport. Trebuie să plec. Dar unde..? Am găsit. Vechiul apartamemt. E în Boston. Oraş mare, multă lume. M-aş putea dapta rapid. Mi-aş putea face prieteni noi, iar din când aş putea fi vizitat chiar de Josh."
Fără să mă mai gândesc la ceva, mă îndrept spre casă pentru a-mi face bagajele. Pe drum însă mă întâlnesc cu Elisabeth. Ea e "amica" noastră. Am cunoacut-o când eu şi Josh, eram în şcola primară. Şi de atunci am rămas prieteni.
-Heii Chris.. Unde te grăbeşti aşa?
-Mă duc până acasă...(nu vroiam să îi spun că plec. Ştiam că o să se supere, ştiam că o să o rănesc şi ştiam că o să mă cert cu ea pe tema asta. Şi decât să se întample asta, mai bine zic nu îi zic nimic.)
-E adevărat?
-Ce anume?
-Hai mă, Chria. Cât o să mai continui aşa? Nu mai suntem copii. Credeam că ai încredere în mine.
-În legătură cu ce?
-Nu te mai prostii, ştiu că o să pleci. Mi-a spus Josh.
"Ah, nemernicul face asta intenționat"
-Ăăă..
-Mda.. Se vede că eşti un laş. Nu mă deranjează că pleci. Sunt de acord cu tine, dar măcar dacă ai fi avut curajul să îmi spui. Credeam că suntem prieteni. Te-ai gândit vreodată la mine, şi la ce aş fi simțit dacă mă păraseai? Nux foreşte că nu te-ai fi gândit.
Nu mai zic nimic. Sunt blocat. Singurul lucru pe care îl pot face în acest moment e să plec.Mă întorc cu indiferență, nu mai scot nici un sunet iar cu paşi mărunți mă îndepărtez de ea. Ştiu că ce fac nu e corect, dar e singurul lucru pe care l-aş putea face acum. O iubesc, nu vreau să o pierd sau să o rănesc, şi totuşi e singurul lucru care mă mai ține ancorat aici. E o piedică în evoluția mea.
-Deci..? Să înțeleg că aşa se termină totul? O să îmi întorci spatele, şi o să pleci?
-Ştiu că o să ți se pară ciudat, dar trebuie sa plec pentru o vreme..
-Tu glumeşti? De ce ai vrea să faci asta?
-În ultima vreme s-au întâmplat atâtea lucruri care mi-au deschis ochii, şi m-au trezit la realitate.
-Şi care ar fi realitatea pe care o vezi?
-Păi.. cum să îți zic..Nu mai sunt acceptat aici, nu mă mai simt o prezență plăcută.
-Ba da eşti!
-Ba nu.. şi o ştii şi tu. Nu mă mai simt compatibil cu mediul ăsta.Hmm.. aş vrea să îți zic ceva.
-Ce anume?-continua ea curioasă.
-Aş vrea să vi cu mine în Boston..
-Aww, e aşa draguț din partea ta. Dar chiar nu pot merge. Îmi pare rău.
-De ce? Suntem prieteni de 6 ani. O să ne înțelegem perfect. Promit.
-Nu e asta.. Doar că aici am familia , prietenii şi pe ..
-Josh..-continui eu dezamagit.
-Da.. Adică, realizezi ce îmi cer să fac?
E nebunie curată. Nu pot lăsa tot pentru tine. Poate că tu nu mai ai nimic de pierdut, dar eu am.
-Desigur.. am uitat complet. Mereu Josh o să fie primul pe lista ta. Din cauza asta nu vrei să vi?
-Nu chiar..-zise ea timid
-Haide, recunoaşte măcar. El e cel care te ține în loc. Nu te-ai săturat să ai fantezii cu el? E clar ca nu te vrea.. altfel nu îmi explic de ce te-a ignorat în tot timpul ăsta.
-Chrisss!-zise ea revoltată.
-Ce? Nu am dreptate?
-Nu! Nu ai. De asta am venit aici. Eu şi el suntem împreună. Dar se pare ca ție nu îți pasă.(zise ea indiferentă)
-Oo, nu ştiam asta. Să vă țină(zic eu trist)
Începeam să mă simt prost pentru ce am spus. Mă simțeam vulnerabil. E clar că se plac reciproc. Şi e clar că eu nu am nici o şansa cu ea.
-Ce ai pățit?
-Nimic..(zic eu în timp ce încerc să fiu detaşat complet de sentimentele pe care le am față de ea.)
-Fi serios..Şti că nu mă poți minți.
-Ştiu asta. Şi, fiindcă azi e ultima zi petrecută împreună. Aş vrea să îți zic că..(trag aer în piept, expir ) Te iubesc. -Ce?(rămâne şocată)
-Ai auzit bine. Te iubesc. Mereu mi-a plăcut de tine, chiar dacă nu mi-ai dat importanță. Îți vine să crezi, încă de când te-am cunoscut am simțit asta. Şi totuşi doar acum am curajul să îți spun. De aceea am vrut să vi cu mine. Tu erai singura care mă mai ținea ancorat aici. Însă inima ta aparține altui băiat, şi nu ți-aş putea cere să mă iubeşti pentru că aş fi egoist, şi aş ştii că sentimentele tale nu sunt reale.
-Dar.. De ce nu mi-ai spus până acum? Poate lucrurile ar fi stat altfel între noi. Şi mie îmi plave de tine. Dar nu putem fi decât amici. Nu te pot iubi. Scuze, dar trebuie să te las să pleci. Trebuie să îți găseşti drumul şi stabilitatea. Eu nu ți-o mai pot oferi. Cu bine Chris.
-Cu bine Elisabeth.
Cu ultimele puteri o i-au în brațe o sărut uşor pe frunte. M-am apropiat de urechea ei şi i-am şoptit:"Într-o zi o să mă întorc la tine. Până atunci nu mai vreau să te gândeşti la mine. Uită complet de mine. Pentru că, atunci când o să revin o să fiu schimbat. Şi orice ar fi, vreau să fi puternică şi să treci peste toate. Poate azi sunt o pierdere. Dar cândva voi fi ..."
-Prințul meu.. (tresărise ea)
Fără să îi mai zic ceva, îmi i-au rucsacul şi plec. Iar ultimul gând pe care îl am este:
"Cu bine prințesoo.. sper ca într-o zi ne vom reîntâlni, şi voi reuşi să te cuceresc."
Astfel începe noua mea viața, noua mea aventură. Sper să supraviețuiesc.