Poruncile Iubirii

Chapter 47

-Dar,desigur,am spus deja că fusese mereu naivă...
Răspunsurile corecte curgeau de pe buzele Pandorei,iar zâmbetul ei politicos nu avea nici cea mai mică ezitare,dar dacă cineva ar fi întrebat-o direct care era subiectul discuţiei în grupul de invitaţi căruia i se alăturase la balul bunicii ei,n-ar fi avut nici cea mai vagă idee.Prezenţa ei acolo era un fel de măsură de protecţie.O modalitate excelentă de a se ascunde la vedere.
Nu se mai ascunsese niciodată de nimic,dar în acel moment nu-şi dorea altceva.
Să se ascundă de lume şi,mai ales,de ea.Nu că ar fi fost o femeie compromisă.
Nu că s-ar fi simţit ca o femeie compromisă,deşi n-avea nici cea mai vagă idee cum ar fi trebuit să se simtă de fapt,dar în mod clar nu era în apele ei.Gândurile îi erau haotice,iar emoţiile,pure.Totuşi,totul era mai puţin legat de actul în sine şi
mai mult de urmările sale.
Încă nu-i venea să creadă.Pe toţi zeii,îşi pierduse virtutea.Nu,nu şi-o pierduse ca şi când şi-ar fi rătăcit o mănuşă sau un evantai.O risipise,o azvârlise pe fereastră cât de departe putuse şi cu foarte mult entuziasm.Fusese probabil,cea mai frumoasă experienţă pe care o avusese,sau pe care avea s-o aibă,vreodată.
Niciodată,nici în cele mai nebuneşti vise,nu-şi imaginase ce însemna cu adevărat să fie în braţele lui Max.
-Domnişoară Effington?
Atenţia ei se întoarse brusc spre chipurile care se uitau la ea şi aşteptau.În orice alt moment,şi-ar fi recăpătat autocontrolul fără nici o ezitare,dar în seara aceea nu părea în stare să facă efortul pe care îl necesita o asemenea simulare.
-Vă rog să mă scuzaţi,zise ea zâmbind spăşită.”Mi-am pierdut virtutea cu un bărbat despre care am crezut că mă iubeşte şi am descoperit că nu voia decât să mă forţeze să mă mărit cu el; aşadar,în această clipă n-am nici cea mai mică dorinţă să mă angajez în discuţii fără rost cu oameni pe care abia-i cunosc.”
Tocmai mi-am amintit ceva de care trebuie să mă ocup.
Dădu din cap politicoasă şi se îndepărtă,cu o expresie preocupată întipărită pe chip.Îşi croi drum prin aglomeraţia de invitaţi şi abia observă saluturile care i se adresau.Chiar şi când fetele Georginei,Cassandra şi Philadelphia,verişoarele cele
mai apropiate de vârsta ei,intenţionară s-o abordeze,ea se eschivă.Nu voiau să vorbească decât despre Max,iar ea nu avea nici o dorinţă să discute despre
el,chiar dacă era singurul subiect la care se gândea.
Ar fi trebuit să fie mai atentă! Max voia să câştige.Nimic alt-ceva nu conta pentru el.Şi,Doamne,cum o durea conştiinţa acestui fapt.Nu-şi imaginase vreodată o asemenea durere,niciodată nu bănuise că cineva putea îndura o
asemenea suferinţă şi să supravieţuiască.Părea că inima îi fusese smulsă din piept.Durerea fierbinte a lacrimilor îi înţepă gâtul,dar ea o îndepărtă fără milă.Fără să se gândească,îşi ridică bărbia.Nu voia să verse nici o lacrimă.Nu acolo.Nu în public.O,desigur,plânsese în intimitatea băii sale,plânsese până când crezuse că nu-i mai rămăsese nici o lacrimă.Însă,în mod evident,se înşelase.Oare cât avea să dureze acel chin? Cât mai era până să-şi recapete starea ei obişnuită şi să se poarte ca de obicei? Sau avea,oare,să se mai întâmple vreodată aşa ceva?
Acceptă un pahar cu şampanie de la un chelner care trecu pe lângă ea şi sorbi gânditoare.Şi lacrimile erau o experienţă nouă pentru ea.Nu mai plânsese niciodată din cauza unui bărbat şi nu-şi aducea aminte de ultima ocazie când plânsese pur şi simplu.Dragostea era,într-adevăr,însoţită de o varietate de emoţii necunoscute şi neplăcute: stânjeneală,panică,gelozie,iar în acel moment,durere.Pandora scrută sala de bal aglomerată.Nu-l văzuse încă pe Max şi spera ca el să se fi dovedit un bărbat onorabil şi să se fi întors la Londra.Sigur că el n-ar fi făcut niciodată aşa ceva.Misiunea lui de a o cuceri era victoria supremă în jocul lor,iar el nu avea să plece fără să-şi pretindă premiul.Nu aştepta deloc cu nerăbdare următoarea lor întâlnire,dar era inevitabilă.Oare ce avea să-i spună el?
