Midnight Danger

27. Îngrijorare?

HAYLEY'S POV

Mă trezesc în jur de trei dimineața, probabil că toată casa doarme, deci e momentul oportun să plec. Problema e că nu am maşină, aşa că voi merge pe jos până în oraş şi voi găsi eu ceva acolo. Orice, doar să nu mai stau aici!
Îmi prind părul într-o coadă de cal şi îmi îndes nişte chestii în rucsac. Ceva de îmbrăcat, laptop-ul şi banii. Nu pot să-mi iau toate lucrurile. Îmi pun un hanorac, peste care-mi pun geaca, iar la gât îmi înfăşor fularul pentru că mi se face frig numai când văd zăpada pe geam. Afară e încă întuneric. Iau ghiozdanul în spate şi deschid uşa, uitându-mă prudent pe hol, apoi merg pe vârfuri până la parter, printr-o beznă totală. Apăs pe întrerupător şi văd cheia de la intrare pe măsuța de lângă cuier. Perfect.

Însă, înainte să pun mâna pe ea, îmi amintesc că mi-am lăsat telefonul pe pat. Rahat...

Urc, atentă să nu păşesc pe toată talpa pentru a nu face treptele să scârțâie. Îmi iau repede telefonul şi mă grăbesc pentru că am senzația că se mai aud scârțâieli. Poate sunt doar paranoică, e mult lemn pe aici. Când ajung la măsuță şi dau să iau cheia... ce să iau, că nu mai e! Cine naiba a luat-o? De ce rahat nu am luat-o cu mine? Sunt atât de obosită că nu mai gândesc limpede.

- Să-mi bag picioarele, spun încet.

- Pentru că nu găseşti asta? tresar la auzul vocii lui Harry şi mă întorc pentru a-l vedea rezemat de uşa bucătăriei, bălăngănind cheia uşor prin aer.

- Tu chiar faci mişto de mine acum? şoptesc cu ranchiună în timp ce se apropie leneş de mine.

E îmbrăcat cu pantaloni de pijama bleumarin şi tricou negru, iar părul lui este ciufulit şi ochii doar pe jumătate deschişi.

- Da. Tu ce faci? Fugi de problemele tale ca de obicei?

- Nu fac asta, şi vorbeşte naibii mai încet, şoptesc eu.

- Hai la mine în cameră.

- Nu.

- Urcă în camera mea sau trezesc toată casa, zice mult prea malefic făcând un semn scurt spre etaj.

Clipesc des şi scot un oftat profund, dar urc nenorocitele alea de scări, cu Harry în urma mea. Dau să intru în camera mea, dar el mă răsuceşte şi mă împinge în a lui, închizând uşa după.

- Dă-ți jos hainele.

Ridic o sprânceană aşteptând o urmă de perversitate în seriozitatea aia a lui, dar nimic. Scot rucsacul şi îl aşez pe un dulap. Îmi dau fularul jos şi îl arunc în Harry. Apoi, fără să-mi iau ochii de la el, îmi dau şi geaca şi i-o arunc în față. Le lasă să cadă pe jos. Îmi dau şi hanoracul, îl fac ghemotoc, şi am tot aceeaşi țintă. Apoi apuc un bibelou de pe o comodă gata-gata să-l azvârl şi p-ăla, dar cârlionțatul mă atenționează:

- Ăla o să facă zgomot.

- Îmi asum riscul, zic ridicând din umeri.

- Le voi spune că ai vrut să pleci.

Las bibeloul la locul său în urma amenințării şi îmi pun mâinile în şold.

- Urcă în pat, vorbeşte plictisit iar eu clatin din cap. Atunci presupun că am să țip ca să se trezească toată lumea.

Când îl văd deschizând gura, sar lângă el şi i-o astup cu ambele mâini, spunând un "shht" accentuat.

- Gata, ok, doar nu face zgomot, rostesc şi mă urc uşor în pat.

- Aleluia.

Stinge lumina şi se întinde pe partea cealaltă a saltelei, dar eu nu o să mai pot adormi acum. Nu cu oamenii ăştia, sub acelaşi acoperiş. Dacă Leonora ar afla că am încercat să fug, m-ar încuia în pod cel mai probabil. Încă mai are nevoie de mine, sau mă rog, de semnătura mea.
Aşa că acum am un plan nou: aştept să adoarmă Harry şi apoi plec.