11. Decizii

3.3K 154 24
                                    

HAYLEY'S POV

- Cred că îți e rău. Foarte rău, spun, convinsă că glumește. Cum să nu părăsesc casa?

- Nu glumesc. Tu nu mai ieşi din casa asta.

La auzul cuvintelor rostite de el, încep să țip, intenționând să trezesc întreaga casă, inclusiv pe Francisco. El mă va scoate din asta, nu? Harry se urcă pe mine şi îmi acoperă imediat gura, dar e prea târziu, căci se aud uşi ce se deschid şi paşi. Într-o clipă intră în cameră Liam, Louis şi Francisco.

- Ce naiba îi faci?! Parcă ne-am înțeles că o laşi să doarmă! spune Francisco pe un ton revoltat, iar Harry se dă imediat jos de pe mine.

- A început să țipe când a auzit că nu îi dăm voie să mai iasă afară, se apără, trecându-şi mâna prin păr.

- Vreau să mă descătuşați, spun pe un ton autoritar, iar văr-miu execută imediat, luând cheile de pe noptiera lui Harry. Francisco, du-mă acasă. Acum, continui, ridicându-mă.

- Nu, răspunde simplu.

- Ce ai spus? mă încrunt, aşezându-mi mâinile la piept.

- Hayley..., încearcă să mă ia uşor. Am decis noi, împreună cu Samuel, că e mai bine să stai mai retrasă. Doar pentru o vreme.

- De când decideți voi pentru mine?! mă răstesc.

- De acum. Trebuie să ai încredere în noi! intervine Louis.

- Cum să am încredere în voi, când ăsta mă leagă cu cătuşe de pat?! strig, arătând spre cârlionțat. Sunteți nebuni! L-ați manipulat şi pe Francisco, naibii! Eu plec chiar acum, rostesc, îndreptându-mă spre uşă, dar cei trei se pun paravan.

- Nu pleci, înțelege, îmi spune vărul meu, mie nevenindu-mi să cred că nu e de partea mea.

- Înțelege că nu rămân aici nici în ruptul capului!

- Calmează-te, Hayley! Vei continua liceul, doar că vei sta supravegheată de noi şi da, vei locui aici până ştim că e ok să te lăsăm singură. O putem aduce şi pe Maddy dacă vrei..., intervine Liam, încercând să se argumenteze.

- Nu mă interesează! Nu voi îmi planificati mie viața, clar? spun, tonul meu scăzând treptat din cauza oboselii pe când Harry stă în pat şi privește scena, cu o expresie neutră. Acum, lăsați-mă să plec.

Băieții se țin tari şi continuă să mă convingă să nu mai fiu aşa revoltată. Ceea ce nu ştiu ei e că eu nu îi mai ascult. Corpul începe să îmi tremure uşor, iar senzația de electroşoc revine puțin. Gâtul mi-e uscat şi simt cum durerea de cap se intensifică. Nevoia să îmi închid ochii e prezentă, dar nu vreau, vreau să merg acasă. Mă aşez pe pat, cu obrajii în palme. Cei trei încearcă să mă facă să vorbesc, dar nu pot scoate nimic de la mine. Nu e corect. Ei nu au dreptul să decidă în locul meu, ar trebui să îşi vadă de propia lor viață. M-aş putea descurca foarte bine şi fără ei, nu?

Camera începe să se învârtă, respirația mea devenind mai grea. Simt cum sunt trântită de un piept care, după parfum, e al lui Harry. Lumina e stinsă, iar băieții cred că au plecat, dar nu îmi pot dă seama din cauza stării mele. Mă chinui să văd ceva prin genele abia desprinse, dar nimic. Brațul lui mă ține bine, de parcă Harry se teme să îmi dea drumul. Îl aud mormăind ceva şi încerc să vorbesc, dar scot doar niște gemete chinuite care par să îi atragă totuși atenția cârlionțatului.

- Ești ok, ai nevoie de un somn bun, iar eu la fel. Avem timp şi mâine de ceartă, spune foarte încet, jucându-se cu o şuviță din părul meu.

Midnight Danger Where stories live. Discover now