Poruncile Iubirii

Chapter 18

Apoi izbucni într-un râs neaşteptat.
-Domnul meu,nu am crezut nici o clipă aşa ceva.
-Nu? întrebă el cu prudenţă.
-Absolut deloc.Oare ce anume o făcuse să uite de stânjeneala ei: amuzamentul stârnit de bănuiala lui sau conştientizarea faptului că el o crezuse în stare să ţeasă o asemenea răzbunare pentru câteva clipe de flirt neînsemnat?
-Nu aţi făcut nimic dezonorabil,iar,în cele câteva dansuri împreună,n-am
schimbat mai mult de o duzină de cuvinte.
-Îmi cer scuze atunci,spuse el răsuflând uşurat.
-Vă accept scuzele,cu toate că bănuiesc că atenţia pe care mi-aţi arătat-o nu-mi era,de fapt,adresată.
-Da...păi...O umbră de stânjeneală traversă chipul frumos al contelui.
Cynthia nu făcuse niciodată un bărbat să se simtă stânjenit.I se părea că realizase ceva ciudat,ce-i dădea siguranţă.Deci aşa te simţi când deţii controlul,faţă în faţă cu un bărbat.Nu-i de mirare că Pandora era aşa încântată de felul ei de a fi.
-Domnul meu,începu Cynthia cu proaspăt găsita putere de convingere,Pandora
îmi e ca o soră.Vreu să o văd fericită.Cynthia îl fixă cu privirea.Cred că sunteţi
omul care s-o facă fericită.Trent o privi cu mirare şi cu admiraţie.Nici un bărbat nu se uitase aşa la ea vreodată,
-Vă mulţumesc pentru încrederea dumneavoastră.Păcat că Pandora nu are aceeaşi părere.Cynthia se încruntă,întrebându-se cât din secretele prietenei ei să
dezvăluie.
-Nu are aceeaşi părere...
-Cel puţin aşa a declarat.Cynthia se hotărî,resemnată,să facă tot ce trebuia ca să-i asigure Pandorei fericirea,chiar dacă prietena ei nu vedea lucrurile în acelaşi fel.
-Aţi supărat-o,domnul meu.Crede că sunteţi iritant şi arogant.
-Şi asta te-a convins că sunt perechea potivită? Trent ridică din nou din
sprâncene.Cynthia râse.
-Da,asta m-a convins.
-Mă tem că nu pricep.Cynthia îi aruncă genul ăle de privire pe care i-ar fi adresat-o unui băieţel,încântată că putea face asta şi cu un bărbat matur.
-Ştiu că pare fără logică,dar n-am văzut-o niciodată pe Pandora reacţionând în felul acesta.Găseşte că bărbaţii sunt în general amuzanţi şi câteodată enervanţi,dar nu i-a păsat de nici unul într-atât încât să se lase tulburată de acţiunile lui.Şi,pentru prima dată,Cynthia însăşi înţelese cât de amuzanţi pot fi bărbaţii,înţelegeţi ce vreau să spun?
-Da,cred că înţelelg.
-Bun,replică ea uşurată şi se ridică.Nu fusese chiar atât de rău pe cât se
aşteptase.De fapt,întâlnirea fusese chiar plăcută.Cynthia se îndreptă spre uşă.Sunt sigură că...Uşa se deschise brusc şi un tânăr blond se repezi înăuntru.Ea se dădu repede la o parte din calea lui şi intră astfel într-un con de umbră.
-Max,ai dreptate.Ai totală şi completă dreptate.La ce mi-a fost capul? Fuga nu e o scăpare onorabilă.Străinul începu să măsoare repede încăperea în lung şi-n lat,încruntat.Era întruchiparea concentrării şi a energiei ce stătea să
explodeze.Cu toate astea,rămâne cea mai uşoară şi,probabil,cea mai plăcută soluţie.Ar fi păcat să n-o iei în considerare.Îl fixă cu privirea pe Trent,care îl urmărea cu un zâmbet tolerant,dând impresia că era obişnuit cu un astfel de comportament.Dar să ştii că n-o să am odihnă până nu găsesc o soluţie la toată nebunia asta.Îi strălucea pasiunea în privire,şi Cynthia nu s-ar fi mirat să-l vadă sărind pe masă şi ţinând un discurs înfocat,de misionar zelos sau de orator pasionat.Îţi jur,Max,te voi salva.Promisiunea suna ca un jurământ suprem.
Cynthia nu mai întâlnise un om ca acesta.
-Te voi salva fie că vrei,fie că nu.
-Cine era? Nu-l întâlnise; era sigură că şi-ar fi adus aminte dacă l-ar fi întâlnit; şi tot atât de sigură că el nu şi-ar fi adus aminte.
