Just a story

Ceva surprinzător

-Care sunt momentele tale de slăbiciune? Care sunt cele mai ascunse frici, pe care nu le laşi să iasă la iveală? Care sunt momentele tale în care simți că cedezi?-mă întreabă James fără nicio ezitare.
-Eu..? Nu stiu...Simt că cedez, că nimeni nu e alaturi de mine, că nimeni nu mă asculta sau ințelege. Însă nu e aşa. Eu am decis asta, eu am lăsat să se ajunga la asta prin decizile luate de mine. Am decis să fiu aşa ca să mă protejez într-un fel, m-am săturat poate..să fiu ataşat de persoane, care în viitor s-ar putea să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată.-zic eu pe un ton trist.
-Care e cea mai mare frică a ta, Chris?
-Cea mai mare frică? Hm..asta e o întrebare al naibii de bună. Bănuiesc, că cea mai mare frică e aceea de a rămâne singur, şi de a ştii că nu am însemnat nimic pentru persoanele din jurul meu, care îmi sunt apropiate.
-Dacă ar fi să schimbi ceva la tine, ce ai schimba? Ce ți-ai dori să fie diferit? Şi de ce îți doreşti schimbarea asta?
Ok,ok asta a fost cam brusc, dar totusi hai să fim realişti pentru câteva momente. Bine? Cu toții ne dorim o schimbare fie că e de stil sau financiar, însă câți vrem să ne schimbăm din punct de vedere mental? Câți dintre noi vor să îşi schimbe comportamentul nu pentru că aşa vrea lumea, ci pentru că aşa vrem noi? Ha?Mulți vor să se schimbe însă doar din vorbe, nu trec la fapte. Aici nu e vorba de incapacitate, mereu am crezut că fiecare are dreptul la libera schimbare, şi la propriul său mod de a fi si de a se comporta. Însă mulți, vor să se schimbe însă nu reuşesc. De ce? Ideea e simpla, îşi doresc schimbarea in idealuri prea mult. Cred că doar dacă te gândeşti intensiv la o idee asta înseamnă că te schimbi. Nu! Ştii de ce? Pentru că în viața de zi cu zi ideile se schimbă. Când dai piept in piept cu viața, toate ideile ți se dau peste cap, şi parcă nimic nu merge. Ei sunt obişnuiți cu aceeaşi rutina, şi cu aceleaşi gesturi şi idei care se repetă la nesfârşit. Zi după zi, an după an. În fiecare moment, duc aceeaşi viață monotonă.Dar de ce? M-am gândit şi eu la asta o vreme..şi am ajuns la concluzia că.. pe ei ideea de schimbare îi sperie, pentru că se tem că nu vor fi la acelaşi nivel. Se tem să scadă în ochii oamenilor apropiați, însă asta e cea mai mare greşeală. Să te temi să fii ceea ce tu îți doreşti pentru că ceilalți nu o să te mai privească la fel mi se pare absurd. Însă lumea e plina de absurdități,nu? Şi, de ce să ne limitam la păreri în loc să experimentăm senzații noi, concepții si idei inovative pe care le posedăm însă le ținem în stare latentă doar pentru că ne temem să nu scădem în gradu' de apreciere a societății?
Lumea e absurda, ideile noastre sunt absurde, comportamentul celorlalți e absurd..deci, ce facem? Ne limitam sau evoluăm?
Ştiu sigur că ți-ai dorit măcar odată o schimbare în viața ta, însă mereu te-ai gândit că nu o să fii suficient de bun la ceea ce urmează, şi asta te demoralizează. Te face slab, si te opreşte să evoluezi. De unde să ştii că nu esti bun, daca nu încerci? De unde ştii tu ce urmeaza? Ha? -zise el în timp ce mă zguduie uşurel de umeri, fixându-mă cu privirea preț de câteva secunde.
