Accidental (Volumul 2 Din Greșeală) Pauză

Începutul

Picăturile de apă curg şiroaie pe corpul meu, spuma gelului de dus se scurge încet, alene și zăbovesc ceva timp bucurându-mă de senzaţia ce mă cuprinde.

Am emoţii, mă simt ca un copil în prima zi de şcoală deşi doar ce am absolvit facultatea. Nu ştiu cât timp a trecut exact de când stau sub jetul răcoros încercând să îmi alung emoţiile, dar şi transpiraţia acumulată după cele două ore petrecute în sala special amenajată în apartamentul meu.

Locuiesc singur într-un cartier de lux din Oregon şi pot spune cu mâna pe inimă că este cea mai bună decizie pe care am luat-o.

Soneria uşii mă scoate din visare, ies grăbit şi-mi iau prosopul alb de pe suport. Ştiu cine este, aşa că nu mă deranjez să mă acopăr prea tare. Viitoarea mea logodnică stă dincolo de uşă şi mă gândesc să-i fac o surpriză în momentul în care va păşi pragul. Las prosopul să cadă la pământ şi mă îndrept spre uşă. Apăs clanţa cu încredere şi o deschid larg afişând în acelaşi timp cel mai senzual zâmbet posibil.

Dacă s-ar putea muri de ruşine, cu siguranţă asta aş face, rămân blocat şi femeia din faţa mea îşi duce mâna la ochi oripilată. Fac automat câţiva paşi în spate poticnindu-mă.

- Michael James Morrisson, ăsta e modul în care mă întâmpini? Unde îţi sunt manierele?

- Mamă? şoptesc cu glas stins. Ce cauţi aici?

Nu sunt în stare să reacţionez, aş vrea să mă pot apleca să iau prosopul de jos ca să-mi acopăr goliciunea şi erecţia nesuferită dar parcă sunt de piatră, nu pot să mă mişc din loc. Mama are mai multă prezentă de spirit ca mine, ia bucata de material de jos şi mi-o înmânează fără să mă privească.

- Nu ai mai dat pe acasă de vreo săptămână, eu şi tatăl tău eram îngrijoraţi. Nu răspunzi la telefon, nu trimiţi un mesaj, nimic. Am crezut că poate ai păţit ceva.

- După cum vezi sunt bine! răspund iritat acoperindu-mă cu prosopul alb.

- Mai mult decât bine aş spune, rosteşte insinuativ. Pe cine aşteptai aşa...golaş? rosteşte de data asta amuzată.

- Pe Isabel, trebuia să vină, de fapt acum că mă gândesc mai bine a întârziat, spun îngrijorat, ea nu întârzie.

- Apropo, am uitat, portarul mi-a dat asta, spune scoţând un plic alb din poşeta neagră.

Deja nu-mi place ce se întâmplă, mai întâi mama mă prinde gol puşcă şi acum primesc un plic, ceva nu este în regulă, o simt până în măduva oaselor. Iau totuşi plicul deşi mintea îmi urlă să nu o fac şi-l deschid încet.

Citesc cele câteva rânduri amărâte şi mă prăbuşesc pe canapeaua neagră de piele. Sentimentul de pustietate mă cuprinde şi las foaia să cadă jos.

- Puiule, eşti bine? mă întreabă mama venind spre mine.

- A plecat, m-a părăsit, şoptesc zâmbind slab.

- Cine? rosteşte ea luând foaia şi citind cu voce tare.

" M.J îmi pare rău, ştiu că vroiai să ne logodim dar cariera mea este abia la început şi nu pot pierde şansa oferită. Sper să înţelegi, nu te supăra pe mine. Te sun de îndată ce ajung în Italia.

Isabel"

- Nu înţeleg!

- Ce nu înţelegi mamă? strig furios. Isabel m-a părăsit, sper că eşti fericită şi aşa nu ai suportat-o niciodată!

- M.J ce sentimente aveam eu pentru Isabel nu au nici o importanţă, da nu am suportat-o dar ştiam că o iubeşti aşa că am tolerat-o de dragul tău. N-ar fi trebuit, ar fi fost mai bine dacă nu te-aş fi lăsat să fii cu ea. Acum nu ai mai fi fost aşa.

Nu vreau să văd pe nimeni, vreau să fiu singur, eu şi inima mea frântă, atâţia ani i-am oferit şi ea m-a părăsit fără nici o remuşcare pentru o slujbă amărâtă în Italia.

- Mamă te rog lasă-mă singur, am nevoie să fiu singur!

- Eşti sigur? mă întreabă ea apucându-mă de mână.

- Da, te rog! Am nevoie de timp!

- Bine, voi pleca, dar să ştii că mereu poţi conta pe mine.

Mama se apropie de mine şi mă săruta afectuos pe frunte exact cum o făcea când eram copil şi aveam nevoie de ea. Pleacă dar nu înainte de a rupe biletul Isabelei în bucăţele.

Odată cu el s-a rupt şi inima mea, câtă încredere am avut în Isabel, iar ea pur şi simplu a plecat. Şase ani i-am oferit tot ce a vrut, am răsfăţat-o ca pe o prinţesă şi acum când ar fi trebuit să-mi fie regină a ales să mă părăsească.

Cât de nedreaptă e viaţa, cât de mincinoase sunt femeile. A jurat că va fi mereu cu mine, mi-a promis că-mi va fi suflet pereche până la moarte şi acum, asta. Se pare că promisiunea ei nu a mai fost valabilă în momentul când a primit contractul de modeling în Italia.

Acesta este începutul. Ce părere aveţi? Ce spuneţi de numele rolului principal?

Nu ezitaţi să-mi spuneţi părerea voastră pupici.