Poruncile Iubirii

Chapter 29

Pandora de-abia răsufla,iar faţa îi era încinsă.O enervase vreodată cineva mai mult? Max se uită fix la ea,la fel de nervos ca ea.Îi ţâşneau flăcări din ochi,şi Pandora nu s-ar fi mirat să vadă un nor de fum ce se ridica spre cupolă şi un cerc de funingine lăsat pe pardoseală,la picioarele lui.
Ce se petrecea în mintea lui încăpăţânată? Dacă voia să renunţe la joc acum,ea ar fi fost de acord.Dar şi-ar fi cerut dreptul de a-i alege o soţie.Şi avea să aleagă una potrivită,desigur.Cea mai urâtă soţie pe care o putea găsi.Cineva de
dimensiunile unei clădiri guvernamentale.Şi bătrână.Dacă el crezuse că ea era pusă la păstrare pe raft,avea să-i arate cât de aglomerat era raftul acela.Bătrână şi urâtă şi...Un fel de sforăit ciudat veni din direcţia lui Max.
-Cămile?
-Cămile! îl repezi ea,cu bărbia ridicată într-o expresie sfidătoare.
-Cămile sălbatice?
Max strânse buzele de parcă se străduia să nu...
-Da,cămile sălbatice,rosti ea rar.Oare bestia se amuza?
-În...Egipt,ziceai?
Max îşi muşcă buzele şi ochii păreau a-i scânteia.Exact aşa ar fi arătat dacă ar fi încercat să se forţeze să nu...
-Max? Pandora se apropie şi îl privi atentă şi suspicioasă.
-Da,Pandora,abia putu el rosti.
-Ţi se pare totul foarte amuzant,nu?
-Chiar deloc.Încă o dată scoase sunetul acela înăbuşit,şi ochii i se umplură de lacrimi.E o treabă serioasă.Îl mai studie un timp.Omul părea gata să explodeze de râs şi se abţinea numai pentru că înţelesese probabil că ei nu i-ar pica bine.Şi totuşi...Pandora zâmbi răutăcios.Ce i-ar putea zdruncina controlul?
-Da,este o treabă serioasă,Max.Zilele trecute vorbeam cu o femeie mai în vârstă şi nemăritată,de mărimea unei clădiri guvernamentale,între noi fie spus,deşi asta nu are importanţă acum.Cămilele sălbatice par să fi devenit o problemă tot mai serioasă în Egipt,îmi zicea ea.
-Nu mai spune!Max înghiţi cu dificultate.
-Da,şi chiar invadaseră străzile din Cairo.O luaseră razna.
-Da? Nu părea în apele lui.Oare cât avea să reziste? O apuca şi pe ea râsul.
-Da,şi se mai spune,adăugă ea uitându-se în jur,să se asigure că nu trăgea nimeni cu urechea,se mai spune că au comandat o navă şi sunt în drum spre Anglia chiar acum.Bineînţeles,e primăvară,şi s-ar putea ca furtunile să le încetinească
drumul.
-Da,sigur...Max se încruntă şi se uită la ea fix.Ce-ai spus? întrebă el.
-Că am stat de vorbă cu cineva de dimensiunile unei clădiri guvernamentale,răspunse ea cu inocenţă.
-După aceea.
-Despre ploile de primăvară?
-Mai înainte.
-O,despre cămilele sălbatice care vor invada Anglia.Se uită la ea un moment de parcă se temea că nu era în toate minţile,apoi un zâmbet i se aşternu pe buze şi izbucni în râs.
-Bună poveste,Drăcoaico.
-A fost plăcerea mea,replică Pandora şi îi întoarse zâmbetul.
-Sunt convins de asta.Clătină din cap,cu un aer reţinut.Probabil o merit,şi îmi cer scuze.Toată nebunia aia cu cămilele sălbatice...
-A fost picătura care a umplut paharul? El râse.
-Exact.Râse şi Pandora şi aproape uită de enervarea de dinainte şi de
surprinzătorul junghi ce o precedase.Avea să examineze asta mai târziu,îşi promise.Acum se mulţumi să se bucure de prezenţa lui,pentru că,deşi nu aveau nimic în comun,îi plăcea compania lui.