Ce-i va zice ea? Şi ce va spune toată lumea? Era uimită că oamenii din jur nu-şi şopteau unii altora despre compromiterea ei.Nu era un lucru neobişnuit pentru ea să fie subiect de bârfă,dar era sigură că Max nu ar fi dat niciodată în vileag ce se întâmplase între ei.Totuşi,nu putea ignora senzaţia că toată lumea ştia despre întâlnirea lor de la grajduri,ceea ce îi dădea un sentiment de nesiguranţă.
Arăta oare diferit acum? Era ceva în înfăţişarea ei care vorbea despre indiscreţia pe care o comisese? Sigur că nu.Nu era decât conştiinţa ei,şi totuşi fărădelegile pe care le comisese până atunci nu avuseseră niciodată o asemenea importanţă.
Dădu pe gât restul de şampanie şi se întrebă dacă în acea clipă era cu adevărat demnă de porecla de Drăcoaica.Până la urmă,îşi pierduse inima şi virtutea,deci ce mai conta?
-Domnişoară Effington,pot avea onoarea acestui dans?
Un bărbat înalt,atrăgător,cu o expresie serioasă,dar cu ochi plăcuţi,stătea în faţa ei.Ea şi-l amintea vag de la Ride.
-Desigur,murmură ea.Îi întinse paharul unui valet şi îl însoţi pe noul ei partener pe ringul de dans.Murmură o rugăciune de mulţumire că nu era un vals.Bunica ei iubea valsul şi insista ca orchestra să-l interpreteze cât mai des.Ultimul lucru pe care şi-l dorea Pandora în acel moment era să fie în braţele acelui bărbat.Ale oricărui bărbat.Execută paşii cadrilului fără efort şi destul de absentă.Privirea ei rătăcea prin mulţime.Poate că nu era doar imaginaţia ei,până la urmă.Bunica ei,ducesa,şi mama ei stăteau într-o parte şi pălăvrăgeau.Nimic ciudat la acel lucru,dar le zări de mai multe ori uitându-se în direcţia ei.
Făcu o piruetă şi observă că mătuşile ei vorbeau cu Cynthia.Aceasta se uită spre ea,apoi îşi îndepărtă repede privirea,ca şi cum ar fi ascuns ceva.Sau Cynthia era ruşinată? Ruşinată? De ea? Obrajii îi ardeau.Cynthia dădu din cap spre mătuşile ei şi plecă.Păru să se uite la dansatori,apoi ieşi repede pe uşile care duceau spre terasă şi se strecură afară.Ce făcea? Pandora ar fi vrut să plece după ea,dar ultimul lucru de care avea nevoie era să atragă atenţia asupra ei,ieşind în mijlocul dansului.Un dans care părea să nu se mai termine.O piruetă o făcu să-şi ia ochii de la uşile ce duceau spre terasă.Câţiva paşi mai târziu,reveneau în raza
ei vizuală.O uşă se deschise,iar Max păşi înăuntru.Ea trase adânc aer în piept,şocată.Privirea i se îngustă şi o ameţeală ciudată o învălui.Pentru un moment,crezu că o să se prăbuşească.Max? Pe terasă cu Cynthia? Nu era imaginaţia ei care inventa ceva.Cei care nu aveau nimic de ascuns nu se strecurau pentru întâlniri clandestine în locuri izolate.
Dansul se termină,în sfârşit.Ea murmură mulţumiri partenerului şi se scuză.
Acceptă încă un pahar cu şampanie şi se forţă să gândească.
Logic.Raţional.Avea nevoie de un plan şi avea nevoie de el repede.Nu ştia dacă Max mai voia să se însoare cu ea.Şi dacă voia,era evident că dorinţa sa nu avea nici o legătură cu dragostea.Nu putea să-l lase să câştige,dar el nu mai avea nevoie decât de trei puncte,iar ea nu ştia cum să-l oprească.Părea să nu ştie prea multe în acel moment.Frustrarea şi nepu-tinţa o invadară şi se luptă să ignore senzaţia de panică ce ame-ninţa s-o copleşească.
-Îţi dai seama că noi doi n-am dansat niciodată împreună? se auzi vocea lui Max în spatele ei.Ea trase adânc aer în piept şi se întoarse.În fracţiunea de secundă înainte să-i întâlnească privirea,îşi dădu seama de singurul lucru pe care-l putea face ca să salveze ce mai rămăsese din mândria ei şi,poate,din inima ei.Îşi lăsă capul într-o parte şi îi adresă cel mai strălucitor zâmbet.Pe cel pe care-l exersase înainte,în primul ei sezon monden.Cel care devenise acum o parte din ea.
Cel care îi scotea în evidenţă gropiţele din obraji şi era,după toate spusele,
irezistibil.El făcu ochii mari şi un zâmbet apreciativ îi lumină faţa.Ea era conştientă mai mult decât de orice altceva că nu putea să-i permită lui Max să-şi dea seama că îi sfâşiase inima.Şi nu putea să-l lase să ştie că-l iubea.