-Lucrurile se intamplă cu un scop.(continuă el). Obstacolele care ne stau in cale îs doar provocări peste care, dacă am trecut, am evoluat. De ce să te opreşti din a gândi? Pentru că ceilalți îți spun să te opreşti? De ce să îi asculți şi să treci în rândul lor? Ha? Dacă ei nu gândesc şi nu au opinii, şi vor să te aducă la nivelul lor, o să te laşi? Nu ți-ar plăcea să fii o stea care străluceşte într-un ocean de întuneric? Nu ți-ar plăcea să fii persoana aceea ciudată şi diferită de ceilalți pentru că îşi valorifică ideile? Chiar vrei să ajungi anost? Şi dacă te iei dupa ei, în curand îți pierzi esența şi devii la fel ca ceilalți. Însă dacă continui pe drumul tău, într-o zi o să găseşti oameni care te prețuiesc pentru cine eşti si ce ai în cap..nu crezi? Şi în plus, dacă lumea te prețuieşte că ai lucruri scumpe sau că esti şmecher, asta e doar pe moment. La un moment dat o să se plictisească de tine când vor da de ceva mai bun, şi atunci ce îti rămâne de făcut? Simplu,te dai cu capul de pereți pentru că ai fost prost şi ai ascultat de gura lumii şi nu de tine. Ți-ai neglijat aptitudinile şi ideile pentru nişte complimente trecătoare din partea unor încuiați. Şi, dacă ai ajuns în stadiul ăsta.. te întreb, eşti fericit? Ai vrea să te schimbi acum? Sau asta e viața pe care ți-o doreşti?
-Nu ştiu James.. mi se pare că tu gândeşti într-un mod asemănător cu al meu. Adică, mă gândeam şi eu la asta în urmă cu ceva vreme, doar că nu la un mod aşa intensiv ca şi al tău.
-Bănuiesc că te-am impresionat, aşa-i?-zise el în timp ce îi apăruse un zâmbet ştrengăresc pe față.
-Nu aş zice că m-ai impresionat, poate doar m-ai surprins plăcut, mai ales după modul în care arăți..
-Asta ar trebui să fie o insultă Christopher? Eşti genul care se ia după înfățişare? Judeci fără sa cunoşti..Hm, asta e interesant. Nu mă aşteptam la asta.- zise el uimit în timp ce începe să se plimbe de colo până colo.
-Nu am vrut să sune aşa-zic eu în timp ce îmi las dezamăgit capul în pământ.
-Nu ai vrut să sune aşa, nu? O fost o greşeală oratorică? Sau doar te-ai grăbit să tragi concluzii, când de fapt nu ştiai nimic. Te crezi inteligent, nu-i aşa Chris? Că îmi eşti superior?
-Nu, nu am vrut să insinuez asta.-intervin eu.
-Lasă-mă să te lămuresc cu ceva. Nu eşti cu nimic mai presus. Când începi să mă subestimezi, deja ai făcut cea mai mare greşeală din viața ta.-zise el nervos.
-Tu chiar crezi că am vrut să te jignesc?-zic eu uimit. Dacă voiam să te jignesc nu mă luam de hainele tale. Nu mă luam de aspectu-ți neîngrijit, neah. Erau lucruri prea simple. Erau lucruri prea comune. Crezi că eşti singurul care ştie să analizeze oamenii?-îl întreb ironic, în timp ce caut să îi văd privirea.
-Nu. Normal că nu.-zise el, cu un uşor gest de jenă.
-Spui de mine, că mă comport imatur, că mă grăbesc să judec. Când de fapt tu eşti acela care se aprinde mai repede decât o explozie, când vine vorba de orgoliul său. Te crezi aşa superior, doar pentru că stai să asculți ce zic alții, când de fapt tu eşti un nimic.-zic eu pe un ton calm. Îți place să te crezi măreț, că ştii să analizezi oamenii, că le poți intra în cap. Dar, iartă-mă când îți zic, că eu deja eram în avantaj încă de când ai început să vorbeşti.
-Adică?-zise el intrigat
-Modul în care ai început, te-a dat de gol. "Dacă nu îmi place ce zici, o să vorbesc doar eu". Îți mai aminteşti,nu? Ei bine, e clar că vrei atenție şi că încerci să o obții printr-o falsă modestie. Ai dreptul să vorbeşti doar dacă îmi place ce aud. Serios? Şi tot eu sunt acela care judecă oamenii? Ai probleme cu captarea atenției, de aia continui să te tot mişti de colo până colo, sperând ca oamenii să observe cât de activ eşti, şi să îți aprecieze mimica şi gesticulația. Mă laşi? Încerci să îți aduci argumentele la vedere, deoarece nimeni nu te-a ascultat până acum. Ce îi drept, au fost nişte argumente destul de interesante. Dar..modul în care ai terminat a fost de-a dreptul emoționant. Mai că nu am vărsat o lacrimă. Atât de motivațional, atât de pur şi de unic.-zic eu pe un ton ironic. Încercând să gesticulez la fel cum o făcuse James în urmă cu câteva momente.
