Poruncile Iubirii

Chapter 26

-Cine ar fi crezut...să confunzi Lions Lair cu Lion and Serpent?
-Greu de crezut,spuse Max sec,acceptând oferta.
-Te asigur,Max,îl voi trage la răspundere pentru asta.
-O,nu fi prea aspru cu el,e om bătrân.E totuşi ciudat.Ştiam că a devenit tare de ureche,dar că e de încredere,ca întotdeauna.
-Da...Laurie luă o înghiţitură zdravănă,savurând muşcătura arzătoare a brandy-ului pe gât.Înţelese,din tonul lui,că Max nu crezuse nici o secundă că Jacobs ar fi fost de vină în seara precedentă.
-E foarte mărinimos din partea ta să fii atât de înţelegător,mai ales că arăţi cam rău după aventura de ieri.Max îşi pipăi delicat o vânătaie de pe falcă.
-Recunosc că voiam să-ţi arăt pe viu ce ai pierdut,dar,în final,nu a fost chiar aşa rău.Seara a fost un succes,de fapt.Max şedea într-unui din cele două fotolii de piele de lângă şemineu; se cufundă mai adânc,luă paharul în mâini şi zâmbi.
Chiar a fost un succes...
-Nu ştiu de ce,dar nu pot să te felicit din toată inima.Laurie se cufundă şi el în fotoliu şi sorbi o înghiţitură.
-Oare de câte ori am stat noi aici,exact ca acum,punând lumea la cale?
-De sute de ori...de sute şi mii de ori...
-Şi de câte ori ne-am jurat să nu lăsăm vreo femeiuşcă să ne prindă în capcană şi să ne lege cu lanţurile crude ale căsătoriei?
-Nu-mi amintesc să fi jurat aşa ceva vreodată.Laurie îşi dădu ochii peste cap şi rămase cu privirea în tavan.
-Foarte bine,atunci de câte ori am jurat eu să nu mă las prins în capcana fericirii casnice?
-Tu? De sute şi mii de ori,probabil.Numai că nu e o capcană dacă intri în ea de bunăvoie,zise Max cu blândeţe.
-Oricum i-ai spune,o capcană e o capcană.Îşi puse coatele pe genunchi şi se plecă în faţă.
-Să lăsăm vorbele la o parte.Dacă o soţie îţi doreşti,sunt o mulţime de unde să alegi.Domnişoara Weatherly e un exemplu fericit,deşi probabil a stricat-o influenţa Drăcoaicei.
-Ne-a surprins pe amândoi,nu-i aşa?
-Chiar aşa.Şi încă ce surpriză...nesperat de plăcută.Păruse atât de liniştită şi de sfioasă la început,până în momentul în care explodase,în apărarea Pandorei.Nu putea să nu admire cum îi luase partea prietenei sale.Zâmbea ori de câte ori îşi aducea aminte de asta-şi făcea asta neaştepat de des.Ochii ei...verzi,dacă bine îşi amintea...aruncaseră flăcări de indignare.Roşise în mod încântător,şi ce interesant i se strânseseră buzele când îl numise îngâmfat.Asta da,femeie...Ar putea ţine de cald în patul unui bărbat o viaţă întreagă.„O viaţă întreagă?”
Gândul îl readuse cu picioarele pe pământ.Toate discuţiile astea despre căsătorie îi cam zăpăciseră minţile.Max părea să ştie încotro îi alunecaseră gândurile,pentru că îl privea cu o sprânceană ridicată.
-Dar nu despre domnişoara Weatherly e vorba,declară Laurie cu fermitate.
-Nu,nu în cazul meu.Laurie ignoră aluzia.
-Nu,pentru că tu eşti hotărât se te însori cu cea mai încăpăţânată,cu cea mai încrezută femeie din întreaga lume.Se trânti înapoi în fotoliu.Nu mai e nici o speranţă pentru tine.Următorul pas e să-i declari iubire veşnică.
Max ridică paharul cu brandy şi-1 roti,privind fascinat mişcarea circulară a lichidului.Trecu un moment.Mai trecu un moment.Apoi Laurie vorbi:
-Max? Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit.