-Laurie,îl avertiză Lord Trent.
Dar Laurie îi întrerupse cuvintele dând din mână,nerăbdător.
-Nu,Max,n-aş avea conştiinţa împăcată dacă te-aş lasă să continui jocul ăsta ridicol.Era cel mai fascinant om pe care Cynthia îl întâlnise vreodată.
-O să câştigi negreşit,apoi vei fi legat pe viaţă.E o soartă mai rea ca moartea.Ea va...
-Laurie,încercă Lord Trent să-1 avertizeze din nou.
-Protestează cât vrei,dar nu ai gândit lucrurile cum trebuie.Laurie se postă în faţa lui,cu braţele încrucişate.Nu te-ai gândit la consecinţe.Consecinţe grave.Tu...
-Laurie,vorbi contele pe un ton mai aspru,ai întâlnit-o pe domnişoara Weatherly?
-Pe care domnişoară? Se întoarse şi dădu cu ochii de Cynthia.La naiba,Max,de ce nu mi-ai spus că nu suntem singuri?
-Am tot încercat,replică sec Lord Trent.
-Weatherly,zici? Nu,nu cred că ne cunoaştem.O măsură pe Cynthia ca şi cum s-ar fi întrebat dacă ar fi bună de pus la ham,iar ei i se urcă un val fiebinte în obraji.
-Ţi-l prezint pe Lawrence,vicontele de Bolton.Lord Bolton păşi spre ea,îi luă mâna expert şi o sărută uşor.O privi,iar Cynthia se pierdu în ochii întunecaţi şi adânci,de culoarea ciocolatei.Îi zâmbi,nesigură.El se îndreptă de spate şi se uită
mai atent la ea.Era înaltă,dar el era şi mai înalt.Nu era neapărat un om atrăgător deşi Cynthia îl considera ca atare,cu trăsăturile regulate şi cu părul de culoarea
grâului copt în soare dar avea o prezenţă impunătoare.Cynthia se simţi vrăjită şi uită să respire preţ de un moment.
-Pot jura că tu eşti prietena ei,nu-i aşa?
-Prietena ei?
Îi ţinea încă mâna în mâinile lui.Deloc ca la etichetă,dar Cynthia nu dorea să-şi retragă mâna din căldura atingerii.Lord Bolton îl întrebă pe Lord Trent:
-E prietena Drăcoaicei,nu-i aşa? Nu mi-aş fi închipu...Se opri,lovit de o fulgerare de geniu,şi zâmbi triumfător.
-Bineînţeles,asta-i soluţia!
-Soluţia la ce? întrebă Cynthia privid de la unul la altul.
-Bolton crede că domnişoara Effington nu e femeia potrivită pentru mine,spuse Lord Trent.
-Da? Poate acest om nu era atât de fascinant pe cât crezuse.
-Sigur că nu este femeia potrivită.Dar acum e perfect.Din moment ce
dumneavoastră sunteţi cea căreia Trent i-a dat atâta atenţie...
-Un moment,Laurie,zise Lord Trent grăbit.Niciodată nu i-am...
Cynthia îşi înălţă capul şi se dădu repede un pas înapoi.
-Niciodată nu mi-a arătat vreun interes deosebit.
-Asta nu contează.A intrat oricum în raza Dracoa...
-Pandorei.
-Şi sigur că,dacă Drăcoaica va câştiga...
-Pandora,rosti Cynthia ferm.De fapt,era teribil de enervant.Chiar dacă Pandora era mulţumită de cum era numită,Cynthiei i se păruse întotdeauna mai mult o
insultă decât un compliment.Mai ales cum îl pronunţa omul ăsta îngrozitor.
-Dacă va câştiga,vă va alege pe dumneavoastră ca soţie a lui Max.Veţi refuza,evident,deci Max va rămâne liber.Îşi termină vorba cu un gest preţios.
-N-o să pierd,spuse Max încet.
-Precis Drăcoaica speră tot asta.
-O cheamă Pandora! Cynthia se abţinu să nu-i dea în cap cu primul obiect casabil pe care ar fi pus mâna.Iar pentru dumneavoastră este domnişoara Effington.Aş aprecia dacă aţi fi suficient de politicos cât să vă referiţi la ea în felul acesta.Lord Trent îşi stăpâni cu greu râsul,iar Lord Bolton se înroşi surprins.Nici unul dintre ei nu se aşteptase ca ea să-i ia apărarea Pandorei sau să-şi exprime părerea.
-Deci,domnul meu,spuse Cynthia privindu-l fix,contele e hotărât să câştige jocul cu Pandora,iar eu sunt tot atât de hotărâtă să îl ajut.