M.J
Ăsta e momentul! Acum pot să îi spun ce simt pentru ea. Acum sunt sigur că nu e vorba doar de o atracție fizică și nimic mai mult. Este mult mai mult, este dragoste. O iubesc și trebuie să recunosc, revelația asta m-a făcut extrem de fericit.
— Jasmine, vreau să îți spun că eu...
— M.J!
Cuvintele îmi rămân blocate în gât și le înghit la loc. Nu pentru că vreau ci pentru că nu le mai pot rosti. Convingerea pe care o simțeam în urmă cu câteva secunde s-a spulberat și cu ea și sentimentul pe care îl aveam.
Dorința de a o lua de la capăt, de a lăsa trecutul și odată cu el și amintirile dureroase în urmă nu este posibil, nu acum și probabil nu va fi niciodată.
Dau drumul mâinii pe care o țineam strâns și îi ordon corpului să nu se miște, dar nu mă pot stăpâni. Mă întorc încet ca un robot programat și privesc spre sursa vocii. Clipesc încet apoi din ce în ce mai repede dorindu-mi ca imaginea din fața mea să dispară, să se disipeze ca fumul dar nu de întâmplă asta. Imaginea se apropie, devine din ce în ce mai reală până ajunge la doar un pas de mine și inima mi-o ia razna.
— Isabel... spun respirând greu.
— M.J, nu... șoptește Jasmine.
Aud vocea ei îi simt durerea și vreau, chiar vreau să mă întorc spre ea, dar sunt de piatră. Îmi simt sufletul rupt în două, oscilez între trecut și prezent, oscilez între dragostea din trecut și cea din prezent și nu știu ce să fac. Ce să aleg în momentul ăsta.
Cu trei săptămâni în urmă...
— Rămâi! îmi spune și un zâmbet victorios îmi înflorește pe buze.
Mă apropii încet de patul ei și deși nu vreau decât să o prind ușor de mână mă trezesc cu buzele mele acaparându-i-le pe ale ei. Și da, poate că e greșit să mă folosesc de ea, poate este o simplă nevoie a corpului, o atracție cum vreau eu să spun. Dacă da, dacă este doar atât atunci de ce nu se simte așa? De ce mă simt de parcă asta este tot ce mi-am dorit mai mult.
Oh, ce tot spun. Îi ador buzele moi, respirația ei ușor sacadată îmi oferă poate mai multă satisfacție decât toate partidele de sex din ultimii trei ani. Mâna pe care o țin tandru în a mea se relaxează pe măsură ce sărutul devine tot mai pasional și când îi aud geamătul ușor consider că a venit momentul să mă opresc.
Dar, ca și până acum, constat că nu am puterea să o fac, și nici nu vreau. Mă simt prea bine, prea confortabil, mă simt acasă și pentru prima dată nu mă mai interesează și nici nu vreau să mă mai gândesc la trecut. Prezentul e tot ce contează acum.
Jasmine se îndepărtează prima și deși nu vreau trebuie să o fac și eu. Rămân în aceeași poziție ușor aplecat asupra ei. Îmi sau seama că sunt privit dar nu mă întorc. În schimb privesc în reflexia ferestrei ușa ce acum este deschisă, acolo stând ca niște stane de piatră atât părinții mei cât și ai ei însoțiți de Cameron și Firat.
— Parcă spuneai că nu se înțeleg, o aud pe Kassandra șoptindu-i mamei.
— Păi așa părea, îi răspunde mama la fel de încet dar o aud perfect și îmi dau ochii peste cap.
— Să ne prefacem că nu am văzut nimic? întreabă Alexi.
— Dacă asta intenționați a-ți fi ieșit până acum, rostesc suficient de tare încât să mă audă dar nici să o sperii pe Jasmine.
Aceasta însă fiind încă ușor amețită nu schițează nici un gest. Zâmbește însă, un zâmbet atât de luminos cum nu am mai văzut la ea niciodată de când a ajuns aici. Mă simt mândru însă știind că eu sunt cauza.