-Nu ştiu dacă aş recunoaşte iubirea în cazul în care aş da peste ea.Vreau să te întreb ceva,continuă el,privindu-1 fix.De ce eşti aşa pornit împotriva căsătoriei mele cu Pandora?
Laurie pufni.Ştia el că avea să se ajungă la asta.Ar fi trebuit să i se destăinuie lui Max cu mult timp în urmă.Îşi spuneau totul de când se împrieteniseră,pe vremea
când erau încă băieţi,colegi de şcoală.Făcuseră toate năzbâtiile împreună,descoperiseră fetele,crescuseră împreună.Erau ca fraţii...Poate şi mai apropiaţi.
Aveau încredere unul în altul,îşi mărturisiseră visurile şi dorinţele,speranţele şi
temerile.Se despărţiseră pentru scurt timp când Max se încăpăţânase să intre în armată.Nu vorbea despre perioada asta,dar,din puţinele lucruri pe care le spusese,Laurie înţelesese că realitatea sumbră a războiului nu putea fi discutată decât între camarazi de arme.Un an întreg,Max se retrăsese la proprietatea familiei,la ţară,şi refuzase să vină la oraş,chiar şi în sezonul monden.Dacă se gândea acum la asta,Laurie ştia că fusese mult prea preocupat cu grijile sale mărunte pentru a se preocupa de starea psihică a prietenului său.Îşi aducea vag aminte că-l vizitase din când în când,dar perioada aceea ciudată părea înecată în uitare şi-n băutură.Greşise atunci în faţa prietenului său.Acum nu avea să o facă din nou.Şi venise momentul cel mai potrivit pentru a-i spune tot adevărul.
-Chiar şi un observator neatent ar fi de acord că Drăcoaica a frânt o mulţime de suflete,de-a lungul anilor.Nu mi-ar plăcea să te văd în situaţia asta.Asta-i tot.
Laurie ridică din umeri.N-aş şti cum să fac să te ajut după o asemenea
lovitură.Precis vei vrea să îţi petreci serile în compania femeilor uşoare,să frecventezi localuri precum Lion and Serpent,să-ţi îneci amarul în băutură şi cine mai ştie ce,ca să uiţi amintirile nefericite.Laurie mai luă o înghiţitură, privindu-1 pe Max pe deasupra paharului.Dar,dacă mă gândesc mai bine,cu toate
că ar fi un sacrifiu din partea mea,voi fi mai mult decât fericit să te ajut
să-ţi oblojesc inima rănită.Max râse.
-Ştiam că pot conta pe tine.
-Oricând,spuse Laurie cu tărie şi ridică din nou paharul.Brusc,senzaţia de voie bună ce-i învăluise dispăru.
-Aş vrea să nu-mi mai subminezi eforturile,îi mărturisi Max calm,pe un ton hotărât.
-Aşa aş face dac-aş putea,prietene,dar nu pot.
Între cei doi prieteni se lăsă un moment lung de tăcere grea,încărcată cu o provocare nerostită.Max îl privi în ochi şi îi văzu hotărârea nestrămutată.
-Noi doi am fost întotdeauna o echipă formidabilă.
-Da,am fost.
-A trecut mult de când ne-am înfruntat într-o dispută.
-A trecut.
-Şi totuşi...Max începu să zâmbească.Mi-a plăcut întotdeauna să mă iau la întrecere cu tine.Laurie zâmbi şi el.
-Şi mie.
-Dacă memoria nu mă înşală,ultima noastră dispută a fost tot din cauza unei femei.Şi cred că eu am câştigat atunci.
-Înainte de asta,eu am câştigat.Şi,mai înainte,tot eu.
-Ciudat,spuse Max şi clătină din cap.Eu nu-mi aduc aminte să fi fost aşa.
-Într-adevăr ciudat.Laurie se încruntă ca şi când ar fi fost îngrijorat.Eu îmi aduc aminte perfect că aşa a fost.
-Nu contează acum.Dar,dacă vei continua să-mi subminezi eforturile de a câştiga acum şi deci astfel s-o ajuţi pe Pandora...
