Mister peste mister

1.7K 169 14

Prin pădurea întunecată vedeam câteva raze de lumina printre copacii înalţi. Am încetinit puţin pentru a mă bucura de peisaj.
Singurul zgomot venea de la cântecul păsărelelor şi tropairul calului meu.

După câţiva copaci mai era un drum care ducea la Cádiz de un am auzit si un zgomot şi am putut zări doi oameni pe cai,pe unul l-am recunoscut imediat. Comisarul. Ce caută aici?

Am descălecat, legând calul de un copac şi m-am apropiat ascunzandu-ma în spatele unui tufiş. Celălalt om era cleric după veşmintele bisericeşti. După insemne mi-am dat seama că e de la biserica Santa Paz.

-S-au întors să o caute, comisare.a vorbit clericul cu o urmă de frică.

-Nu o vor găsi! Atâta timp cât voi nu vorbiţi.i-a răspuns bărbatul cărunt îmbrăcat în piele neagră din cap până în picioare. Comisarul părea calm, în timp ce clericul părea foarte agitat.

-Ne vor ataca în curând.

-Voi trimite oameni să păzească mănăstirea. O să scăpăm de toţi şi dacă totul iese bine Cardinalul va fi foarte darnic cu biserica.

L-am văzut pe cleric calmandu-se.

Ce vor să facă? Cine vrea să îi atace? Ştiam că comisarul face unele treburi imorale şi împotriva legi, dar în asta e implicat şi Cardinalul cea ce înseamnă că e ceva mai important. Sper să nu o implice pe Lupe în afacerile lor.

Am vrut să mă retrag, dar am călcat pe o crenguţa ceea ce a provocat un zgomot.

-Ce a fost aia?a întrebat clericul.

Mi-am oprit respiraţia şi am încercând să stau nemişcată, dar parcă fiecare secundă trecea mai greu, iar respiraţia îmi era tăiată.

-Probabil un animal.a spus comisarul. Atunci voi trimite din oameni mei la manăstire.Eu mă voi retrage.

-Cu Dumnezeu înainte atunci!a fost tot ce a spus, apoi am auzit cai îndepărtandu-se si am putut respira uşurată.

M-am ridicat şi am păşit spre calul care aştepta în linişte. L-am dezlegat şi am încălecat.
Încă mă gândeam la discuţia dintre cleric şi comisar. Vorbeau despre cineva care caută ceva ce au ei, dar cine? Şi ce? Aş putea să trec mâine pe la mănăstire. Sau poate doar îmi imaginez lucruri. Oricum trebuie să mă asigur că nu face nimic ce ar putea-o afecta pe Guadalupe.

În plus, mai trebuie să aflu cine e atacatorul.

Am rasuflat copleşită şi mi-am fixat ochi pe drum. Cerul era senin şi vantul îmi vajaia în urechi.

Am intrat în forfota din oraş îndreptându-mă spre casă.

Când am ajuns, am băgat calul în grajd langa calul meu şi al tatei. Apoi am intrat în casă cu gândul la tata care probabil e îngrijorat.

El stătea la masă cu o farfurie în faţă.

-Am ajuns.l-am anuntat şi apoi m-am apropiat de el sarutandu-l pe frunte, acesta mi-a zâmbit. M-am aşezat lângă el.

- Aseară nu am ajuns . A trebuit să rămân peste noapte la palat. Tu când ai venit?m-a întrebat. M-am simţit uşurată ştiind că nu trebuia să îi spun despre cum am fost închisă în temniţă sau să îl mint. A făcut atâtea pentru mine încât urăsc să îl rãnesc.

-Înainte de miezul nopţi. Apoi am mers la palatul regal unde am fost chemată. Prinţul vrea să lucrez în slujba sa.

-Minunat,scumpo! E o adevărată onoare să lucrezi pentru familia regală.mi-am zâmbit larg tata. Dar ce vei face?

Am înghiţit in sec neştiind ce să îi spun.

-Voi face parte din garda regală.am spus ȋntr-un final. Dar nu îţi face griji, voi fi foarte atentă, promit!

-Bine,dar promite-mi că nu îţi vei pune viaţa în pericol.m-a antitionat el. Sper să îţi iei atribuţiile în serios, chiar dacă nu îmi dau seama ce ar putea face o fată în garda regală, dar nu mă pot îndoi de print sau de abilităţile tale în a le luptei. Mi-a zâmbit cald.

-Promit!

Restul zilei a decurs normal, am gatit cina şi i-am anunţat pe copii de schimbarea programului de la şcoală. Am vorbit şi cu Lupe care mi-a spus că seara trecută a crezut că am plecat singură, nici nu a fost martoră la ce s-a întâmplat. A sosit şi o scrisoare în care mi se spunea că voi merge cu prinţul intr-o călătorie de 2 zile.

Seara am urcat pe acoperiş, unde adoram să stau. Puteam privi stelele. Erau atât de mici, uneori aveam impresia că sunt doar nişte particule de praf.

Tata mereu îmi spunea că sunt sufletele celor care ne-au părăsit. Bunicul, bunica, mătuşa Doroteea şi... mama. O lacrimă mi s-a format în colţul ochiului cand m-am gândit la ea. Aş fi vrut să o cunosc, să ştiu cum arată, să ştiu ce îi plăcea, ce ura, sa vorbesc cu ea. Aş fi vrut să fie aici pentru mine in momentele când aveam întrebări care nu i le puteam adresa. Am suferit atât în lipsa ei! Însă mătuşa Catalina i-a ţinut locul foarte bine, cu toate că nu vorbea niciodată despre ea. Nici tata nu mi-a povestit despre ea, stiu doar că a murit la naşterea mea.

Presupun că îi semăn intr-u totul. Pentru că nu prea am trăsăturile tatei. Mi-o imaginez înaltă, cu părul auriu lung şi ochi albaştri luminoşi. Am zâmbit la imaginea ei. Sigur era frumoasa şi bună.

-Bună, mamă! Am salutat-o ca de fiecare dată. Nici nu ştii ce zi am avut. Nu ştiu ce sã fac. Prinţul mă scoate din minţi când e arogant. Dar poate fi şi galant. Gândul îmi stă la balul de aseară. A fost atât de frumos! Dar apoi am fost aruncată în temniţă şi apoi a venit propunerea lui. Nu ştiu cum să scap de asta. Nu se va multumi cu un refuz. Am putea să ne mutăm. Da! Aşa nu ne-ar găsi urma. Dar tata va refuza. Off, mamă, de ce totul e aşa greu? M-am bosumflat şi o briză de aer a venit spre mine.

Poate e un semn că trebuie să am grijă sã nu păţească ceva cum ei sunt singura care ştie cine comploteaza impotriva lui. Nu îl pot lăsa să moară. Ce s-ar face Spania fără moştenitor? Am auzit că prinţul Tomas este egoist şi nu dã un ban pe viaţa sătenilor. Am oftat puternic şi m-am ridicat.

-Noapte bună ! Ai grijă ca totul să se rezolve, te rog! Am încheiat, mai apoi coborând în camera mea.

Vreau să specific că Cata se citeşte exact cum se scrie, nu Cătă, e prescurtarea de la Catalina, care tot fără diacritice se citeşte.
Am ajuns pe locul 19 în istorice, vă mulţumesc!

Dincolo De BariereDescoperă acum locul unde povestirile prind viață