A career story (Hunger games)

Capitolul 1

     Apuc cu grijă mânerul pumnalului si mă uit la reflexia mea din lama sa ascuțită.Văd o fată,scundă,cu ochi negri și întunecati, cu părul castaniu,lung și ciufulit,prins doar in față,curgând ca o cascadă.

     Privesc atentă manechinul în care urmează să înfig arma.Țintesc si arunc.Am nimerit bine,aproape de inima țintei,dar nu foarte bine.

-Frumoasă încercare,puștoaico!îmi spune Ace.Deși el este doar cu un an mai mare,mă strigă "puștoaico".El are ochii de un verde pătrunzător,iar părul lui blond este mai mult decât perfect.Cu Ace mă înțeleg foarte bine.Probabil că este singura persoană în care am încredere....El si Rachelle.Dar,din păcate,ea a murit anul trecut la Jocuri.A ucis-o un tribut din districtul 1,Alexander.

-Ce cauți aici?îl intreb.Este cinci dimineața.Nimeni nu s-a trezit încă.

-Nu puteam să dorm,așa că am venit în sala de antrenament ca să mă relaxez puțin.Apropo,"luptă!",îmi spune,făcându-mi cu ochiul,iar zâmbetul lui sincer mă face să mă simt fericită.Ace a părăsit încăperea,întorcându-se in camera lui.

     Acest cuvânt, "luptă",mi-l spunea mereu atunci când voiam să renunț sau nu făceam ceva bine.Când îl aud,stele mici de speranță îmi invadează sufletul,făcându-mă să mă gândesc la motivul pentru care m-am antrenat.Pentru Jocuri.

     Mâine este Ziua Extragerii.Dar,de obicei,la noi în district nu se extrag tributurile,ci se oferă voluntare.Anul acesta m-am decis să particip la Jocuri.Chiar dacă am doar 15 ani,simt că nu mai am ce sa învăț și nu mai pot să aștept până la 18 ani,antrenându-mă în fiecare zi,urmând același program plictisitor.Știu destule despre Jocuri pentru a putea câștiga.

     Uneori mă întreb dacă am luat o hotărâre bună,devenid o profesionistă.Da,este destul de riscant.Dar chiar nu mă vedeam lucrând ca fierar, pietrar sau apărător al păcii.

    După ce mai exersez aruncatul la țintă cu pumnalul,arma mea favorită,mă duc în sala de mese,unde,la ora 7 se va servi micul dejun.

    Mă așez la o masă,singură.Nu prea am prieteni,cu excepția lui Ace.Am învățat că nu pot avea încredere în nimeni.Unii stau la masă împreună cu fratii sau surorile lor.Eu nu am frați,nici surori,iar părinții mei au murit când aveam 2 ani.Nu-mi amintesc nimic de ei.Am fost mereu ca un lup singuratic.

-Hey,Kayla!mă strigă Ace si se așază pe scaunul din fața mea.

-Hey...

-Mâine e Ziua Extragerii.

-Da,știu,îi răspund fără interes.Chiar dacă,de obicei,băiatul din fața mea mă face să mă simt mai bine,în acest moment chiar nu aveam energia necesară pentru a discuta cu el...

-Mă întreb ce tributuri vom avea anul acesta.

-Da...și eu.Chiar dacă nu i-am arătat,mă preocupa mai mult decât doream această întrebare.În unii ani tributurile au fost nepregătite,dar creatorii de joc au rezolvat problema creând o arenă plină de "surprize",iar în alți ani tributurile au fost cât de poate de sângeroase,oferind un spectacol de care s-au bucurat foarte mult cei din Capitoliu.Acum,simt,că în acest an va fi ceva diferit...

-Cum a mers antrenamentul de dimineață?mă întreabă,dintr-o dată Ace.

-Bine,cred.De fapt,nu eram așa de mulțumită de cum m-am descurcat.Pentru atâtea zile de antrenament ar fi trebuit să știu totul perfect.Dar nu mă puteam concentra.Problema e că nici eu nu știu de ce...

-Vrei sa exersăm împreună aruncatul cu greutăți?Sau cățăratul?

-Sigur.

-Ne vedem atunci.

-Bine.

După ce mi-am terminat porția de ovăz cu miere și lapte m-am dus in sala de antrenament.Ca de obicei,era foarte multă lume.Fiecare avea un talent special.Eram crescuți pentru a ucide.

M-am intalnit cu Ace lângă aruncatul cu greutăți.Nu sunt prea bună la asta,dar ma descurc.Iar la mobilitate sunt foarte bună.După antrenament (care ne răpește de obicei toată ziua),m-am dus in camera mea.Aceasta are vedere la mare.

Am căzut într-un somn adânc,gândindu-mă la ziua de mâine.

Heyyyy! :)
Sper că v-a plăcut capitolul.
Este prima mea carte "adevărată".
Vă aștept comentariile și părerile voastre.:*