-N-o ajut pe ea.Te ajut pe tine.
-Asta rămâne de văzut...Dar,cum spuneam,continuă Max,alegându-şi cu grijă vorbele,dacă vei insista,vei deveni părtaş în jocul nostru.Şi,ca în orice joc,va fi şi aici o răsplată pentru câştigător şi o penalitate pentru învins.Nu-i aşa?
-Presupun,zise Laurie cu băgare de seamă.
-Prin urmare,propun să facem un pariu,pe lângă jocul principal.Să ridicăm miza,cum ar veni.
-S-o mai ridicăm? se miră Laurie.E ridicată la culme.Cât de sus crezi că o mai putem ridica? Rişti să te însori cu Drăcoaica dacă o să câştigi,iar dacă pierzi, numai numele miresei va fi diferit.Max luă o înghiţitură şi clătină din cap.
-Mă îndoiesc că Pandora va alege o soţie pentru mine.
Cu cât o cunosc mai bine,cu atât îmi dau seama că tot ce-şi doreşte este
înfrângerea mea.Dar cred că va fi mai generoasă în victorie decât aş fi eu.Pe lângă asta,a promis să aleagă pe cineva potrivit...
-Nu am încredere în ea,spuse Laurie sumbru.
-Eu am.În orice caz,nici o femeie potrivită nu va fi de acord să se mărite cu un bărbat pe care nu-l cunoaşte,ca rezultat al unei înţelegeri la care nu a luat parte.
În caz că pierd,miza este destul de joasă.Un pariu între ei doi făcea întreaga poveste un pic mai interesantă.
-Ce ai de gând? Max aşeză încet paharul pe măsuţa alăturată,se înclină şi îşi împreună palmele ca şi când ar fi ascuns o carte câştigătoare între ele.
-Unele aspecte ale testului acestuia sunt costisitoare.Am comandat deja unui bijutier un lănţişor cu mere de aur pentru punctul final.Dar mă costă o avere.
M-aş bucura dacă te-ai ocupa tu de plată.
-Foarte bine.
-Excelent.Şi,dacă pierd,deşi nu am planuri s-o fac,ce răsplată propui să-ţi dau?
Laurie se gândi un moment.Răspunsul veni de îndată.
-Îţi aduci aminte de planul meu de fugă?
-E greu să-l uit.
-Mi-a plăcut foarte mult.Dacă pierzi,propun să facem acea călătorie.O călătorie
lungă,undeva unde să ne distrăm.Şi,bineînţeles,o mulţime de femei care să-ţi facă povara înfrângerii mai uşoară.
-Eşti foarte grijuliu cu mine.
-Iar tu vei suporta cheltuielile.
-Aşa mă gândeam şi eu.Max îşi ridică paharul.Deci ne-am înţeles?
Laurie îl ridică pe al lui.
-Ne-am înţeles.Ciocniră.
-Te avertizez încă o dată,prietene.Max zâmbea încă,dar părea hotărât,iar Laurie înţelese că nu juca un simplu joc şi nu făcuse un simplu pariu amuzant.Nu am de gând să pierd.
-Dar numai dacă pierzi scapi cu viaţă!
Max râse şi goli paharul.Laurie făcu la fel,încercând să nu dea atenţie gândurilor tulburi care îl asaltau.Dacă într-adevăr Max se îndrăgostise de Drăcoiacă,
înfrângerea avea să-i frângă inima.Cum ar putea el,Laurie,să contribuie la aşa ceva?
Ar putea.Laurie dădu orice îndoieli la o parte,pentru că a-l salva pe Max de la un viitor dezastruos era singurul mod în care îi putea mulţumi pentru o prietenie de-o viaţă.Nu avea să fie uşor.Totuşi,putea să găsească un aliat chiar în familia Effington.De ce altceva să fi fost invitat la petrecerea de familie dată de marea
doamnă,văduva ducesă de Roxborough?
Şi,cu toate că Laurie l-ar putea salva pe Max de răul pe care singur voia să şi-l facă,ar putea oare,chiar şi cel mai devotat prieten,să-l salveze de iubire?