-Dar..-mă întrerupse James surprins.
-Dar, ce? Te-am surprins? Văd că nu sunt singurul care a tras concluziile prea repede. Micul tău acces de furie te-a cam făcut să îți pierzi cumpătul pentru câteva secunde. Şi, spune-mi sincer..cum poți spune că eşti inteligent dacă te comporți aşa?
Nici bine nu termin de rostit fraza, că mă şi trezesc cu mână lui James în pieptul meu.
-Ce ai zis?-zise el uşor iritat, în timpa ce mă fixa cu privirea.
Se uita în ochii mei, ca şi cum ar fi gata să explodeze de furie. Mimica feței i se schimbase, brusc dinții i se încleştară, nasul i se strâmbase puțin, pe fruntea lui apăruseră nişte liniuțe drepte, deoarece fața i se încordase. Îi simțeam mâna în pieptul meu, strângându-mi uşor bluza de bumbac pe care o aveam. Simțeam că e gata să explodeze, simțeam că e pregătit să mă lovească, şi totuşi am continuat. Am vrut să văd de ce e capabil omul acesta, am vrut să îi văd furia înveninată care se revărsa asupra mea, atât fizic cât şi verbal. De aceea am decis să continui să îl împing până la limită. Să văd cât de mult rezistă.
-Uşor prințesico, că nu îți mai rănesc orgoliul ălă extra-sensibil.
-Tu încerci să mă provoci, băiețelule? Crezi că dacă am încercat să vorbesc cu tine a fost pentru a te impresiona? Crezi că nu am avut nimic mai bun de făcut? Crezi că eşti aşa special?
-Nu. Nu mă cred. Ştiu că sunt.
-De ce eşti aşa sigur pe tine?-zise el în timp ce îşi ridică pumnul asupra mea.
-Pentru că sunt singurul destul de calm încât să te facă să îți ieşi din minți.-îi rostesc eu în față, în timp ce îl privesc fără nicio remuşcare în ochii. Vrei să dai? Dăi! Haide, descarcă-te! Arată-mi partea ta întunecată, arată-mi de ce eşti în stare. Fă-mi cunoştință cu animalul din interiorul tău.
În momentul acela simt o lovitură destul de puternică în partea superioară a obrazului stâng. Lucru care mă face să cad instantaneu la pământ, făcând astfel cunoştința cu asfaltul rece al singuratecei alei. După aceea au mai urmat câteva lovituri de picioare, şi câțiva pumni care îmi fixau organele interne. Cu toate acestea, după un timp nu am mai simțit nimic, singurul lucru pe care mi-l mai amintesc era strigătul lui James îngrijorat:
-James? Ce mama naibii faci? Dă-te de pe el. Ce dracu, omule? Credeam că nu o să faci aşa.-strigă el, în timp ce îl ridică pe James de pe mine.
Singura imagine care mi-a mai rămas în minte este aceea a sângelui care mi se scurgea lent pe asfaltul rece, colorându-l astfel într-un mod miraculos. Într-un fel, în acele momente, şi datorită impactului am reuşit să văd această imagine ca fiind magnifică. Am reuşit să fiu mândru de tot ce s-o întâmplat. De toate criticile pe care i le-am adus lui James, si de bătaia pe care tocmai o încasasem. Ce nebunesc sună, nu-i aşa? Cum să fii mândru de tine când sfârşeşti aproape inconştient pe un asfalt rece, înconjurat de propriu-ți sânge?
Doar un nebun şi-ar putea imagina scena bestialității ca fiind magnifică. Doar un nebun ar putea face asemenea afirmații. Dar, oare, să fii înnebunit? Sau să fii fost din cauza şocului?