Midnight Danger

18. Perversitate

HAYLEY'S POV

Am mers cam toată ziua prin pădurea asta nenorocită, iar Harry desigur că nu a binevoit să îmi dezlege frânghia de la încheietură, dimpotrivă, mi le-a legat pe amândouă. Nici n-am mai vorbit sau uitat unul la altul, şi sincer, nici nu vreau. Este un nenorocit. Revenind, soarele apune şi probabil este în jur de cinci. N-am mâncat sau băut ceva încă de ieri, şi nu ştiu cât mai pot să îmi simt gâtul uscat sau să-mi aud stomacul ghiorăind. Picioarele abia de mi le mai simt, dar Harry nu a făcut vreo pauză, ci doar a urmărit drumul marcat pe hartă. Încă nu înțeleg cum se citeşte acea hartă, dar se pare că el ştie, deci nu îndrăznesc să intervin. Ajungem, la un moment dat, să urcăm la deal, iar asta este foarte bine deoarece ştiu sigur că atunci când am demarat cu bicicleta, am mers la vale, iar luat invers este deal. Mă opresc pentru o secundă, dar nici nu apuc să expir că Harry trage de frânghie, punându-mă în mişcare. În scurt timp, în loc de pământ, simt asfalt sub adidaşii mei şi realizez că am găsit, într-un final, şoseaua. Continuăm să mergem pe margine, în tăcere, observând maşinile care trec rar pe lângă noi. Harry se opreşte preț de o clipă şi priveşte în jur, apoi reporneşte prea brusc, determinându-mă să calc strâmb. Un țipăt ascuțit îmi părăsește gura, iar ochii mei se uită spre piciorul stâng. Prima acțiune este să mă aplec şi să-mi înconjur glezna cu mâinile.

- Ce-ai făcut?

Îmi ridic capul când aud glasul răguşit şi îmi dau ochii peste cap. Ce-am făcut?! Nu e evident că mă doare piciorul?!

- Ridică-te.

- Du-te înainte, vezi-ți de viață, şi lasă-mă aici! zic nervoasă.

Vine în spatele meu şi mă ridică. Primul lucru pe care corpul meu vrea să-l facă, e să se prăbuşească la loc din cauza durerii pe care o simt în gleznă, dar Harry mă ține.

- Deci nu poți merge, concluzionează pe un glas gânditor.

Vine în fața mea şi se apleacă puțin. Îmi pune brațele, încă legate, în jurul gâtului său şi îmi apucă coapsele, după care mă urcă în spinarea lui.

- Harry, lasă-mă jos că-

- Taci naibii!

Continuă să se deplaseze, dar atunci când simt un strop căzându-mi pe nas, îmi îndrept ochii în sus. Cerul se luminează deodată şi un tunet se aude, iar când picăturile încep să cadă tot mai des şi mai ritmic, pur şi simplu înjur în barbă, căci altceva nu am ce face. Îl aud şi pe Harry înjurând, dar nu mi se adresează. Afară se întunecă din ce în ce mai mult, dar spre fericirea mea, văd luminile orașului. Nasul începe să mă furnice şi strănut de trei ori, la rând. Nu mai zic că sunt udă, datorită ploii, iar băiatul care mă cară acum în spate, este la fel. Fără să vreau, pleoapele mi se închid şi ațipesc.

După puțin timp mă trezesc şi dau de clădirile din Seattle. Murmur şi vreau să-mi duc mâinile la ochi, dar sunt încă legate. Mă aflu tot în spinarea lui Harry, iar ploaia încă nu s-a oprit, dar măcar nu mai suntem pierduți. Merge destul de repede, semn că ştie încotro se îndreaptă.

- Ai putea să ne faci viața mai ușoară dacă mi-ai spune unde ai pus codul şi CD-ul.

Vocea lui serioasă şi rece îmi trimite fiori în tot corpul. Este supărat că nu le are, ştiu, dar eu nu am de gând să-l ajut. Codul l-am ascuns bine, însă de CD nu ştiu absolut nimic. Nici nu l-am căutat, iar problema adevărată pe care o am este faptul ca eu nu ştiu la ce folosesc aceste două elemente. Poate voi căuta CD-ul printre lucrurile tatei, măcar să ştiu că am încercat.

- Aş putea, dar n-o voi face, îi răspund cu vocea înghețată.

- Ai circa cinci minute să îți schimbi răspunsul, până ajungem acasă, altfel mă voi enerva.