-E încă devreme,Max.Nimeni nu se trezeşte înainte de zece,şi presupun că roibul meu e neliniştit singur.Facem o întrecere în galop înapoi la grajduri?
-Primesc un punct în plus dacă te întrec?
-Nu fi absurd.Nu am mai călărit îmbrăcată aşa de ani de zile.M-aş mira să nu mă întreci.Pandora se întoarse şi ieşi din templu.
-Primesc un punct în plus dacă te las să mă întreci? strigă Max după ea.
-Nu! exclamă ea amuzată şi o luă printre copaci,spre locul în care lăsase calul.
Încalecă iute pentru că ultimul lucru pe care şi-l dorea era ca Max să o ajute.
Exista un fel de armistiţiu între ei,şi nu era deloc sigură dacă ar fi suportat fie şi cea mai uşoară atingere a lui.Max se apropie călare pe un cal mare,negru şi îl bătu uşor cu palma pe gât.
-Un animal de cea mai bună calitate,Pandora,iar ceilalţi din grajduri sunt la fel de impresionanţi.
-Famila mea a fost întotdeauna mândră de armăsarii noştri de calitate.Dacă îţi place ăsta,sunt sigură că îl poţi folosi şi mâine la cursa de călărie.
-Excelent,dar ce anume se va petrece mâine la cursa de călărie?
-Cursa de călărie Roxborough e ca o vânătoare de vulpi...fără vulpe.
-Fără vulpe?
-Sună ciudat,ştiu,dar e o tradiţie dinainte de a mă fi născut eu.Pandora îi zâmbi.
Vei vedea mâine.Ne vom distra foarte bine.
-Sunt sigur că va fi plăcut.Şi acum...Max făcu un gest măreţ.După tine,draga mea.Cum îţi lipseşte experienţa recentă,îţi dau un avantaj din start.
-Să nu crezi că nu îl accept.Pandora privi în direcţia casei,care era însă prea departe pentru a fi văzută.Voi începe din cealaltă parte a lacului şi îţi voi da un semnal când sunt gata.De acord?
-De acord,răspunse Max,cu o privire ce o mişcă profund.
-Deci te aştept la grajduri.Îi aruncă un zâmbet şi îndemnă calul spre lac,la pas iute.Auzi râsul lui Max în urma ei.Omul era nesuferit şi,Doamne,oare...li plăcea
de el? Bineînţeles.Îi era drag? Fără îndoială.Simţea Afecţiune pentru el?
Posibil.O interesa? Poate.Îl iubea? Nu ştia.Nu ştia precis.Ceea ce simţea semăna foarte mult cu tot ce auzise despre iubire,fără îndoială.Max avea un efect ciudat asupra ei.De când îl întâlnise,devenise neliniştită,cu toane şi,în general,cu totul altfel decât fusese înainte.Se gândea la el tot timpul şi părea să trăiască cu
adevărat numai când era în preajma lui.Şi ce altceva decât iubirea i-ar fi produs atâta durere când el lăsase să se înţeleagă,mai mult sau mai puţin,că nu o iubea? Dar dacă ea avea probleme recunoscând iubirea,poate că aceleaşi probleme le avea şi el.Gândul acesta îi dădu curaj.Nu că ar fi contat chiar acum.Vorbise serios când spusese că avea să participe activ la înfrângerea lui.În fond,se putea oricând alege pe ea însăşi ca soţie.Dacă într-adevăr îl iubea.Şi dacă el o Iubea,la rândul său.Păcat că nu fusese îndrăgostită înainte.Dacă ar fi fost,precis ar fi recunoscut acum simptomele.De exemplu,era iubire când îşi dorea tot atât de mult să-l ia la bătaie precum îşi dorea să-l sărute?Era nesuferită.Şi încântătoare.Doamne,cu cât petrecea mai mult timp în prezenţa
ei,cu atât o dorea mai mult.Păcat că nu o putea înţelege deloc,nici măcar pentru o secundă.Max privi cum calul se îndepărta la galop.Pandora îşi ţinea capul sus, cu o atitudine regală,iar picioarele ei îmbrăţişau strâns corpul calului.”Fericit animal.” Max simţi un disconfort brusc şi îşi schimbă poziţia călare,pentru că pantalonii îi deveniseră dintr-odată prea strâmţi.Se încruntă şi încercă să treacă în revistă ultimele minute.Ce spusese de o supărase aşa tare? Pandora fusese iute la replică,tăioasă ca întotdeauna,şi Max crezuse că îi plăceau în mod deosebit acele bătălii verbale,la fel cum îi plăceau şi lui.Da,îşi pierduse cumpătul spre sfârşit.Femeia aceea era atât de incredibil de încăpăţânată,încât era de mirare că reuşise să o suporte până acum.
