Kpop stories [Request Closed]

Soul hunter - Taeyang (2)

- Ce vrei sa spui?

- Shh...

Am nevoie de liniste sa aud ce spune, acum ce soaptele au devenit mai intense pot intelege niste cuvinte aparent fara sens: "teama", "singuratate" si ceva ce pare a fi fost: "Nu te poti ascunde", "nu vei invinge de data asta". Tsk, si-ar dori.

Am clipit si cand mi-am redeschis ochii ne aflam intr-o parte abandonata a orasului. Super, alt loc infiorator. De ce nu poate lumea sa se sperie de ursuleti de plus?

- Acum ce? m-a intrebat.

- Tu sa-mi spui. Care dintre temerile tale e asta?

Privirea lui e ingrijoratoare. Atat de rau sa fie?

A plecat inainte pe aleea sinistra lasandu-ma in urma. Ar trebui sa stea cu mine, nu sa umble aiurea pe aici singur; e periculos si riscant.

- Yahh!!.. am facut o pauza deoarece mi-am dat seama ca nu-i stiu numele.

Am alergat dupa el iar cand l-am ajuns din urma l-am prins de brat si l-am oprit.

- Ce s-a intamplat? Poti sa ai incredere in mine.

- E legat de ceea ce ai vazut anterior - tatal meu. De cand ma stiu a fost asa violent, mama suferea zilnic din cauza lui, era abuzata, ranile nu lipseau... Desi suferea enorm nu l-a parasit niciodata si si-a ascuns durerea fata de mine. Niciodata nu am putut sa-i spun ca stiam, nu stiam cum. Ea a murit cand eu aveam 10 ani din cauza lui brutalitatii sotului ei. Abia dupa aceea aflasem ca a indurat totul din cauza mea, am fost nedorit de el, o greseala pe care voia sa o corecteze, un accident, asa ca pentru ca eu sa pot trai ea s-a sacrificat. In ziua inmormantarii am fugit de acasa deoarece eram ingrozit de gandul ca voi sta singur in aceeasi casa cu un monstru. Asta e locul unde am ajuns. Sa fac fata singuratatii nu a fost deloc usor.

Nu prea imi imaginez un pusti de 10 ani intr-un asemenea loc, singur - am un presentiment rau.

- Ohh.. imi pare rau.. am spus lasandu-mi privirea in pamant.

- Nu ai de ce, nici nu aveai de unde sa stii.

- Esti ok?

- Da.. sunt.. mi-a raspuns invartind ceva intre degete.

- Ce ai in mana?

- E colierul mamei mele. Mi l-a lasat in seara de inainte de a muri. E tot ce mai am de la ea.

Colier? Daca suspiciunile mele au dreptate.. constientizarea visului, faptul ca ma poate vedea atunci..

- Da-mi-l putin.

Si l-a dat jos de la gat si mi l-a pus in mana. Arata ca al meu doar ca are o altfel de piatra, daca nu ma insel pare a fi lapis. Asta inseamna ca si el e ca mine.

- Nu stii ce inseamna asta, nu-i asa?

- Ar trebui?

- Nu e doar un simplu colier, e piatra ta protectoare.

E posibil ca in momentul asta sa-l fi ametit complet, sigur nu stie ce inseamna toate astea doar pentru ca nu a avut cine sa-l invete. Mama lui trebuia sa-i explice tot cand avea sa implineasca 15 ani.

- Cred ca ar trebui sa continuam discutia pe care am inceput-o inainte sa fim intrerupti. Dar ar trebui sa ne miscam sau devenim tinte usoare.
_______
- Probabil mama ta nu ti-a spus dar noi suntem vanatori de spirite, ele creaza cosmarurile si se hranesc cu teama care ii face puternici, putand chiar prelua controlul subconstientului uman. In timpul noptii noi intram in visele oamenilor pentru a le captura. Pietrele ne protejeaza din a deveni noi insine victime. Banuiesc ca din cauza faptului ca nu ti-ai activat nestemata te-a facut sa fii vulnerabil.

- Cum ar trebui sa o activez?

- Trebuie sa-ti invingi frica.

Raspunsul meu nu pare sa-l satisfaca, e greu sa invingi lucrul de care esti cel mai ingrozit, dar trebuie... asta daca nu vrea sa traiasca in lumea asta pentru totdeauna.

Si brusc mi-a venit o idee cum. E singura cale prin care va scapa de cosmariri, isi va a activa piatra iar eu voi captura spiritul.
__________
Eram inconjurata de mai multi indivizi care aveau ochii negri, simbolizeaza intunericul. M-au prins intr-un colt al unei cladiri. Suntem 1 la 7. Nu pot spune cine are avantajul in momentul asta: fie eu, fie ei.

- Daca scap de tine acum, n-o sa-mi mai stai in cale, au spus toti deodata de parca ar fi fost unul singur.

- Ce te face sa crezi ca vei putea?

- Nu ai unde sa pleci fetito, esti terminata, au raspuns la unison.

E putin complicat si terifiant. Pentru a face asta trebuie sa-mi distruga talismanul, asa.. voi ramane captiva aici pe vecie.

E clar ca nu pot lupta cu toti, insa macar pot trage de timp.

- Dar intai, unde e baiatul?

- De unde sa stiu eu, parca tu trebuia sa-i bantui visele nu eu. Ti-ai iesit din mana?

- Nu ma pune la incercare!!

Unul dintre ei m-a apucat de gat si m-a izbit de perete; cu cealalta mana mi-a prins lantul colierului. Daca reuseste sa-l distruga atunci sunt terminata.

- Da-i drumul!!

In sfarsit.

- Prindeti-l!! a ordonat unul din el iar ceilalti au inceput sa alerge in directia lui Taeyang.

- Tine minte, nu sunt reali, nu te pot rani daca tu nu ii lasi!! am strigat suficient de tare pentru ca el sa ma auda cu toate ca abia puteam respita.

Asta a fost semnalui pentru ca spiritul sa-mi smulga colierul din jurul gatului. Nu..

Asta e unul dintre putinele si singurele momente in care simt frica dupa mult timp. Daca esuez atunci Taeyang..

- Am spus sa-i dai drumul, s-a auzit vocea lui Taeyang si in acel moment spiritul s-a evaporat.

In sfarsit pot sa respir usurata - la propriu.

- Esti bine? ingenunchind langa mine.

- Da... mersi.. ai aparut exact la fix. Apropo, felicitari, stiam ca poti, zambind.

- Sa zicem...

Mi-am luat colierul de pe podea dupa care m-a ajutat sa ma ridic.

- Si acum ce?

- Nu vrei mai avea cosmaruri de acum, cu toate astea partea interesanta abia incepe, aratand spre piatra de la gatul lui care stralucea.

- Woahh.. ce-i asta? Si... ce se intampla cu tine?

- O sa-ti explic asta in viata reala, acum nu am timp. Ne vedem curand Taeyang.

Am reusit sa castig un zambet din partea lui inainte sa ma intorc inapoi de unde am venit.

Curand va afla raspunsul la toate intrebarile lui; e angajamentul pe care mi l-am luat fata de el.
______________________________________

In caz ca acest capitol are greseli imi cer scuze, il voi corecta mai tarziu dupa ce dorm putin...

Partea a doua pentru stea-luna; sper ca a fost cat de cat interesant si ca ti-a placut ^^