Cred că acest sărut a fost cel mai sincer și pur sărut. Fără să aștept ceva în plus un sărut fără nici o urmă de tentă sexuală. Nu că nu mai sunt atras de ea. Ba da și încă mult, dar nu acum. Acesta a fost un sărut ce în altă circumstanță mi s-ar fi părut aiurea și prostesc. Nelalocul lui când tot ce am făcut în ultimii trei ani au fost doar schimburi grețoase de salivă urmate mai apoi de câte o partidă nesemnificativă sentimental de sex.
— Felicitări, spune Cameron dar simt în vocea lui amărăciune.
Ce pot să spun? Că îmi pare rău? Cum să îl mint în halul ăsta? Aș putea, chiar aș putea dar moralitatea nu mă lasă. Mama mea m-a învățat că minciuna este ceva urât si mi-a spus să nu mint niciodată.
Ei, da pe cine mint? Chiar nu mă interesează dacă se simte mizerabil sau nu. Eu mă simt fabulos deci, Cam poate să se ducă, din partea mea, dracului.
— Mersi, îi răspund fără să îl privesc. Ochii mei nu o părăsesc nici o secundă pe femeia ce acum pare rușinată.
Este oare aceeași care în urmă cu câteva zile imi făcea avansuri și îmi chinuia existența până în punctul în care am crezut că am să înnebunesc? Este ea aceeași care mi-a aruncat cu pantoful în cap?
Se pare că apariția părinților ei a făcut-o să devină mult mai timidă și nu pot să spun că nu îmi place această nouă Jasmine. Roșeața dragălașă din obraji îmi aduce un sentiment plăcut în inimă. Sentiment de care îmi era dor, căci nu mai țin minte când a fost ultima dată când am mai simțit așa ceva. Să fie oare, dacă nu mă înșel, în ziua în care am avut intenția să o cer în căsătorie pe... Nu. Nu îmi voi strica singur buna dispoziție. Nu voi pomeni numele ei. Nu acum și nici de acum încolo. Ea este un capitol închis în viața mea și de astăzi chiar voi încerca, mă voi strădui să nu mă mai gândesc la ea. Jasmine e diferită nu e ca ea. Jasmine nu va renunța la mine, nu după atâta timp în care m-a iubit fără măcar să mă aibă aproape, și atâta timp cât ea nu va renunța nu o voi face nici eu. Îmi voi permite să simt din nou, să visez și să sper. Nu o voi mai compara pe Jasmine cu ea căci nu are nici o legătură. Ele nu au nimic în comun.
— Iubito, nu vrei să te odihnești încă puțin? o întreb privind-o fix iar zâmbetul ei devine, dacă pot spune așa mai luminos și în același timp mai cald.
Cât despre cei care încă stau blocați în cadrul ușii le aud foarte clar reacțiile surprinse la auzul apelativului adresat Jasminei.
Chiar și eu sunt surprins de naturalețea cu care am zis asta. Cuvântul ăsta mi-a iesit natural pe buze fără să mă forțez și nu mă simt rău spunându-l din contră, nu l-am rostit ca să impresionez. L-am spus pentru că așa mi-a ieșit așa am simțit. Jasmine îl merită dar și eu merit un pic de liniște sufletească după atâția ani de chin și tortură.
Sau poate nu...
Scuzele sunt de prisos. Au trecut 2 ani cred de când nu am mai postat. Am intrat de nenumărate ori pe capitol să scriu dar de fiecare dată am renunțat. Am citit și am recitit ce am scris ca să pot continua firul poveștii dar ce să vezi când ajungeam la final nu mai știam ce să scriu. 😔
xoxo fluturași.
Sper chiar sper să ne citim curând nu peste alți doi ani.😅
CITEȘTI
Accidental (Volumul 2 Din Greșeală) Pauză
Romance- Vrei să fim prieteni? o întreb apropiindu-mi buzele de ale ei. - Da, șoptește cu glas tremurat așezându-și mâinile pe umerii mei. - Ești sigură că asta vrei? Crezi că îmi poți tolera temperamentul schimbător? - Da, șoptește din nou înghițind în s...