Părul ei brunet îi ajungea până la jumătatea spatelui şi se legăna în pasul calului cum i se legănau şi şoldurile.Max oftă adânc.Putea să o aştepte până la sfârşitul jocului? Nu se îndoia de succes.Nu se îndoise de când îşi dăduse seama că nu trebuia să recurgă la acte de eroism mitic; că reuşita ţinea mai mult de
imaginaţie şi de a întoarce vorbele în aşa fel încât să le încarce cu o doză
serioasă de simbol.Şi totuşi,îi plăcea ideea de a fi un erou.De a o face să se uite la el cu admiraţie şi...Max gemu tare.Asta era ce o supărase într-atât.Îl întrebase de ce voia să se căsătorească cu ea,iar el răspunse încă o dată cu lista lui de
cerinţe.Ea întrebase despre iubire,şi el răspunsese cu dorinţa.Doamne,cum
putuse fi atât de orb? Atât de prost? Orice neghiob ar fi înţeles că ea îl întrebase despre iubire.Voia să o iubească? Sau voia doar victoria de a se şti iubită?
Iubirea nu fusese parte a înţelegerii lor.Nu fusese nici pe lista lui,nici pe a ei.
O iubea oare? Era mereu în gândurile lui.Iar în ultimul timp simţea un gol în jur când nu era în preajma ei.Simţea că îi bătea inima mai repede,că sângele i se încălzea şi mintea îi devenea mai ageră în prezenţa ei.Şi o dorea cu o intensitate pe care nu o simţise înainte.Nu...alungă acest gând.Iar confunda dorinţa cu iubirea.Ea îl iubea? Era sigur că îl plăcea.Era posibil să-i fie chiar drag.Oare reacţia ei la episodul cu Muriel izvorâse din altceva decât gelozie?
Ştia deja că a-i câştiga mâna fără a-i câştiga inima nu era de-ajuns.De ce? Şi de ce îi păsa? Ce conta? De ce era atât de important,încât devenise,de fapt,ţelul suprem în acest joc?
Pandora ajunse la celălalt capăt al lacului şi îi făcu semn cu mâna.
Să fi fost asta iubire? Această nevoie de a o şti mereu în preajmă? De a-i atinge mâna,de a privi în ochii ei,de a-i auzi vocea,râsul...De a-şi măsura agerimea cu a ei? De a lupta cu ea şi de a câştiga.Sau de a pierde.De a o lua în braţe şi a uita de lume.Îi întoarse semnalul,mirat că mâna îi era aşa sigură,pe când inima,stomacul şi mintea îi păreau cuprinse într-un vârtej de tulburare generat de incertitudine sau,poate,de intuiţie.Să fi dat iubirea peste el când dormea? Să fi apărut neanunţată în viaţa lui? Să-1 fi luat prin surprindere într-un salon retras,într-un cimitir luminat de lună ori în mijlocul unei încăierări la o tavernă? Sau,poate cu mult înainte de a-şi fi vorbit,o drăcoaica frumuşică valsând mult prea aproape de marginea prăpastiei scandalului îi furase privirea-şi inima?
Se uită lung la silueta ei din depărtare şi se întrebă cum de contele de Trent,care se mândrise întotdeauna că ştia răspunsul la orice,avea acum numai întrebări.
Calul Pandorei ţâşni în galop,iar Max îşi dădu seama că începuse cursa.Dădu pinteni şi porni în urma ei,lăsând întrebările pentru mai târziu.Nu înainte de a-şi
da totuşi seama că deja ştia răspunsurile.