Accidental (Volumul 2 Din Greșeală) Pauză

Capitolul 12 - Cameron

Michael James...

Trântesc portiera mașinii și lovesc volanul cu putere. Îmi sprijin capul de mâini și amintirile mă lovesc cu forța unui buldozer ce dărâmă o clădire.

Cum de nu am suferit nici un prejudiciu, cum de nu am fost dat în judecată, cum de nu mi-am petrecut mai mult de o noapte în arest, cum de mama a fost cea care a venit de fiecare dată și m-a scos?

Oare Cameron chiar a fost cel care m-a ajutat?

"Și pe ea cine crezi că o chema de fiecare dată? Sfântul Duh?"

Întrebarea pusă de el are sens, acum parcă îmi amintesc ca prin vis chipul lui în fiecare bar, de fiecare dată când mă luam la bătaie. Parcă amintirile din vremea aia se dezmorțesc, se dezgheață și totul devine mai clar. Mereu, la fiecare scandal am scăpat nevătămat, mereu a existat cineva care s-a pus între mine și cel care ar fi vrut să mă lovească.

Cameron, chipul lui e peste tot, zâmbetul lui ștrengar și zeflemitor mă însoțește pretutindeni.

Cum de nu l-am văzut atunci? Cum de am crezut că și el m-a abandonat, cum de am tras imediat concluzia că el e la fel de vinovat ca Isabel? Oare am greșit? Oare chiar l-am acuzat pe nedrept?

Nu, eu nu greșesc, chiar el a recunoscut că știa ce avea Isabel de gând.

Flashback...

Nu vreau să mă trezesc din beție, nu vreau să văd pe nimeni, dar cine ar fi de văzut? Nimeni nu mă vizitează în afară de mama și tata. Prietenii mei, unul câte unul s-au îndepărtat, până și Cameron, căruia nu i-am mai văzut fața din ziua în care Isabel m-a părăsit.

Când a trecut un an? Când s-au scurs zilele fără să conștientizez?

Ușa apartamentului se deschide și cel pe care îl menționasem în mintea mea stă cu capul plecat fără să intre.

— Ți-ai amintit de mine? reușesc să articulez ridicându-mă de pe jos.

— M.J trebuie să îți spun ceva! Isabel...

— Să nu îndrăznești să rostești numele trădătoarei alea! Nu vreau să aud de ea cât mai am de trăit.

— Trebuie să știi ceva. Eu, știam că ea primise contractul de model în Italia. Am aflat cu câteva zile înainte să plece.

— Ce spui?! întreb făcând un pas în față. Ce prostii sunt astea?

— Am, am văzut o copie a contractului și am întrebat-o pe Isabel despre asta dar mi-a spus că e doar o idee, că...

— Taci! strig văzând negru în fața ochilor. Ai știut că urmează să plece și nu ai spus nimic! Ieși afară, dispari dracului de trădător, urlu scos din minți și mă năpustesc asupra lui lovindu-l cu pumnii până ce acesta se prăbușește moale ca o cârpă pe podea.

End...

Ceva se aude bocănind, cred că este creierul meu care procesează amintirile noi.

— M.J, deschide! Hei, nu auzi? Deschide portiera! strigă ea din nou.

— Jasmine, pleacă! spun fără să mă uit spre ea.

— M.J, deschide odată sau îți jur că îți sparg geamul!

Îmi ridic capul automat când aud amenințarea ei, chiar nu vreau să o văd acum, chiar nu pot să o privesc în ochi după ce m-a văzut pierzându-mi controlul așa dar ce pot face, nu am de ales. Cu unul din pantofii pe care îi descălțase mai devreme în mână, cu părul încă ud, îmbrăcată doar cu un halat alb, Jasmine flutură pantoful în fața mea și mă cutremur.